Contextul acestor discuții este unul extrem de tensionat. De luni de zile, regiunea este martora unui conflict deschis între Israel și Iran, cu raiduri aeriene, atacuri cu drone și răspunsuri militare care au escaladat periculos. Strâmtoarea Hormuz, prin care trece aproximativ 20% din petrolul mondial, a devenit un punct fierbinte, iar temerile unei confruntări directe între marile puteri sunt tot mai mari. În acest peisaj sumbru, Omanul a încercat să joace rolul de mediator neutru, așa cum a făcut-o de altfel și în trecut, găzduind discuții informale între iranieni și saudiți sau emirati. Acum, însă, aceste eforturi par să fi dat înapoi.
Potrivit informațiilor obținute de Al Jazeera, amânarea a fost decisă cu puțin timp înainte de începerea reuniunii, fără a se oferi o explicație oficială clară. Surse diplomatice sugerează că ar putea fi vorba de neînțelegeri legate de ordinea de zi, dar și de presiuni externe, în special din partea Statelor Unite, care ar fi încurajat statele din Golf să nu se angajeze prea mult într-un dialog cu Teheranul în timp ce războiul cu Israelul este în plină desfășurare. Sultan Barakat, profesor de studii de securitate la Universitatea Hamad bin Khalifa din Doha, consideră că această amânare nu este întâmplătoare și reflectă o criză mai profundă de încredere.
„Statele din Golf se află într-o poziție extrem de dificilă”, explică Barakat. „Pe de o parte, au nevoie de stabilitate și de asigurarea că un război regional nu le va afecta economiile și securitatea. Pe de altă parte, nu vor să pară că trădează alianțele lor tradiționale, în special cu Washingtonul și cu Israelul, care a devenit un partener tot mai apropiat în ultimii ani. Amânarea discuțiilor cu Iranul este un semnal că aceste state nu sunt încă pregătite să facă un pas curajos, de teamă să nu plătească un preț politic prea mare.”
Analistul subliniază că Omanul a fost întotdeauna un mediator abil, dar că de data aceasta sarcina este mult mai complicată. „Omanul are relații bune cu toată lumea, dar nu are pârghiile necesare pentru a forța o reconciliere. În trecut, discuțiile dintre Iran și Arabia Saudită au avut loc în secret, iar rezultatele au fost modeste. Acum, cu un război în plină desfășurare, miza este mult mai mare, iar părțile sunt mult mai reticente să facă concesii.”
Un alt factor important este rolul Israelului. Deși discuțiile din Oman ar fi trebuit să fie între Iran și statele arabe din Golf, Israelul urmărește cu atenție orice mișcare. Barakat atrage atenția că normalizarea relațiilor dintre Israel și unele state din Golf, prin Acordurile Avraamice, a schimbat complet ecuația. „Israelul vede Iranul ca pe o amenințare existențială și nu vrea ca statele din Golf să ofere vreun sprijin, fie el și diplomatic, Teheranului. Orice discuție între iranieni și saudiți sau emirati este privită cu suspiciune la Ierusalim, iar presiunile israeliene asupra aliaților lor din Golf sunt intense.”
În plus, există și o componentă internă. Statele din Golf se confruntă cu propriile provocări economice și sociale, iar o criză regională prelungită le-ar putea destabiliza. „Nimeni nu vrea un război total în regiune, pentru că ar însemna dezastru pentru toată lumea”, spune Barakat. „Dar, în același timp, liderii din Golf trebuie să țină cont de opinia publică internă, care este profund divizată în ceea ce privește Iranul. Unii văd în Teheran un partener necesar, alții îl consideră un dușman de moarte.”
Amânarea discuțiilor din Oman are loc într-un moment critic, când diplomația pare să fie singura cale de a evita o catastrofă. În ultimele săptămâni, au existat semnale că Iranul ar fi deschis la un dialog, mai ales după ce a suferit pierderi semnificative în urma atacurilor israeliene. Dar aceste semnale nu au fost suficiente pentru a convinge statele din Golf să se așeze la masă. Barakat crede că este nevoie de mai mult timp și de o schimbare de paradigmă. „Diplomația nu este un sprint, ci un maraton. Amânarea nu înseamnă eșec, ci doar că părțile nu sunt încă pregătite. Întrebarea este dacă vor fi pregătite înainte ca lucrurile să scape complet de sub control.”
Un aspect care nu trebuie neglijat este rolul Chinei și al Rusiei. Ambele puteri au interese majore în regiune și au încercat să-și extindă influența. China a mediat anul trecut un acord istoric între Iran și Arabia Saudită, iar Moscova are relații strânse cu Teheranul. Barakat sugerează că aceste puteri ar putea juca un rol mai activ în viitor, dar că pentru moment, ele preferă să stea deoparte și să urmărească evoluțiile. „Statele din Golf sunt prinse între mai multe focuri. Au nevoie de garanții de securitate, dar nu știu de unde să le obțină. SUA sunt tot mai puțin prezente, iar China și Rusia oferă alternative, dar cu costuri politice.”
În ciuda amânării, nu totul este pierdut. Diplomația regională are o istorie de a supraviețui crizelor, iar Omanul rămâne un canal de comunicare deschis. Barakat este de părere că, dacă războiul nu escaladează și mai mult, discuțiile ar putea fi reluate în curând. „Amânarea este doar un obstacol temporar. Toată lumea știe că, la un moment dat, va trebui să vorbească. Întrebarea este cât de mult sânge va mai curge până atunci.”
Pentru moment, însă, semnalul trimis de amânare este unul de îngrijorare. Piețele financiare au reacționat imediat, iar prețul petrolului a crescut ușor, reflectând temerile că o soluție diplomatică este încă departe. În același timp, populațiile din regiune, deja obosite de decenii de conflicte, privesc cu scepticism orice inițiativă de pace. „Oamenii nu mai cred în promisiuni”, concluzionează Barakat. „Vor fapte, nu vorbe. Iar amânarea acestor discuții nu face decât să le întărească neîncrederea.”
De ce este important:
Această amânare nu este doar un detaliu birocratic, ci un semnal puternic despre starea diplomației în Orientul Mijlociu. Ea arată că, în ciuda retoricii despre pace și stabilitate, statele din Golf nu sunt încă pregătite să facă un pas decisiv către dialog cu Iranul, de teama reacțiilor aliaților lor occidentali și israelieni. Într-o regiune unde fiecare greșeală poate declanșa un război total, lipsa de voință politică poate avea consecințe catastrofale. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a anticipa evoluțiile viitoare și pentru a evalua șansele reale de pace. Fără o analiză profundă a intereselor divergente și a presiunilor externe, orice efort de mediere riscă să rămână doar o încercare sterilă, iar regiunea să plătească un preț și mai mare în sânge și instabilitate.
