Meir Kahane a fondat mișcarea Kach („Astfel” în ebraică) în anii 1970, promovând o viziune teocratică a Israelului, unde legea religioasă evreiască (Halacha) ar fi fost supremă, iar arabii – atât cetățeni israelieni, cât și palestinieni din teritoriile ocupate – ar fi fost expulzați sau supuși unui statut inferior. Discursul său era deschis rasist, incitând la violență și la „purificarea” etnică a Țării Sfinte. În 1984, Kach a reușit să obțină un loc în Knesset, dar partidul a fost rapid interzis în 1988 printr-o lege specială care interzicea partidele care incitau la rasism. După asasinarea lui Kahane, mișcarea s-a fragmentat, dar nucleul dur a supraviețuit.
Astăzi, moștenirea lui Kahane este cel mai vizibil reprezentată de Itamar Ben-Gvir, un politician care a fost discipol al lui Kahane și care a condus partidul Otzma Yehudit („Puterea Evreiască”). Ben-Gvir a reușit să intre în Knesset în 2021 și, ulterior, a devenit ministru al Securității Naționale în coaliția lui Benjamin Netanyahu, formată în 2022. Deși Ben-Gvir s-a distanțat formal de retorica explicită a lui Kahane pentru a evita interdicția, el nu a renunțat la ideile de bază: expulzarea „dușmanilor” evreilor, anexarea Cisiordaniei și privilegii legale pentru coloniști. În 2023, Ben-Gvir a fost filmat în timp ce spunea: „Eu nu sunt Kahane, dar Kahane avea dreptate” – o declarație care a stârnit furie internațională, dar care a fost aplaudată de baza sa electorală.
Influența lui Kahane nu se limitează însă la un singur politician. Ideologia sa a pătruns în curentul principal al dreptei israeliene, în special în rândul coloniștilor și al tinerilor naționaliști religioși. Partide precum Sionismul Religios, condus de Bezalel Smotrich, adoptă un discurs care, deși mai puțin violent, împărtășește aceeași viziune exclusivistă: Israelul ca stat evreu, cu dominație evreiască de la râu până la mare. Smotrich, ministru de Finanțe, a cerut în mod repetat „ștergerea” satelor palestiniene și a promovat legi care discriminează minoritățile. În 2023, el a declarat că „nu există palestinieni”, o replică directă din manualul lui Kahane.
Cum a fost posibilă această normalizare? Un factor cheie este fragmentarea politică israeliană și ascensiunea extremei drepte. După șase alegeri în trei ani, Netanyahu a fost nevoit să formeze cea mai extremistă coaliție din istoria Israelului pentru a rămâne la putere. Ben-Gvir și Smotrich au primit portofolii cheie, iar agenda lor a devenit politică de stat. De asemenea, atacurile palestiniene și escaladarea conflictului au radicalizat opinia publică, făcând ca soluțiile dure să pară acceptabile. Sondajele arată că aproximativ 30-40% dintre evreii israelieni susțin acum idei care erau considerate tabu acum două decenii, cum ar fi expulzarea arabilor sau anexarea unilaterală.
Un alt aspect este influența culturală. Kahane a fost un maestru al propagandei, iar discursul său a fost preluat de rețelele sociale și de unele posturi de radio și televiziune. În școlile religioase, ideile sale sunt predate deschis, iar tinerii coloniști îl venerează ca pe un martir. Memorialele și evenimentele dedicate lui Kahane atrag sute de participanți în fiecare an. În același timp, sistemul juridic israelian, deși a interzis partidul Kach, a fost reticent să interzică complet discursul kahanist, invocând libertatea de exprimare. Astfel, ideologia a supraviețuit și s-a răspândit.
Impactul asupra palestinienilor este devastator. Sub influența kahanistă, violența coloniștilor împotriva palestinienilor a crescut exponențial, iar armata israeliană este adesea acuzată că închide ochii. În 2023, ONU a raportat că atacurile coloniștilor s-au dublat, iar sate întregi au fost forțate să plece. Politicienii kahaniști promovează legi care legalizează posturile de control și confiscă pământuri, iar retorica lor justifică abuzurile. De asemenea, influența lor subminează orice șansă de pace, deoarece refuză orice compromis teritorial sau recunoaștere a drepturilor palestinienilor.
Pe plan internațional, moștenirea lui Kahane este un motiv de îngrijorare. Statele Unite și Uniunea Europeană au condamnat în mod repetat discursul kahanist, iar unele țări au interzis intrarea membrilor Otzma Yehudit. Cu toate acestea, Israelul, ca stat suveran, nu a luat măsuri eficiente pentru a stopa această tendință. Criticii spun că Netanyahu a ales să ignore sau chiar să încurajeze această extremă pentru a-și consolida coaliția, punând în pericol democrația israeliană și securitatea regională.
În concluzie, Meir Kahane, deși mort de peste trei decenii, rămâne o forță spectrală în politica israeliană. Ideile sale, cândva marginale, au devenit mainstream, iar discipolii săi dețin acum putere reală. Această evoluție reflectă o schimbare profundă în societatea israeliană, marcată de naționalism religios, frică și lipsa de speranță în pace. Pentru palestinieni și pentru cei care cred într-un viitor pașnic, aceasta este o amenințare existențială. În timp ce lumea privește, întrebarea rămâne: va reuși Israelul să se elibereze de fantoma lui Kahane sau va continua să fie modelat de ea?
De ce este important:
Acest subiect este crucial pentru înțelegerea dinamicii actuale din Orientul Mijlociu. Ascensiunea ideologiei kahaniste în Israel nu este doar o curiozitate istorică, ci o realitate care influențează politica de zi cu zi, drepturile omului și perspectivele de pace. Ignorarea acestei tendințe înseamnă a nu înțelege de ce conflictul israeliano-palestinian se adâncește și de ce soluțiile pașnice par tot mai îndepărtate. Pentru jurnaliști, analiști și cetățeni, este esențial să urmărim cum ideile extremiste pot prinde rădăcini în democrații și cum pot remodela societăți întregi.
