Avocatul său, Nasser Odeh, a reușit să-l vadă pe 30 august, după o luptă juridică lungă și umilitoare. Ce a văzut l-a lăsat fără cuvinte. Doctorul Abu Safia, fost director al spitalului, un om care a văzut moartea în fața ochilor zilnic, care a îngropat propriul fiu ucis de un dron israelian și totuși a continuat să opereze sub bombardamente, acum arată ca o umbră. Contuzii proaspete pe cap, în jurul ochilor, pe urechi, pe gât. Un corp slăbit de foamete și de bătăi zilnice. Un spirit spart de o tortură psihologică calculată: difuzoare care strigă toată noaptea, lumini care nu se sting, gardieni care intră în celulă nu pentru a verifica, ci pentru a lovi. „Îl bat cu pușcă, îl cioară, îl bat cu băți pe tot corpul, inclusiv zone sensibile”, scrie organizația Medici pentru Drepturile Omului Israel (PHRI) într-un comunicat care ar trebui să facă trezit orice conștiință.
Nu este un caz izolat. Este un sistem.
Comisia Independentă Internațională de Ancheță a ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate a fost categorică în iulie: Abu Safia este supus „abuzului continuu și sever”. Directorul general al Ministerului Sănătății din Gaza a strigat la ajutor pentru a-l „salva”. Amnesty International, Human Rights Watch, sute de medici din întreaga lume au semnat petiții. Și totuși, Serviciul Închisoarelor Israelien refuză să-l lase examinat de un medic independent. O cerere depusă pe 7 iulie rămâne fără răspuns. În schimb, pe 10 august, l-au transferat la centrul medical al închisoării Ramla – un gest care, paradoxal, confirmă gravitatea stării sale: nu mai pot ignora faptul că moare sub mâinile lor.
Dar cine mai numără?
Conform PHRI, cel puțin 105 deținuți palestinieni au murit în custoziile israeliene din octombrie 2023. Peste 9.400 de oameni sunt închisoți acum, printre ei 92 de femei și mai mult de 370 de copii. Bătăi de rutină, foamete indusă, viol sexuală – nu sunt abateri, sunt politica. Foști deținuți au povestit pentru Al Jazeera cum au fost forțați să stea goi în frig, cum au fost violați cu obiecte, cum au fost tratați nu ca oameni, ci ca ținte. Doctorul Abu Safia nu este o excepție. Este dovezile vii că sistemul funcționează exact așa cum a fost proiectat.
De ce îl țin pe el? Pentru că a refuzat să evacueze spitalul. Pentru că a rămas să opereze copii cu membre tăiate, femei gravide rănițe, bătrâni uitați de lume. Pentru că a vorbit. A spus adevărul: că sistemul medical al Gaza a fost distrus deliberat, că sute de medici au fost uciși, că spitalele au fost transformate în rugină. Israel l-a răpit pe 27 decembrie 2024, după ce a raidat spitalul și l-a transformat în praf. „Combattant ilegal” – asta este eticheta lipită pe un om a cărui singură armă a fost bisturiul.
Și nu e singur. Cel puțin 13 alți medici din Gaza sunt în închisoare de peste un an și jumătate, fără acuzații, fără proces, fără speranță. PHRI cere eliberarea tuturor 14. ONU cere eliberarea lor. Lumea medicală cere eliberarea lor. Dar Israel nu ascultă. Pentru că nu trebuie. Impunitatea totală, susținută de veto-uri la Consiliul de Securitate, de livrări de arme, de tăcere complicită a puterilor occidentale, a creat un spațiu în care legea internațională nu mai există. Există doar forța.
Când avocatul Odeh l-a văzut pe Abu Safia în august, doctorul i-a spus: „Mă bat în fiecare zi. Nu mă lasă să dorm. Mă amenință să nu le spun nimănui.” Și totuși, a vorbit. A riscat viața să spună adevărul. Pentru că știe că tăcerea e moartea. Că dacă nu mai există medici care să marturizeze, atunci Gaza nu mai există decât ca un cimitir fără morminte.
Acesta nu este un conflict. Este o distrugere meticuloasă a vieții, a legii, a umanității. Și doctorul Hussam Abu Safia, în celula lui îngustă, bătut, affamat, singur, rămâne ultimul martor. Dacă-l pierdem pe el, pierdem și ultimul fragment de conștiință.
De ce este important:
Cazul doctorului Abu Safia nu este doar o tragedie individuală – este o fereastră deschisă spre sistemul de detenție arbitrară și tortură industrializată pe care Israel îl aplică palestinienilor. Faptul că un medic, protejat de convențiile internaționale, este ținut aproape doi ani fără acuzație, bătut zilnic, privat de somn și de îngrijire medicală, demonstră că imunitatea pentru crime de război a devenit norma. Comunitatea internațională, prin inacțiune, devine complicită. Fiecare zi în care Abu Safia rămâne în închisoare este o zi în care legea internațională moare puțin. Eliberarea sa și a celorlalți 13 medici nu este un gest umanitar – este un test al credibilității ordinei mondiale. Dacă nu putem salva un doctor care a salvat sute de vieți sub bombe, nu mai putem pretinde că apăram drepturile omului.
