Lamour nu era un simplu angajat. El făcea parte din cercul restrâns care l-a susținut pe Infantino încă din campania pentru alegerea sa ca președinte FIFA în 2016. Un om de încredere, un aliat loial, unul dintre acei oameni care știu unde sunt îngropate scheletele. Iar acum, acest om a plecat. Nu pentru că ar fi vrut, ci pentru că a îndrăznit să vorbească. Luna trecută, Lamour a ieșit public și a spus ceea ce mulți gândeau în șoaptă: personalul FIFA a fost „înșelat” în legătură cu acest plan, pe care l-a descris drept „proiectul unei singure persoane”. Cuvintele lui au fost ca un trăsnet pe cer senin: „Misiunea noastră este să servim fotbalul, nu să servim interesele personale ale unei persoane care, din păcate, crede că întruchipează FIFA, când de fapt ar trebui să fie în slujba ei”.
Ca să înțelegem cu adevărat gravitatea situației, trebuie să ne uităm la context. Planul lui Infantino prevedea crearea unei subsidiare de 20 de miliarde de dolari și vânzarea a până la 20% din acțiuni către investitori de capital privat, pentru a strânge 4,2 miliarde de dolari. Sună bine pe hârtie, nu? O infuzie masivă de capital care ar putea finanța dezvoltarea fotbalului global. Dar realitatea este mult mai nuanțată. Criticii spun că acest plan ar fi transformat FIFA într-o corporație controlată de interese private, subminând principiile de guvernanță care ar trebui să stea la baza celui mai important sport din lume. Carlos Cordeiro, consilier senior al lui Infantino, a demisionat în semn de protest, numind planul „o afacere proastă pentru fotbal”. Infantino a retras propunerea în aceeași zi, dar răul fusese deja făcut. Imaginea de unitate și control total s-a spulberat.
Reacțiile nu au întârziat să apară. UEFA, confederația europeană, cea mai puternică dintre toate, s-a aliat cu Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) și CONCACAF, care administrează fotbalul în America de Nord, Centrală și Caraibe. Trei blocuri continentale, trei forțe politice uriașe, unite împotriva omului care părea de neclintit. Doar confederațiile africană și sud-americană îi mai sunt loiale. Iar asta nu e puțin lucru. Infantino, la 56 de ani, se pregătea pentru realegerea pentru un al patrulea mandat în martie anul viitor. Până de curând, asta părea o formalitate. Acum, nimic nu mai este sigur.
Dar povestea nu se oprește aici. Organizația pentru drepturile omului în sport, FairSquare, a confirmat că a scris Comitetului de Guvernanță, Audit și Conformitate al FIFA (GACC), cerând ca Infantino să fie declarat neeligibil pentru un nou mandat. Argumentul lor? Regulile FIFA limitează președintele la trei mandate. Infantino a reușit însă, în 2022, să convingă pe toată lumea că primul său mandat, din 2016 până în 2019, nu ar trebui să conteze pentru această limită, pentru că a completat un mandat întrerupt. Sună cunoscut? Exact. A fost ales inițial la un Congres Extraordinar, după demisia lui Sepp Blatter în mijlocul unui scandal de corupție. A fost reales fără opoziție în 2019 și 2023. Iar acum, FairSquare spune că această interpretare este o încălcare clară a regulilor și un precedent periculos. Nicholas McGeehan, directorul FairSquare, a fost tranșant: „Regulile spun clar că trei mandate este maximul permis. FIFA nu poate pur și simplu să ocolească această regulă, care servește drept frână a puterii prezidențiale, spunând că primul mandat nu contează”.
Și mai interesant este faptul că scrisoarea FairSquare către GACC a fost redactată cu ajutorul lui Miguel Maduro, fostul șef al Comitetului independent de Guvernanță și Revizuire al FIFA. Maduro a declarat că organismul de conducere nu poate ignora propriile reguli. „Principiul limitării mandatelor a fost un aspect fundamental al reformei din 2016, menit să limiteze puterea, iar regula introdusă este clară: niciun președinte FIFA nu poate servi mai mult de trei mandate”, a spus el. „Încercarea de a crea o excepție pentru domnul Infantino dezvăluie atât o rezistență la principiul limitării mandatelor, cât și modul în care unii din FIFA concep regulile nu ca reguli, ci ca obstacole de ocolit.” Cuvinte grele, spuse de un om care cunoaște sistemul din interior.
Săptămâna trecută, UEFA, AFC și CONCACAF au cerut o revizuire independentă a conduitei lui Infantino. Surse familiarizate cu situația spun că cele trei confederații văd această scrisoare ca pe o oportunitate pentru Infantino de a demisiona cu demnitatea intactă. O portiță de ieșire, dacă vrei. Pentru că, să fim sinceri, nimeni nu vrea o criză totală la vârful fotbalului mondial. Dar nimeni nu vrea nici să lase impresia că regulile pot fi călcate în picioare. Iar Infantino, care este membru al Comitetului Olimpic Internațional din 2020, a mai avut parte de controverse. Luna trecută, o plângere a FairSquare la CIO privind presupusa încălcare a regulilor de neutralitate politică, din cauza sprijinului său pentru președintele american Donald Trump, a fost respinsă. Dar această nouă bătălie este diferită. Este despre putere, despre reguli și despre cine controlează de fapt cel mai iubit sport de pe planetă.
De ce este important:
Această criză nu este doar o poveste despre un funcționar care pleacă dintr-o organizație. Este un test crucial pentru viitorul guvernanței fotbalului mondial. Dacă Infantino reușește să ocolească regulile privind mandatele, se creează un precedent periculos care ar putea transforma FIFA într-un instrument al intereselor personale, nu al sportului. Alianța fără precedent dintre UEFA, AFC și CONCACAF arată că marile puteri ale fotbalului sunt dispuse să se opună unui lider care a devenit prea puternic. Iar pentru milioanele de fani din întreaga lume, această luptă pentru transparență și responsabilitate va determina dacă fotbalul rămâne un joc al popoarelor sau devine o afacere controlată de câțiva privilegiați. Următoarele luni vor fi decisive, iar miza nu ar putea fi mai mare.
