Pentru prima dată în mai mult de o sută de ani, oamenii de știință au identificat două specii noi de păianjeni mari (Pycnogonida) în această zonă. Se numesc Callipallene pilosuspedes și Tanystylum kiixin, măsură cam un centimetru în envergură și au fost colectate între septembrie 2023 și august 2024, în jurul insulelor Vancouver și Quadra. Cormac Toler-Scott, cercetătorul principal al proiectului, mi-a spus cu o glumă în voce: "E visul fiecărui taxonomist să dea de ceva nou, dar e rar. Și e greu să primești fonduri pentru asta, pentru că intri în teren fără să știi ce iei."
Hai să le cunoaștem pe apropiere. Callipallene pilosuspedes are ochi roșii, o gură trilabiată, ca un mic triunghi, și o spină curbă care-i acoperă picioarele. Dar cel mai ciudat detaliu sunt ovigerele – niște apendice care ies din abdomen și pe care le folosește pentru a se peria, ca un pisic mare, îndepărtând nisipul și algile. "Sunt extrem de curate, nu toți păianjenii mari pot face asta", explică Toler-Scott. Cealaltă specie, Tanystylum kiixin, are picioare mai scurte, grosute, care ies direct din torace și nu se pot folosi la toaletă. Când a fost găsită, era acoperită de noroi și deșeuri. Numele îi vine de la un vechi sat indigenă, Kiixin, situat aproape de locul descoperirii – un gest frumos de recunoștință față de istoria locului.
Dar ce sunt, de fapt, aceste creatură? Nu sunt păianjeni adevărați (Araneae), ci aparțin clasei Pycnogonida, un grup vechi de artropode marine, strămoșii lor comună cu cei terestri dându-se secole în urmă. Au opt picioare, de obicei, dar uneori zece sau doisprezece. Respiră prin picioare – nu au plămâni, nu au trahee, ci un sistem circulator care transportă oxigenul direct prin hemolimfă. Mâncăca? Nu țes păduri. Sunt paraziți sau predatori oportuniști. Noile specii trăiesc pe hidroide, colonii de polipi care par flori delicate. "Merg printre ele ca într-un labirint, înghitesc un gaură în hidroid și sug celulele, sucurile", zice cercetătorul. Simplu, eficient, brut.
Reproducerea e la fel de fascinantă. Femelele produc ouăle, dar masculii le ia pe ele, le lipesc pe ovigerele lor și le purtă până se izvorăsc. O părinteală masculină rară în regnul animal, dar comună aici. Și camuflajul? Măreția. Mulți păianjeni mari sunt transparenți și iau culoarea ultimei mese. Dacă au mâncat un hidroid roșu, devin roșii. Un ghillie suit natural, perfect pentru a evita peștii și crabii.
De ce contează această descoperire, dincolo de faptul că sunt "drăguți" sau "ciudăți"? Pentru că taxonomia – știința de a numi și clasifica viața – e în criză. Există peste 1.300 de specii de păianjeni mari cunoscute, dar se estimează că ar putea fi de două ori atât de multe necunoscute. Fiecare specie nouă e o piesă de puzzle în înțelegerea evoluției, a biogeografiei, a modului în care ecosistemele marine funcționează. Salish Sea e un hotspot de biodiversitate, dar și una supusă presiunii uriașe: poluare, trafic maritim, schimbări climatice, specii invazive. Știind cine trăiește aici, avem o linie de bază. Fără ea, nu putem măsura pierderile.
Mai mult, numele Tanystylum kiixin ne amintește că știința nu e neutră, e făcută de oameni pe un pământ cu istorie. Populațiile indigene (Nuu-chah-nulth, Coast Salish) cunosc aceste ape de milenii. Colaborarea dintre cercetători occidentali și cunoștințele tradiționale nu e doar politicos, e necesară.
Toler-Scott și echipa lui planifică alte scufundări. Speră să mai găsească specii. Eu sper că vor primi banii. Pentru că fiecare specie pe care o pierdem înainte să o descoperim e o pagină ruptă din cartea vieții pe Pământ. Și noi, ca societate, trebuie să decidem dacă vrem să citim cartea sau să o lăsăm să se ciupească.
