În contextul creșterii presiunii internaționale pentru a face Israelul răspunzător pentru acțiunile sale în Gaza și în Cisjordania ocupată, Uniunea Europeană se confruntă cu un dilemă profundă: cum să concilieze valorile sale declarate de drepturi om și drept internațional cu interesele economice și strategice profunde pe care le are cu Israelul. Deși mai mult de 72.000 palestinieni au fost uciși în Gaza din octombrie 2023 – un număr care continuă să crească chiar și în contexte de „cessate-fire” – și deși Tribunalul Internațional de Justiție din Haag a început un proces de genocid împotriva statului israelian, UE nu a reușit să ia o măsură coerentă și unită de acțiune. La baza acestui blocaj se află nu doar complexitatea mecanismelor decizionale ale Uniunii, ci și rănile istorice, alleanțele politice și dependențele economice care fac ca o suspendare a acordului de asociere UE-Israel să pară, pentru moment, imposibilă.
Acordul de asociere, în vigoare din 2000, reprezintă cel mai important cadru juridic al relațiilor politico-economice între UE și Israel. El acordează statului israelian acces preferențial la piața europeană, cu tarife reduse sau nule pentru bunuri industriale și agricole, transformându-l în cel mai mare partener comercial al Israelului – cu schimburi de bunuri care au ajuns la 42,6 miliarde de euro în 2024, o sumă care depășește chiar și cele cu Statele Unite. Această dependență economică nu este doar simbolică: ea este vitală. După cuvintele profesorului Mohanad Mustafa, expert în afaceri israeliene, „fără suportul european, cercetarea științifică și dezvoltarea în Israel s-ar desface complet”. Multe dintre inovațiile tehnologice ale statului – de la biotehnologie la inteligență artificială – beneficiază de granturi, programe de cercetare și acces la rețele europene de inovație, transformând acordul nu doar într-un instrument comercial, ci într-un pilon al suprasupravietuirii tehnologice a Israelului.
Totuși, același acord conține o clauză dură privind drepturile om: Articolul 2 stipulează că relațiile trebuie să se bazeze pe respect pentru drepturile om și principii democratice. Este precisamente această clauză care a devenit punctul de focalizare pentru mii de activiști, ONG-uri și cetățeni europeeni. Mai mult de un milion de semnături au fost adunate și trimise Comisiei Europene cerând suspendarea acordului, argumentând că Israelul este în violare clară a acestui fondament – prin distrugerea sistematică a infrastructurii din Gaza, prin extinderea ilegală a colonielor în Cisjordania ocupată, prin adoptarea unei legi privind pedeapsa cu moartea care se aplică de facto doar palestinenilor și prin campanii juridice și politice destinate să tăie finanțarea europeană pentru ONG-urile care documentează violările drepturilor om.
Dar, deși argumentul moral și juridic pare necuvicat, acțiunea politică rămâne blocată. O suspendare completă a acordului necesită o decizie unânime a tuturor 27 de state membre – o condiție imposibilă în contextul actual, dat fiind oppoziția clară a Germaniei și Italiei. O suspendare parțială, referitoare doar la aranjamentele comerciale lucrativoare, necesită o „majoritate calificată” – cel puțin 15 state reprezentând 65% din populația UE – ceea ce, în practică, dă státelor mari precum Germania un efect de veto. Această asimetrie reflectă nu doar o dificultate tehnică, ci o divisione politică și culturală profundă.
Както explică profesorul Scott Lucas de la Universitatea din Birmingham, Europa nu are o singură cultură politică. Germania, de exemplu, nu poate să-și dea spatele Israelului din cauza istoriei Celui de-Al Doilea Război Mondial și a Holocaustului – o memorie care este încorporată în identitatea națională și care influențează politica externă în mod semnificativ. În contrast, state precum Irlanda, Slovenia sau Spania privind lupta palestinenilor prin prisma propriului lor istoric de rezistență împotriva colonialismului britanic, ceea ce le face mai receptive la argumentele despre drepturi, jusție și autodeterminare. Această diferență de perspectivă nu este doar ideologică – este existentială.
Mai mult decât atât, Israelul a cultivat strategic alleanțe cu guvernele de dreapta extrema din Europa – precum Ungaria – care, deși sunt adesea anti-musulmane și chiar anti-semite în origine, susțin proiectul colonial în Cisjordania. După cuvintele profesorului Mustafa, „Israelul se conectează cu acești parteneri pentru că ei susțin proiectul colonial, chiar dacă ideologia lor este contradictoire cu valorile pe care Israelul le revendică public.” Această strategie a dus la o situație paradoxală: Israelul beneficiază de protecția unor regimi care, în esență, sunt incompatibili cu valorile democratice pe care UE le proclamează – doar pentru că ei susțin ocuparea.
În același timp, guvernul lui Netanyahu a răspuns la presiunea europeană cu o postură agresivă, acuzând de rutină criticii de antisemitism – o tactică care, deși eficientă în scurt termen, a început să eroadeze credibilitatea narativului israelian ca „victimă” în societățile europene. Precizând acest punct, Mustafa adaugă: „Ce deranjează Israelul este distrugerea narativului său de ‚victimă’ în cadrul societăților europene – un narativ care a fost, de decenii, un pilon al legitimității sale internaționale.”
Fără perspectiva unei suspendări unanimi a acordului, acțiunea se deplasează spre măsuri ciblate și initiative de tip bottom-up. Italia a suspendat deja pactul său de apărare comună cu Israelul. Suedia și Franța conduc o campaină pentru creșterea tarifelor pe bunurile produse în coloniele israeliene – o măsură care visează să atingă beneficiarii economici ai ocupării fără a afecta relațiile globale. Universitățile, companiile și instituțiile culturale din Europa rupt increasingly legăturile cu partenerii israelieni – de la boicotarea evenimentelor acadienice la retragerea finantării din proiecte comune. Aceste acțiuni, deși nu au efectul juridic al unei suspendări oficiale, creează un presiune morală, reputațională și economică care, pe termen lung, poate fi mai destabilizantă decât orice sancție de la nivelul blocului.
În final, paralizia burocratice a UE în fața Israelului nu face decât să accentueze contradictiona interna: un bloc care se proclamează apărător al drepturilor om, al dreptului internațional și al valorilor democratice, dar care refuză să-și aplice principii când acestea se lovește de interesele economice profunde și de moștenirea istorică. După cuvintele profesorului Lucas, „frustrarea cauzată de această paralizie va alimenta o abordare de tip bottom-up” – adică acțiuni independente, inițiate de state, orașe, universități sau cetățeni, care, deși lipsesc puterea unui decret comun, pot să schimbe dinamica în timp.
Cât timp numărul morților în Gaza va continua să crească – chiar și sub un „cessate-fire” care nu aduce nici siguranță, nici ajutor umanitar adecvat – presiunea asupra Bruxellesei pentru a lua o măsură va crește. UE se află acum la o râpa: sau va alege să-și respecte valorile fundamentale, chiar și la costul unui sacrificiu economic, sau va confirma, prin înactivitate, că interesele sale materiale sunt mai puternice decât convicțiile sale etice. Alegerea nu va afecta doar relațiile cu Israelul – va redefini ce înseamnă să fie European în secolul XXI.
Dilema de 42 de miliarde de euro: Ce împiedică UE să facă Israelul răspunzător?
