Documentele desecretizate ale Foreign Office-ului britanic, publicate în 2024 și analizate recent de site-ul de investigații Declassified UK, dezvăluie un adevăr incomod: oficialii britanici condamnau comportamentul Israelului încă din 2002, descriind un tipar clar de încălcări ale drepturilor omului. Asta cu 24 de ani înainte ca Londra să adopte o poziție mai fermă față de statul evreu, săptămâna aceasta.
Contextul? În martie 2002, prim-ministrul israelian de atunci, Ariel Sharon, a lansat Operațiunea Scutul de Apărare, ca răspuns la valul de atacuri ale grupărilor armate palestiniene, inclusiv Hamas. Forțele israeliene au invadat Cisiordania ocupată, omorând 500 de palestinieni într-o singură lună – majoritatea civili – și rănind alți 1.500. Iar britanicii știau totul.
Un oficial al Foreign Office-ului scria atunci că operațiunile militare israeliene din Cisiordania implicau un „tipar” de „abuzuri ale drepturilor omului”. Un ofițer superior al armatei britanice a fost și mai direct, numind armata israeliană „o forță de mâna a doua, indisciplinată, arogantă și brutală”. Același ofițer, rămas anonim în documente, descria cum soldații israelieni trăgeau în picioarele celor care aruncau cu pietre sau în anvelopele mașinilor, cu consecința inevitabilă a ambulanțelor care duceau tineri la spital cu răni fatale în cap și în corp.
Lordul Michael Levy, emisarul special al lui Tony Blair, îl avertiza atunci pe ministrul israelian al Apărării, Binyamin Ben-Eliezer, că nu există soluție militară și că operațiunea va produce doar mai mulți atacatori sinucigași. Un avertisment profetic, având în vedere că violența nu a făcut decât să escaladeze.
Documentele descriu și cum personalul Crucii Roșii era amenințat cu armele, iar ambulanțele nu aveau voie să ajungă la răniți. Astăzi, intimidarea și vizarea medicilor a devenit procedură standard pentru forțele israeliene și coloniști. Organizația Mondială a Sănătății a documentat 3.254 de atacuri israeliene asupra sistemului de sănătate din teritoriile palestiniene ocupate în ultimii 20 de ani, omorând sau rănind peste 4.200 de pacienți și cadre medicale. Mai mult de jumătate dintre aceste atacuri – și cele mai mortale – au avut loc în ultimii trei ani.
Și ce a făcut guvernul britanic cu toate aceste informații? În 2002, guvernul Blair a oprit temporar și în secret exporturile de arme către Israel, după ce a confirmat că echipamentele britanice erau folosite în teritoriile ocupate, încălcând garanțiile date. Dar această decizie a fost luată în spatele ușilor închise, fără nicio presiune publică.
În 2008-2009, când Israelul a ucis aproximativ 1.400 de palestinieni în 22 de zile de Operațiunea Plumb Turnat în Gaza, peste 80% dintre ei civili, premierul Gordon Brown a revocat licențele pentru arme destinate bărcilor cu rachete ale marinei israeliene. În 2014, când asaltul Israelului asupra Gazei a ucis 2.251 de palestinieni, printre care 551 de copii, guvernul lui David Cameron a identificat 12 licențe pentru suspendare. A spus că va acționa dacă ostilitățile reiau. Nu a acționat.
Când campania genocidară actuală a Israelului în Gaza ucisese deja 40.000 de oameni până în septembrie 2024, guvernul lui Keir Starmer a suspendat doar 30 din cele 350 de licențe de armament pentru Israel. Grupurile de campanie au raportat ulterior că mii de muniții au ajuns oricum în Israel. Iar bilanțul acum? 73.658 de palestinieni uciși, inclusiv 21.500 de copii.
Acum, guvernul premierului Andy Burnham sugerează că ar putea rupe în sfârșit acest tipar. Marea Britanie și alte 11 țări au susținut luna aceasta restricții asupra comerțului cu coloniile israeliene ilegale din Cisiordania ocupată. Un pas simbolic, poate, dar unul care arată că presiunea internațională începe să dea roade.
Ce ne spun toate acestea? Că guvernele britanice succesive – laburiste și conservatoare deopotrivă – au ales să ignore propriile rapoarte diplomatice, propriile evaluări militare, propriile avertismente. Au ales profitul și alianțele geopolitice în detrimentul vieților palestiniene. Documentele desecretizate nu sunt doar o lecție de istorie; sunt o acuză la adresa ipocriziei occidentale. Iar întrebarea care planează acum este dacă noul guvern britanic va avea curajul să rupă definitiv cu această moștenire rușinoasă sau dacă vom vedea din nou aceeași poveste: declarații ferme, dar puține acțiuni concrete.
De ce este important:
Această investigație arată că Marea Britanie a avut cunoștință de încălcările sistematice ale drepturilor omului de către Israel încă din 2002, dar a continuat să vândă arme și să ofere sprijin politic timp de peste două decenii. Documentele desecretizate demonstrează că nu a fost vorba de ignoranță, ci de o alegere conștientă de a prioritiza interesele geopolitice și economice în detrimentul vieților palestiniene. În contextul actual, în care Gaza se confruntă cu un genocid documentat, aceste dezvăluiri subliniază complicitatea istorică a Occidentului și pun presiune pe guvernele actuale să rupă definitiv cu acest tipar. Este o lecție despre cum informațiile nu sunt suficiente atunci când lipsește voința politică de a acționa.
