Pentru a înțelege mai bine, să luăm exemplul formației suedeze de folk a cappella Kongero. După un prim turneu american reușit, grupul a planificat un al doilea, dar s-a lovit de obstacole birocratice care au transformat visul într-un coșmar financiar. Totul a început cu o petiție de sute de pagini, trimisă către Serviciul de Cetățenie și Imigrare al SUA (USCIS), pentru a demonstra că formația se califică pentru viza P-3, destinată artiștilor cu valoare culturală unică. După aprobare, fiecare membru al trupei a trebuit să aștepte o programare separată pentru interviu la un consulat american. Și aici au apărut problemele.
În trecut, procesarea vizelor pentru artiști dura între două și patru luni. Acum, din cauza restanțelor acumulate în timpul pandemiei și a măsurilor mai stricte impuse de administrația Trump, timpul mediu de așteptare pentru o viză P a ajuns la 11 luni și jumătate, iar pentru viza O-1 (pentru artiști de „abilitate extraordinară”) la peste un an. Mai mult, guvernul nu acceptă petiții depuse cu mai mult de un an înainte, ceea ce face imposibilă planificarea pe termen lung.
Pentru a accelera procesul, artiștii pot plăti o taxă suplimentară de 2.965 de dolari pentru „procesare premium”. Deși aceasta ar trebui să fie opțională, în realitate a devenit obligatorie pentru a respecta datele turneelor. Kongero a plătit această taxă, dar a primit o viză valabilă doar două luni, în loc de un an, ceea ce a forțat anularea concertelor planificate pentru vara, toamna și iarna anului 2026.
Problemele nu s-au oprit aici. După aprobarea petiției, fiecare artist trebuie să treacă printr-un interviu la un consulat american din țara de origine. Din cauza restanțelor, programarea unui interviu poate dura luni de zile, iar o întârziere poate strica întregul turneu. Membra formației Kongero, Emma Björling, a pierdut prima săptămână a turneului de două luni după ce administrația Trump a introdus o nouă cerință de interviu obligatoriu în persoană. Ea se afla în Canada cu un alt grup, dar a trebuit să zboare înapoi în Suedia pentru interviu, apoi să revină în America de Nord. Turneul s-a încheiat cu o pierdere de 8.000 de dolari, iar Kongero nu va mai reveni în SUA prea curând.
Acest caz nu este izolat. Managerul unei trupe de dans din Spania, care a cerut anonimatul de teama represaliilor, a declarat pentru NPR că procesul este „complet deconectat de modul în care funcționează industria artistică”. Mulți artiști și manageri au refuzat să vorbească public, de teamă că viitoarele lor cereri de viză vor fi respinse.
USCIS a justificat măsurile prin „creșterea amenințărilor la adresa siguranței publice și securității naționale”, afirmând că „verificarea identităților și a istoricelor personale din diverse țări necesită un proces riguros, care prioritizează siguranța americanilor”. Însă criticii susțin că aceste măsuri descurajează schimburile culturale și afectează grav artiștii.
Matthew Covey, directorul executiv al Tamizdat, o organizație non-profit care ajută artiștii să obțină vize, a observat o scădere dramatică a numărului de clienți. „Un turneu care acum cinci ani era la limită, poate chiar pe zero, acum este o pierdere sigură”, spune el. Costurile totale ale unui turneu au devenit prohibitive, iar mulți artiști aleg să nu mai vină în SUA.
Această tendință ar putea avea consecințe majore asupra scenei culturale americane. Bad Bunny, de exemplu, a evitat deja să facă turnee în SUA, iar alți artiști ar putea urma exemplul. În loc să aducă diversitate și inovație, SUA riscă să se izoleze cultural, pierzând contactul cu talentele globale.
De ce este important:
Această situație nu afectează doar artiștii, ci și publicul american, care pierde accesul la spectacole unice și la schimburi culturale valoroase. În plus, economia locală are de suferit: concertele aduc venituri pentru săli, hoteluri, restaurante și alte servicii. Dacă artiștii internaționali aleg să nu mai vină, pierderea este colectivă. Pe termen lung, această politică ar putea transforma SUA dintr-o destinație culturală de top într-o piață închisă, în timp ce alte țări, cu proceduri mai prietenoase, atrag talentele globale. Este un semnal de alarmă pentru toți cei care cred în puterea artei de a uni oameni și culturi.
