O alegere care a divizat publicul
Când Nolan a anunțat că actrița premiată cu Oscar, Lupita Nyong'o, o va interpreta pe Elena din Troia, reacțiile nu au întârziat să apară. În mitologia greacă, Elena este descrisă de Homer ca având „brațe albe” și fiind „asemenea zeilor”, dar alegerea unei actrițe de culoare a fost percepută de unii ca un semn al exageratei „corectitudini politice”. Criticii, inclusiv personalități precum Elon Musk, au acuzat regizorul că „urinează pe mormântul lui Homer” și că urmărește doar premiile și standardele de incluziune ale Oscarurilor. Comentatorul politic Matt Walsh a declarat că „nici o persoană de pe planetă nu crede cu adevărat că Lupita Nyong'o este cea mai frumoasă femeie din lume”, referindu-se la reputația Elenei în mitologia ulterioară.
Ce spun specialiștii
Specialiștii în studii clasice au subliniat însă că această critică se bazează pe o neînțelegere. Homer nu o numește niciodată pe Elena „cea mai frumoasă femeie din lume” în Iliada sau Odiseea. El o descrie cu epitete recurente precum „brațe albe”, „cu păr frumos”, „fiica lui Zeus” și „asemenea zeilor”. Ideea că Elena ar fi fost cea mai frumoasă femeie s-a consolidat abia mai târziu, prin mitul Judecății lui Paris, unde Afrodita îi promite lui Paris cea mai frumoasă femeie în viață ca recompensă.
Autorul și specialistul în studii clasice Daniel Mendelsohn, care a tradus Odiseea în 2017, a apărat alegerea lui Nolan, observând că Matt Damon nu arată deloc ca un grec, dar acest lucru nu a stârnit niciodată controverse. „Elena, la urma urmei, a fost cloșită dintr-un ou de lebădă, așa că cât de literali putem fi cu adevărat?”, a scris el.
Elliot Page și alte alegeri controversate
Alegerea actorului transgender Elliot Page (cunoscut anterior ca Ellen Page, care a jucat roluri feminine principale în Juno și Începutul) pentru un rol în film a generat, de asemenea, controverse. Deși el interpretează un soldat grec implicat în înșelăciunea calului troian, zvonurile sugerau că ar fi fost luat în considerare pentru eroul mitologic Ahile. Rob Finnerty, prezentator al rețelei de extremă-dreapta Newsmax, a reacționat vehement: „Am trecut de la Brad Pitt la o fată care se îmbracă ca un băiat, care are 1,55 m și 54 de kg. Aceasta este persoana care va juca cel mai mare războinic din istorie, pentru că pentru stânga asta este normal.”
Unii spectatori au pus la îndoială și decizia lui Nolan de a-l distribui pe rapperul Travis Scott în rolul unui bard. Regizorul a explicat însă că alegerea a fost „un semn din cap către ideea că această poveste a fost transmisă ca poezie orală, ceea ce este analog cu rap-ul”.
Costume și decoruri sub lupă
Au existat și critici legate de costume. Unii utilizatori online au observat că armura purtată de Agamemnon semăna cu costumul lui Batman, iar barca lui Odiseu arăta ca o „navă vikingă”. Dar, din nou, specialiștii au contestat aceste critici, subliniind că Odiseea este o operă mitologică, nu un tratat istoric.
Dialoguri prea moderne?
Până și dialogurile au fost analizate. Când personajul principal, interpretat de Tom Holland, a îndrăznit să spună „Tatăl meu se întoarce acasă”, unii utilizatori au criticat tonul prea casual și cuvintele prea moderne pentru o conversație epică.
Lipsa actorilor greci
Unii greci au fost nemulțumiți că o operă fundamentală a literaturii elene nu implică actori greci. Jurnalistul greco-britanic Chris Cotonou a scris: „Grecii au fost lăsați afară de Hollywood, din nou și fără explicații, din mitologiile și epopeile noastre fondatoare. Dacă filmul tău își propune să reprezinte lumea, nu ar fi evident să umpli un loc la această masă mare, minunat multiculturală, cu oamenii care sunt cel mai autentic conectați la sursă?”
Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să surprindă, deoarece Hollywood-ul are un istoric slab în angajarea actorilor greci. În plus, opera lui Homer a fost reinterpretată de secole în nenumărate culturi, limbi și tradiții artistice, ceea ce face ca reinterpretarea să fie o parte esențială a moștenirii epopeii.
De ce este important:
Această controversă nu este doar despre un film, ci despre modul în care societatea contemporană negociază identitatea, reprezentarea și autenticitatea culturală. Într-o lume globalizată, unde poveștile străvechi sunt repovestite pentru audiențe diverse, întrebările despre cine are dreptul să spună aceste povești și cum ar trebui să arate personajele devin din ce în ce mai relevante. Dezbaterea reflectă tensiunile dintre tradiție și inovație, între fidelitatea istorică și incluziunea modernă. În cele din urmă, Odiseea lui Nolan ne provoacă să ne gândim la ce înseamnă cu adevărat să păstrăm și să transmitem moștenirea culturală într-o eră a diversității și a schimbării.
