Procesul de restituire a tarifelor impuse de administrația americană a început oficial, iar portalul online al U.S. Customs and Border Protection a fost deschis pentru a permite reclamarea a peste 166 de miliarde de dolari în venituri tarifare colectate în anii precedenti. Însă, în timp ce afacerile — în special cei care au fost direct înregistrați ca importatori — pot acum să depună cereri pentru a recupera suma plătită, situația pentru consumatorii individuali rămâne mult mai complexă și, în multe cazuri, nesoluzionabilă.
Un exemplu emblematic este cel al lui Will Chyrsanthos, un locuitor al Oregonului, care, în timpul renovării casei sale din Massachusetts, a importat un lavabo de beton albastru cerulean din Bulgaria. Deși suma suplimentară de 250 de dolari datorată tarifelor i-a fost evidentă la momentul plății, el a descoperit rapid că portalul de restituire nu îi este accesibil. Deoarece el nu a fost "importatorul de înregistrare" — rolul acesta fiind atribuit companiei de transport, DHL — dreptul la restituie aparține acesteia, nu lui. Chyrsanthos a fost, deci, forțat să se bazeze pe bunăvoința companiei de transport pentru a primi înapoi banii, sau să intre într-o acțiune colectivă în judecată — o cale lungă, costisitoare și incertă.
Felicitare pentru el a fost că DHL, precum și FedEx și UPS, au anunțat public că vor restituie clienților sumele plătite direct către ei în formă de taxe tarifare. Această posibilitate există deoarece aceste companii păstrează evidență detaliată a fiecărei plăți: fiecare factură de transport arată clar suma acordată drept taxă de import, iar această sumă poate fi acum restituită cu precizie. Dar această transparență este excepția, nu regulă.
Pentru milioane de alți consumatori — cei care au cumpărat produse din magazine, site-uri de e-commerce sau distribuitori locali — situația este diametral opusă. Tarifele nu au fost plătite direct de ei, ci au fost integrate în prețul final al produsului, adăugate de producători, distribuitori sau vânzători ca parte a costului de aprovizionare. În aceste cazuri, nu există o "foaie de plată" care să arate cât a contribuit fiecare consumator la plata tarifelor. Fără această date, este practic imposibil de determinat cât din prețul plătit de un client pentru un televizor, un set de mobiliu sau un aparat electrocasnic reprezintă restituiție a tarifelor.
Această dificultate a fost subliniată de experți în drept comercial și economie. Terence Lau, decan al Facultății de Drept de la Universitatea Syracuse, a explicat că "este aproape imposibil să se determine cât a plătit fiecărui consumator individual" din cauza complexității lanțurilor de aprovizionare moderne. Un produs precum un televizor poate conține piese din zece sau mai multe tari, fiecare supus unui rată tarifară diferită, care, de asemenea, au variat în timp în funcție de decreturile prezidențiale. Adăugați la această complexitate faptul că distribuitorii și vânzătorii au absorbit, în mod parțial sau total, costurile tarifare — ceea ce înseamnă că chiar și dacă un retailer ar recupera suma de la guvern, nu ar ști cât din aceasta trebuie să i-o returneze fiecărui client.
Robert Shapiro, un avocat internațional specializat în comerț la firma Thompson Coburn, a comparat fenomenul cu "diluția" unui cost în timp ce acesta se deplasează prin lanțul de aprovizionare: "La momentul în care ajunge la consumator, întreaga taxă tarifară a fost răspândită, împărțită și absorbită de mulți intermediari — astfel încât ce rămâne atribuibil direct consumatorului este, în cele mai multe cazuri, neglijabil sau impossibil de izolat."
Această problemă nu afectează doar consumatorii, ci și retailerii. Rebecca Melsky, cofondatoareă a companiei de haine Princess Awesome, a declarat că, deși a recuperat unele sume prin restituirea tarifelor, nu are niciun mod automatizat de a calcula cât din aceasta trebuie atribuit fiecărui client. "Calcularea individuală pentru fiecare tranzacție ar fi incredibil de muncioasă," a spus, adăugând că timpul petrecut în gestionarea tarifelor are, de asemenea, o valoare economică. În loc de restituiri directe, companija ei explorează alternative, asemenea unui credit de 10 dolari în magazin pentru clienții care au contribuit la un "tip jar" online creat pentru a compensa costurile tarifare.
Alți mari retaileri, inclusiv Costco, au sugerat că vor transmite beneficiile restituirii tarifelor prin reducere de prețuri, în loc de plăți directe. Această abordare, deși mai simplă de la punct de vedere administrativ, raisează întrebări privind echitatea: dacă un consumator a plătit 50 de dolari în plus datorită tarifelor pentru un produs, iar retailerul reduce prețul cu 5 dolari pentru toți clienții, atunci beneficiul nu este distribuit proporțional — cei care au plătit mai mult primesc același avantaj ca cei care au plătit mai puțin.
În lipsa unui mecanism clar de distribuire, s-au multiplicat acțiunile colective în judecată. Edwin Martinez, un inginer care a plătit explicit taxe tarifare pentru componente electronice cum ar fi conectoare de energie și senzori de presiune, a declarat că se siente frustrat, știind că probabil nu va primi niciun restituire — deși a plătit direct, iar costul lui era transparent și verificabil. El este acum printre mii de consumatori care consideră acțiunea judicială ca singura cale posibilă de a obține echitate.
Situația reflectă o tensiune mai largă în politica comercială americană: măsurile proteccioniste, cum ar fi tarifele ridicate, au fost proiectate pentru a apărea industriei naționale, dar au transferat costurile pe consumatori și au creat un sistem în care beneficiile eventuale de relevare sunt greu de atribuit. Fără o metodă transparentă și echitabilă de a urmări și a distribui restituirile tarifare, riscul este ca aceleași persoane care au suportat burden-ul politiciei comerciale să rămână și cele mai puțin binefațătoare din procesul de recuperare.
În concluzie, în timp ce afacerile care au plătit direct tarifele la frontieră pot acum să-și recupereze banii printr-un proces relativ simplu, pentru sute de milioane de americani — cei care au achiziționat produse în magazine, online sau prin distribuitori — posibilitatea de a primi un restituire este, în cele mai multe cazuri, teoretică. Fără o intervenție legislativă sau o presiune judicială puternică, majoritatea consumatorilor vor rămâne cu costurile tarifare integrate în prețurile pe care le-au plătit, fără niciun semn de compensare — chiar și atunci când guvernul a declarat că banii au fost restituiti.
Procesul de restituire a tarifelor a început pentru afaceri. Și pentru clienți?
