Ce sunt mandatele „geofence”?
Un mandat „geofence” permite anchetatorilor să deseneze o formă pe o hartă – de obicei în jurul locului unei infracțiuni – și să ceară unei companii de tehnologie să identifice toate dispozitivele care s-au aflat în acea zonă într-un interval de timp specificat. Practic, este ca și cum ai arunca o plasă uriașă peste un ocean de date, sperând să prinzi un singur pește. În cazul de față, poliția a folosit un astfel de mandat pentru a găsi suspectul unui jaf bancar din 2019 în Virginia. Okello Chatrie, bărbatul condamnat pentru acest jaf, susține că dovezile obținute prin acest mandat nu ar fi trebuit admise în instanță, deoarece mandatul a fost prea general și a încălcat principiul „cauzei probabile” – adică nu existau motive suficiente pentru a suspecta că Chatrie era implicat înainte de a se face căutarea.
Argumentele părților
Avocații lui Chatrie au invocat un argument des întâlnit în rândul apărătorilor confidențialității: mandatul geofence „permite guvernului să caute mai întâi și să dezvolte suspiciuni mai târziu”. Cu alte cuvinte, în loc să existe dovezi prealabile care să justifice percheziția, autoritățile folosesc datele în masă pentru a găsi suspecți, ceea ce contravine spiritului celui de-al Patrulea Amendament. Un grup de experți în securitate și tehnologie a depus un memoriu amicus în care susține că mandatul a fost neconstituțional deoarece a ordonat Google să „răscolească” datele a sute de milioane de conturi individuale pentru a găsi informațiile cerute – o practică incompatibilă cu garanțiile constituționale.
De cealaltă parte, guvernul american, reprezentat de procurorul general adjunct D. John Sauer, a argumentat că Chatrie „a ales în mod afirmativ să permită Google să colecteze, să stocheze și să utilizeze” datele sale de localizare, iar mandatul „a direcționat pur și simplu Google să localizeze și să predea informațiile necesare”. Sauer a sugerat că argumentele lui Chatrie „par să implice că niciun mandat geofence, de orice fel, nu ar putea fi executat vreodată”.
Poziția judecătorilor
În urma audierilor de luni, cei nouă judecători ai Curții Supreme par a fi profund divizați. Unii, precum judecătorul conservator Clarence Thomas, au părut sceptici față de pretențiile lui Chatrie, întrebând dacă nu cumva acesta a renunțat la confidențialitate atunci când a folosit serviciile Google. Alții, cum ar fi judecătoarea progresistă Elena Kagan, au exprimat îngrijorări cu privire la amploarea mandatelor geofence, care pot afecta mii de persoane nevinovate. Judecătorul șef John Roberts a sugerat că instanța ar putea găsi o cale de mijloc – poate limitând utilizarea acestor mandate, fără a le interzice complet.
Orin Kerr, profesor de drept la Universitatea California, Berkeley, specializat în dreptul celui de-al Patrulea Amendament, a scris pe rețelele sociale că instanța „va respinge probabil” argumentele lui Chatrie și va permite continuarea utilizării mandatelor geofence, atâta timp cât acestea sunt limitate ca scop. Cathy Gellis, avocată și autoare la Techdirt, a anticipat „pași mici, nu reguli mari” în decizia finală.
Implicații dincolo de Google
Deși cazul se concentrează pe datele Google, consecințele se extind la orice companie care colectează și stochează date de localizare. Google a anunțat anul trecut că nu mai răspunde la mandatele geofence, mutând stocarea datelor pe dispozitivele utilizatorilor. Însă alte companii – Microsoft, Yahoo, Uber, Snap – au primit astfel de mandate în trecut și continuă să le proceseze. O decizie a Curții Supreme ar putea stabili un precedent care să afecteze modul în care toate aceste companii gestionează cererile autorităților.
De ce este important:
Acest caz nu este doar despre un singur jaf bancar sau despre tehnologia de localizare. Este vorba despre echilibrul dintre securitate și confidențialitate într-o eră digitală în care fiecare mișcare a noastră este înregistrată de telefoane, aplicații și servicii online. Dacă Curtea Supremă validează mandatele geofence fără restricții stricte, guvernul va putea, practic, să supravegheze în masă populația, folosind datele colectate de companii private. Pe de altă parte, o interdicție totală ar putea îngreuna anchetele penale. Decizia, așteptată până la sfârșitul anului, va avea un impact profund asupra modului în care înțelegem dreptul la viață privată în secolul XXI. Pentru cetățenii obișnuiți, aceasta înseamnă că orice loc pe care îl vizitează – o bancă, un protest, o clinică medicală – ar putea deveni un punct de date pe care statul îl poate accesa fără o suspiciune individuală prealabilă. Rămâne de văzut dacă instanța va alege să protejeze confidențialitatea sau să extindă puterile de anchetă.
