În sudul Libanului, de exemplu, sate întregi au fost transformate în „zone pilot” – un termen care sugerează experimente militare, nu locuințe. În Gaza, „linia galbenă” desemnează o zonă tampon, dar în realitate este o graniță trasată peste case și terenuri agricole. Această tendință de a înlocui denumirile geografice tradiționale cu termeni militari are consecințe profunde asupra vieții oamenilor.
De ce face Israelul acest lucru? Specialiștii în relații internaționale și drept internațional umanitar explică că, prin impunerea unui limbaj militar, se creează o justificare pentru restricții și operațiuni care altfel ar fi considerate ilegale. Când o zonă este numită „zonă militară închisă”, accesul civililor poate fi limitat fără a fi nevoie de o declarație oficială de război. De asemenea, termeni precum „zonă tampon” sau „zonă de securitate” permit armatei să justifice demolări, evacuări și chiar atacuri asupra unor obiective civile, sub pretextul că acestea se află într-un perimetru operațional.
Un exemplu concret este cazul satelor libaneze de la granița cu Israelul. Locuitorii acestora au fost forțați să părăsească casele, iar zonele respective au fost declarate „zone pilot” pentru testarea de noi arme sau tactici. În Gaza, „linia galbenă” este o fâșie de 300 de metri lățime de-a lungul graniței, unde agricultura este interzisă, iar casele sunt demolate sistematic. Oficial, este o măsură de securitate; neoficial, este o anexare de facto.
Această practică nu este nouă, dar s-a intensificat după 7 octombrie 2023. În Cisiordania, de exemplu, „zonele de antrenament militar” au înlocuit satele palestiniene pe hărțile oficiale. În Ierusalimul de Est, cartiere întregi sunt numite „zone de securitate” pentru a justifica demolările.
Impactul asupra populației civile este devastator. Oamenii trăiesc cu frica permanentă că locuințele lor pot fi declarate „zone militare” peste noapte. Copiii nu mai merg la școală, fermierii nu mai pot lucra pământul, iar comunitățile se destramă. Organizațiile pentru drepturile omului, precum Amnesty International și Human Rights Watch, au condamnat aceste practici, considerându-le încălcări ale Convențiilor de la Geneva.
În plus, această schimbare de limbaj are și un efect psihologic. Când oamenii aud „zonă militară”, ei asociază automat pericol și restricții. Se creează o atmosferă de insecuritate permanentă, care justifică prezența militară și suprimarea rezistenței civile. Este o formă de colonizare lingvistică, care precede sau însoțește colonizarea fizică.
Criticii spun că Israelul folosește această strategie pentru a eluda responsabilitatea internațională. De exemplu, atunci când o zonă este numită „zonă de conflict activ”, nu mai este considerată teritoriu ocupat, ci câmp de luptă, ceea ce schimbă regulile de angajare. Astfel, armata poate folosi forță letală mai ușor, iar victimele civile sunt tratate ca „daune colaterale”.
Pe de altă parte, oficialii israelieni susțin că aceste denumiri sunt necesare pentru securitatea națională. Ei argumentează că Hezbollah sau Hamas folosesc zonele civile ca scuturi umane, iar termenii militari ajută la clarificarea situației tactice. Cu toate acestea, această justificare este respinsă de comunitatea internațională, care consideră că protejarea civililor trebuie să fie prioritară.
Un alt aspect important este modul în care mass-media preia acest limbaj. Când jurnaliștii folosesc termeni precum „zonă tampon” fără a explica contextul, ei legitimează indirect politica israeliană. De aceea, este crucial să traducem corect aceste realități, așa cum face Al Jazeera, arătând că „zonele pilot” sunt de fapt sate locuite, iar „liniile galbene” sunt granițe impuse.
În concluzie, denumirile militare pentru zone civile nu sunt neutre. Ele fac parte dintr-un proces de securitizare care transformă spațiul de locuit în teren de operațiuni. Pentru locuitorii din sudul Libanului, Gaza sau Cisiordania, aceasta nu este o simplă schimbare de nume, ci o realitate care le afectează viața de zi cu zi.
