Până la sfârșitul săptămânii trecute, FIFA a anunțat că ediția 2026 a depășit recordul absolut de asistență la un turneu final, cu 3,6 milioane de spectatori, întrecând cele 3,4 milioane ale Cupei Mondiale din Qatar 2022, cu încă trei săptămâni rămase de jucat. Echipele UEFA și-au respectat în mare parte reputația, Franța conducând detașat cu un parcurs perfect în grupă. Chiar și Norvegia, care nu a trecut niciodată de optimi, se pregătește pentru o aventură lungă. Antrenorul Stale Solbakken a făcut o mișcare tactică, cedând grupa I în fața „Les Bleus” în ultimul meci pentru a-și odihni jucătorii înaintea fazei următoare.
Din America de Sud, Argentina, Brazilia și Columbia și-au câștigat grupele – „Cafeteros” au rezistat în fața Portugaliei în finală – iar Ecuador a produs surpriza, eliminând Germania și calificându-se ca a treia clasată. Nouă din zece echipe africane s-au calificat, iar Marocul vorbește deja despre finală. Pare un obiectiv rezonabil după semifinala din 2022. Atunci, „Leii Atlasului” au impresionat prin apărare și prin portarul Yassine Bounou. Acum, planul este să atace mai mult, unul dintre motivele pentru care Mohamed Ouahbi l-a înlocuit pe Walid Regragui. Startul a fost ezitant – 1-1 cu Brazilia și 1-0 cu Scoția – apoi Achraf Hakimi, Ismael Saibari și rezerva Soufiane Rahimi s-au dezlănțuit în victoria cu 4-2 în fața Haitiului.
Apoi sunt Statele Unite, care vorbesc despre câștigarea trofeului încă de când Mauricio Pochettino a fost numit selecționer în 2024. Acum, jucătorii americani și noii lor suporteri îi fac ecou lui Pochettino. Să nu uităm de co-gazdele Mexic, care au câștigat toate cele trei meciuri din grupă – una dintre singurele trei echipe care au reușit acest lucru, alături de greii Argentina și Franța. SUA au început cu victorii răsunătoare – 4-1 cu Paraguay, 2-0 cu Australia – apoi o înfrângere cu 3-2 în fața Turciei. Așadar, echipa este la fel de bună cum a părut în primele două meciuri sau la fel de vulnerabilă cum au făcut-o turcii, deja eliminați? Răspunsul este probabil undeva la mijloc. Când joacă la capacitate maximă și cu publicul de partea lor, americanii arată aproape la fel de bine ca oricine. Dar lipsa de profunzime a lotului și accidentările unor titulari cheie l-au forțat pe Pochettino să facă nouă schimbări împotriva Turciei, dezvăluind unele slăbiciuni ale co-gazdelor înaintea fazei eliminatorii.
La startul turneului, favoriții pentru Gheata de Aur includeau pe Erling Haaland, Harry Kane și Kylian Mbappe. Apoi a apărut Messi, care a doborât recordul all-time de goluri în turnee finale, deținut de Miroslav Klose – și superstarul argentinian, deși mic de statură, pare capabil să mai adauge câteva goluri la actualul său liderat în clasamentul golgheterilor (șase goluri în trei meciuri), nu doar la această Cupă Mondială. Messi a împlinit 39 de ani săptămâna trecută și există un consens aproape universal că aceasta va fi ultima sa apariție la cel mai important eveniment fotbalistic global. Dar Messi pare – dacă nu chiar că se îmbunătățește odată cu vârsta – să găsească o viteză suplimentară, sau două. Spre deosebire de legenda în viață Cristiano Ronaldo (41 de ani, Portugalia), Messi a demonstrat modalități subtile de a-și prelungi eficiența: poate prelua rolul de creator de joc; fizicul său, centrul de greutate coborât, îl ajută să evite accidentările; iar stilul său general eficient conservă energia. Messi, cel mai mare din toate timpurile? Dacă nu a demonstrat încă, așteptați până în 2030.
Desigur, formatul umflat, cu 48 de echipe, a diluat competiția. Dar Capul Verde a arătat că merită să fie acolo – „Tubaroes Azuis” au terminat pe locul doi într-o grupă care includea foste campioane mondiale precum Spania și Uruguay, plus Arabia Saudită. Au fost constanți pe teren, uniți în afara lui. Niciuna dintre controversele sau disputele care pot strica campania echipelor fără experiență – sau a celor experimentate, cum ar fi Uruguay. Curaçao poate merita milă, dar „Valul Albastru” a fost fericit că a marcat măcar împotriva Germaniei și a obținut un egal cu Ecuador. Haiti și Republica Democrată Congo – care s-au întors în turneu la 52 de ani după ce au fost primele națiuni caraibiene și, respectiv, subsahariane care s-au calificat – au câștigat respect prin calitatea jocului, spre deosebire de debutul lor autodistructiv din 1974, în Germania de Vest. Irakianul Aymen Hussein a marcat primul gol al țării sale, dar „Leii Mesopotamiei” – care jucau prima Cupă Mondială din 1986 – au fost depășiți într-una dintre cele mai dificile grupe ale turneului.
A fost greu să nu-ți pară rău de Iran la Cupa Mondială 2026. A fost destul de rău că au primit tratamentul de „persona non grata” din partea autorităților americane, dar și norocul i-a ocolit pe teren, după ce au fost eliminați în ultima zi, în ciuda unui record fără înfrângere în grupă (trei egaluri). Confirmat: victorie, înfrângere sau egal – faza grupelor Cupei Mondiale este cea mai mare petrecere de pe planetă. Poate că nu toată lumea a fost invitată, dar cei care au intrat pe ușă s-au distrat pe cinste. Fanii din întreaga lume au transformat orașele gazdă și stadioanele în cântări și urale: scoțienii au secat orașele de băutură, fără să provoace probleme; olandezii au transformat străzile gri într-o mare de portocaliu. Au existat, desigur, obstacole în calea distracției – prețuri exorbitante la bilete și provocări de călătorie. Pauzele de hidratare au întrerupt fluxul jocurilor și au enervat fanii, care le-au întâmpinat cu fluierături. Dar spectatorii au transmis o atmosferă pozitivă și au dat viață evenimentului.
Faza grupelor s-a încheiat cu 72 din cele 104 meciuri jucate în două săptămâni și jumătate, scopul principal fiind acela de a trimite 12 echipe acasă. Pot exista întrebări dacă unele dintre ele meritau să fie în turneu, dar nu există nicio îndoială că suporterii lor au meritat.
De ce este important:
Cupa Mondială 2026 reprezintă un moment de cotitură în istoria fotbalului, nu doar prin extinderea la 48 de echipe, ci și prin modul în care a reușit să aducă împreună culturi și pasiuni din întreaga lume. Analiza fazei grupelor evidențiază atât performanțe remarcabile – precum recordul lui Messi sau parcursul perfect al Franței și Mexicului – cât și probleme structurale, cum ar fi dezechilibrul competițional cauzat de numărul mare de echipe. În plus, turneul demonstrează că fotbalul rămâne un liant social puternic, capabil să transforme orașe și să creeze amintiri colective. Pentru România, care nu s-a calificat, această ediție oferă lecții valoroase despre organizare, dezvoltare a tinerelor talente și importanța coeziunii echipei. Pe termen lung, succesul sau eșecul acestui format va influența deciziile FIFA privind viitoarele turnee finale.
