„Nu vreau ca mama și tata să fie supărați pe mine”, scria Hajjaj pe 29 august. „Am făcut asta ca să mă văd ca un bărbat. Nu mă voi întoarce în Egipt, țara mea iubită, până nu îi aduc onoare.” El a dezvăluit că, deși este sportiv internațional, câștigă doar 700 de lire egiptene pe lună, echivalentul a aproximativ 13,7 dolari. „După toată această presiune, nu aveam cum să mă întorc”, a adăugat el.
Al-Shami, la rândul său, a scris că s-a simțit ca o povară financiară pentru familia sa. „La un moment dat am simțit că tatăl meu este epuizat, că viața a devenit prea grea pentru el”, a mărturisit el. „Sunt cel mai mare dintre frații mei, așa că cineva trebuia să facă un sacrificiu și să își asume responsabilitatea.”
Aceste cazuri nu sunt izolate. De-a lungul anilor, mai mulți luptători egipteni au ales să rămână în străinătate, fugind de condițiile dificile din țară. În 2023, Ahmed Baghdouda a plecat în Franța imediat după ce a câștigat argintul la Campionatele Africane de Lupte, nemulțumit de salariul primit. Tarek Abdel Salam a dezertat în Bulgaria în 2017, după ce a acuzat neglijență medicală, iar ulterior a câștigat aurul european sub drapelul bulgar. În același an, Ibrahim Ghanem a ales să rămână în Franța și a devenit campion mondial pentru această țară.
Unul dintre cele mai recente cazuri este cel al lui Mohamed Ibrahim el-Sayed, cunoscut drept Kishu, de șase ori campion african, de două ori campion mondial U23 și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. În octombrie 2025, el a anunțat că a făcut „primul pas” pentru a reprezenta Statele Unite, postând fotografii de antrenament cu drapelul american în fundal. Într-un interviu acordat Al Jazeera, Kishu a declarat: „Problema nu este doar despre bani – este mult mai profundă. Când mă retrag, ce ar trebui să fac? Doamne ferește să mă accidentez – ce se întâmplă cu mine atunci?” El a adăugat: „Aș lua aceeași decizie din nou și din nou și le sfătuiesc pe sportivii internaționali ai Egiptului să se concentreze pe antrenamente și să își revendice drepturile, pentru că viețile lor sunt cele care se irosesc.”
Federația Egipteană de Lupte (EWF) și Comitetul Olimpic Național Egiptean (ENOC) nu au răspuns solicitărilor de comentarii, dar psihologul echipei, Hossam Mohamed, a încercat să apere sistemul. El a susținut că statul oferă un sprijin bun luptătorilor, inclusiv bonusuri financiare, tabere de antrenament în străinătate, cazare și masă. Potrivit lui, bonusurile pentru medalii pot ajunge la 5 milioane de lire egiptene (aproximativ 98.000 de dolari) pentru un aur olimpic. Cu toate acestea, el a recunoscut că „problema de bază pentru sportivi nu este doar ceea ce primesc în timpul carierei, ci ceea ce îi așteaptă după retragere sau în caz de accidentare”.
Un luptător de 27 de ani, care a câștigat mai multe medalii de aur pentru Egipt și a cerut să rămână anonim, a dezvăluit că sportivii sub 20 de ani câștigă între 700 și 800 de lire egiptene pe lună, în timp ce sportivii internaționali mai experimentați primesc între 5.000 și 12.000 de lire, în funcție de performanțe. „Luptătorii intră adesea în datorii pentru a-și acoperi suplimentele și costurile de trai, în timp ce așteaptă premii care poate nu vor veni niciodată”, a spus el.
Gamal el-Badrawy, fost președinte al Federației Egiptene de Kickboxing, a cerut Ministerului Tineretului și Sportului să impună o supraveghere mai strictă a federațiilor sportive naționale și să revizuiască bonusurile, indemnizațiile și asigurările de sănătate. „Sportivii nu pot fi absolviți complet de responsabilitate, dar sistemul financiar și administrativ slab este principalul factor”, a declarat el pentru Al Jazeera.
Între timp, Ministerul Tineretului și Sportului din Egipt a sesizat procurorul public în cazul lui Hajjaj și al-Shami, acuzându-i că au încălcat regulile care guvernează delegațiile naționale. ENOC a trimis, de asemenea, la comisia de etică pe brigadierul general Ibrahim Adel, secretarul general al EWF și șeful delegației de lupte la turneul din Taranto, suspendându-l din funcții pentru că a permis evadarea lui al-Shami. Adel a refuzat să comenteze criticile la adresa EWF, dar a spus că măsurile împotriva lui sunt nedrepte, subliniind că existau deja măsuri de precauție, inclusiv angajamente notariale semnate de tutori și de sportivi, prin care aceștia se obligau să se întoarcă în Egipt.
Tatăl lui Hajjaj, Hajjaj Abu Gabal, a declarat pentru Al Jazeera că este profund îngrijorat pentru fiul său, care și-a oprit telefonul mult timp și nu a răspuns la apeluri. „Am semnat consimțământul parental notarial necesar pentru ca fiul meu minor să călătorească”, a spus el, menționând că vârsta majoratului legal în Egipt este 21 de ani. „Dar nimeni de la federația de lupte nu m-a contactat de la evadare.” El a adăugat: „Continui să mă rog pentru ca el să fie în siguranță și ca Dumnezeu să îl compenseze pentru vremurile grele prin care a trecut.”
Aceste cazuri scot la iveală o criză mai profundă a sportului în Egipt, unde sportivii de performanță se confruntă cu salarii mizere, lipsa de perspective post-carieră și un sistem administrativ care pare mai preocupat de control decât de bunăstarea sportivilor. În timp ce unii văd în aceste evadări o trădare a țării, alții le percep ca pe un strigăt de disperare al unor tineri care nu mai au nimic de pierdut. Rămâne de văzut dacă autoritățile egiptene vor lua măsuri concrete pentru a remedia problemele sau dacă exodul sportivilor va continua.
De ce este important:
Această situație evidențiază problemele sistemice din sportul egiptean, unde lipsa de resurse financiare și de sprijin post-carieră îi determină pe sportivii de elită să fugă în străinătate. Este un semnal de alarmă pentru autorități și pentru comunitatea internațională, deoarece pierderea talentelor afectează nu doar performanțele sportive, ci și imaginea țării. În plus, aceste cazuri subliniază necesitatea unei reforme profunde în gestionarea federațiilor sportive și a protecției sportivilor, care ar trebui să fie o prioritate națională.
