Analizele Băncii Angliei indică o contracție a economiei cu 6% din cauza Brexitului, dar ceea ce îngrijorează cel mai mult este transformarea societății. „Bregret” – cum au numit unii comentatori acest fenomen – nu se referă doar la pierderi financiare, ci la o schimbare de paradigmă în discursul public și în toleranța față de extremism. Brexit a oferit o nouă legitimitate atitudinilor excluzioniste, transformând o problemă complexă de apartenență la UE într-un vot despre controlul frontierelor. Campania pro-Brexit a infuzat politica migrației cu o încărcătură morală care persistă și astăzi.
Tahir Abbas, directorul Centrului pentru Radicalizare, Incluziune și Echitate Socială de la Universitatea Aston, subliniază că „Brexitul a fost un proces de lungă durată”, ieșit din decenii de euroscepticism în Partidul Conservator. Ceea ce a fost nou, spune el, este mobilizarea islamofobiei, exemplificată de celebrul afiș al lui Nigel Farage cu mii de oameni cu pielea brună care păreau să se îndrepte spre Marea Britanie. Acest tip de retorică, odată marginală, a pătruns acum în mainstream: „invazia”, „azilul este o escrocherie”, „musulmanii nu împărtășesc valorile britanice” – fraze care altădată ar fi pus capăt carierei unui ministru sunt acum normalizate.
Guvernele succesive, în încercarea de a atrage electoratul dezvăluit de Brexit, s-au întrecut în duritate față de imigranți: procesare offshore, amenințări cu ieșirea din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, scheme de deportare în țări terțe considerate ilegale de instanțe. Măsuri odată inacceptabile – detenția fără termen limită, criminalizarea operațiunilor de salvare pe mare, echivalarea refugiaților cu infractorii – au devenit rutină sub pretextul controlului frontierelor. Sloganuri precum „Stop the Boats” (Opriți bărcile) au fost preluate de extrema dreaptă, iar lideri precum Tommy Robinson, susținut de miliardarul Elon Musk, au strâns mulțimi scandând „Destul! Opriți invazia!”.
Violența nu a întârziat să apară. Cu o săptămână înainte de referendum, deputata laburistă Jo Cox a fost ucisă de un extremist care striga „Britain first”. Recent, în Belfast, după un atac cu cuțitul comis de un sudanez, mulțimi mascate au incendiat case și afaceri, încercând să identifice locuințele imigranților. Activiștii anti-imigrație aveau o „listă neagră” pregătită cu luni înainte, avertizaseră autoritățile, dar violența a izbucnit oricum.
Nu toată politica de extremă dreaptă din Marea Britanie este legată de Brexit, dar fractura a agravat revenirea discursului instigator la ură. Nichola Khan, antropolog și expert în migrație la Universitatea din Edinburgh, avertizează că diversitatea culturală, o valoare britanică prețuită, riscă să fie ștearsă. „Accentul pe migrație este fals. Majoritatea oamenilor știu asta, dar nu au mijloacele să se opună eficient”, spune ea.
Comunitatea musulmană din Marea Britanie resimte cel mai puternic această dublă marginalizare – etnică și religioasă. O campanie susținută, atât în discursul politic mainstream, cât și online, îi portretizează pe musulmani ca fiind străini de „valorile britanice”. Discriminarea de pe stradă nu face distincție între un medic musulman de a treia generație, un cetățean UE de culoare și „imigrantul ilegal” stigmatizat de tabloide. Astfel, musulmanii britanici se confruntă cu o sabie cu două tăișuri: prejudecata împotriva etniei și a credinței lor.
Polarizarea accentuată de Brexit hrănește și nemulțumirile claselor muncitoare albe, sărace, care se simt abandonate de austeritate și colapsul post-industrial al orașelor din nord. Aceste comunități au votat masiv pentru Brexit, în timp ce minoritățile etnice au preferat rămânerea în UE. Amil Khan, șeful organizației Valent care analizează dezinformarea, explică faptul că victoria taberei „Leave” a validat noi metode de comunicare, bazate pe tehnologie și date, ocolind gardienii tradiționali ai informației. După Brexit, o generație de strategi mai tineri, mai versați în tehnologie și mai puțin constrânși de reguli a intrat pe piață, aducând cu ei ferme de boți și campanii de dezinformare care vizează în special musulmanii, dar al căror scop final este controlul guvernării.
Pe fondul problemelor economice persistente, dezbaterile despre relația cu UE rămân tensionate, suveranitatea și imigrația fiind subiecte fierbinți. Partidul Reform UK, condus de Farage, este gata să eticheteze orice concesie drept trădare. În acest climat, implicațiile sociale sunt tragice: zece ani de concentrare pe migrație ca soluție magică la toate problemele au înrăutățit discursul, au normalizat extremele și au pus în pericol familii și indivizi de origine non-albă, în special musulmani britanici.
Dacă această traiectorie nu este corectată, Marea Britanie va avea nevoie de mult mai mult decât o economie sănătoasă pentru a repara încrederea dintre cetățenii săi. Costul real al Brexitului s-ar putea dovedi a fi nu cel economic, ci cel al unei societăți divizate, în care ura și intoleranța au devenit monedă curentă.
De ce este important:
Acest articol evidențiază cum o decizie politică majoră, precum Brexit, poate avea consecințe mult mai profunde decât cele economice, afectând coeziunea socială, discursul public și siguranța minorităților. Înțelegerea acestor efecte este crucială nu doar pentru Marea Britanie, ci pentru orice societate care se confruntă cu populism, naționalism și polarizare. Lectia este că retorica anti-imigrație și excluderea nu rămân fără urmări – ele modelează realități violente și erodează valorile democratice.
