Acordul a fost semnat de comandantul Forței de Securitate din Kosovo, locotenent-general Bashkim Jashari, și de comandantul american al ISF, general-maior Jasper Jeffers. Potrivit comunicatului Board of Peace, evenimentul „subliniază angajamentul Kosovo față de misiunea ISF și sprijinul său continuu pentru planul de pace în 20 de puncte al președintelui Donald Trump”. Acest plan, un cadru de acord israeliano-american lansat acum un an, își propune să pună capăt războiului din Gaza printr-o abordare etapizată: încetarea focului, schimb de prizonieri, retragerea treptată a forțelor israeliene și, în final, crearea unei misiuni multinaționale de securitate care să mențină stabilitatea, să gestioneze demilitarizarea și să antreneze o forță de poliție palestiniană.
Kosovo nu este singura țară care a răspuns apelului. Până acum, Indonezia, Marocul, Kazahstanul, Albania și Uganda au confirmat contribuții de trupe. Lista este eterogenă – de la state musulmane cu influență regională, precum Indonezia și Marocul, la foste republici sovietice și țări africane cu agende proprii. Prezența Albaniei și Kosovo nu este întâmplătoare: ambele au relații strânse cu Statele Unite și văd în această misiune o oportunitate de a-și consolida statutul internațional. Pentru Kosovo, care se confruntă în continuare cu recunoașterea limitată și cu tensiuni cu Serbia, implicarea într-o misiune de pace sub egida ONU reprezintă o validare simbolică importantă.
Cu toate acestea, drumul spre desfășurarea efectivă a ISF este presărat cu obstacole. Guvernul israelian a aprobat în iulie măsurile legale necesare pentru a permite intrarea forței în Gaza, iar un oficial a declarat pentru Times of Israel că forța va opera „în coordonare deplină” cu armata israeliană. Dar rămân neclare două probleme fundamentale: calendarul retragerii trupelor israeliene și dezarmarea Hamas. Fără un acord clar asupra acestor aspecte, orice misiune de stabilizare riscă să devină fie o simplă formalitate, fie un paravan pentru perpetuarea ocupației.
Nikolay Mladenov, înaltul reprezentant al Board of Peace, a avertizat luni că Israelul trebuie să-și respecte angajamentele asumate în foaia de parcurs pentru pace, altfel procesul nu poate avansa. „Suntem încă în punctul în care trebuie să ne asigurăm că ceea ce s-a convenit va fi implementat și va schimba semnificativ viețile oamenilor din Gaza”, a declarat el pentru agenția Anadolu. „Din păcate, nu am ajuns încă acolo”, a adăugat el, precizând că discuțiile cu Israelul continuă privind „implementarea părții lor de angajamente”. Într-un interviu acordat Al Jazeera luna trecută, Mladenov a spus că boardul a stabilit „mecanismul de desfășurare a ISF și locațiile de desfășurare în Fâșia Gaza”, iar „elementele avansate ale forței ar trebui să ajungă în curând în Gaza”.
Finanțarea este un alt semnal al seriozității americane. În august, administrația Trump a informat Congresul că alocă peste 206 milioane de dolari pentru ISF. Potrivit Reuters, fondurile vor acoperi echipamente, infrastructură, vehicule și costuri operaționale. În plus, 6 milioane de dolari vor fi folosite pentru reconfigurarea unor vehicule blindate americane în sprijinul forței. Aceste cifre arată că Washingtonul nu tratează misiunea ca pe un exercițiu simbolic, ci ca pe o investiție strategică într-o regiune în care influența sa a fost adesea contestată.
Dar ce înseamnă, de fapt, participarea Kosovo? Pentru o țară care și-a câștigat independența în 2008, cu sprijinul decisiv al NATO și al SUA, această decizie consolidează parteneriatul transatlantic. Kosovo are deja o forță de securitate mică, dar bine antrenată, cu experiență în misiuni de menținere a păcii în Afganistan și Irak. Trimiterea de trupe în Gaza ar putea fi văzută ca o extensie a acestei tradiții, dar și ca o modalitate de a câștiga capital politic la Washington, într-un moment în care administrația Biden – care a preluat mandatul după Trump – încearcă să-și redefinească politica în Orientul Mijlociu.
Criticii atrag însă atenția asupra riscurilor. Gaza este un teritoriu devastat de război, cu o populație traumatizată și o infrastructură aproape distrusă. O forță multinațională, oricât de bine intenționată, nu poate înlocui o soluție politică durabilă. Mai mult, implicarea unor state cu agende proprii – cum ar fi Marocul, care are relații diplomatice cu Israelul, sau Indonezia, care nu recunoaște statul Israel – ar putea complica și mai mult situația. Fără un mandat clar de protecție a civililor și fără un mecanism de responsabilitate, ISF riscă să devină o forță de ocupație mascată, nu una de pacificare.
Pe de altă parte, susținătorii planului subliniază că ISF este singura inițiativă concretă de pe masă. În lipsa unui acord de pace cuprinzător, orice efort de a stabiliza Gaza și de a pregăti terenul pentru o administrație palestiniană funcțională merită o șansă. Iar implicarea unor țări precum Kosovo, care nu au interese directe în conflict, ar putea aduce un plus de neutralitate și credibilitate.
Rămâne de văzut dacă aceste promisiuni se vor materializa. Mladenov a fost sincer: „Încă nu suntem acolo”. Între timp, semnarea acordului cu Kosovo este un pas mic, dar simbolic, într-un proces care ar putea dura ani. Pentru locuitorii din Gaza, care au trăit ororile războiului, fiecare zi de întârziere înseamnă mai multă suferință. Iar pentru Kosovo, această decizie reprezintă o oportunitate de a-și demonstra relevanța pe scena internațională – dar și o asumare a unor responsabilități care ar putea depăși cu mult capacitățile sale reale.
De ce este important:
Această decizie a Kosovo nu este doar o formalitate diplomatică. Ea reflectă o schimbare mai amplă în arhitectura de securitate globală, în care statele mici sunt tot mai des chemate să contribuie la misiuni complexe, în timp ce marile puteri își dispută influența. Pentru România, un stat cu tradiție în misiuni de pace, acest exemplu ridică întrebări despre propriul rol în astfel de inițiative și despre modul în care echilibrăm angajamentele internaționale cu interesele naționale. Mai mult, evoluția ISF din Gaza va fi un test crucial pentru capacitatea comunității internaționale de a gestiona conflictele post-război – un test ale cărui rezultate ne vor afecta pe toți, direct sau indirect.
