Epidemia este cauzată de tulpina rară Bundibugyo a virusului Ebola, pentru care nu există un vaccin aprobat sau un tratament specific, și a fost cea mai gravă din istoria țării în prima lună. Oficialii recunosc că multe infecții probabil nu sunt detectate și că vârful epidemiei s-ar putea afla încă în față. Urmărirea contactelor a ajuns doar la aproximativ 55% dintre cei care ar fi putut fi expuși, a spus ministerul, lăsând lacune majore în răspuns.
„Dacă vrei să controlezi un focar, mai ales un focar de Ebola, trebuie să cunoști cazul index. Nu avem încredere în momentul în care a început această epidemie”, a declarat dr. Jean Kaseya, director general al Centrelor Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, pentru Associated Press săptămâna trecută.
Violența împiedică accesul la comunitățile afectate. Atacurile grupării Aliate Forțelor Democratice (ADF), afiliate Statului Islamic, în Ituri au izolat sate și au forțat mii de oameni să fugă în tabere supraaglomerate. La tabăra de refugiați Kigonze, lângă Bunia, unde peste 20.000 de oameni au găsit adăpost, oficialii au raportat 10 decese inexplicabile săptămâna trecută și au cerut o anchetă urgentă, deși nu au fost confirmate cazuri de Ebola.
„Dacă o boală sau o epidemie s-ar răspândi printre miile de oameni care trăiesc în acest loc, ar fi o catastrofă reală, având în vedere condițiile noastre deja extrem de precare”, a spus Charite Banza, un lider al societății civile din Ituri.
Contextul crizei
Republica Democrată Congo se confruntă de zeci de ani cu conflicte armate, instabilitate politică și crize umanitare. Regiunea de est, bogată în resurse minerale, este un focar de violență, unde peste 120 de grupări armate luptă pentru control. Această situație a creat un teren fertil pentru răspândirea bolilor, inclusiv Ebola. Focarul actual este al 14-lea din istoria RDC și al treilea ca amploare la nivel global, după epidemia din Africa de Vest (2014-2016) și cea din RDC (2018-2020).
Tulpina Bundibugyo, identificată pentru prima dată în Uganda în 2007, are o rată de mortalitate mai mică decât tulpina Zaire (aproximativ 25-50% față de 50-90%), dar este mai puțin studiată. Fără un vaccin aprobat, medicii se bazează pe tratament simptomatic și pe măsuri de izolare. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Medici fără Frontiere (MSF) sunt prezente pe teren, dar accesul este limitat de insecuritate.
Deplasările forțate și riscurile sanitare
Violența din Ituri a forțat peste 1,5 milioane de oameni să își părăsească locuințele, potrivit ONU. Taberele de refugiați, precum Kigonze, sunt supraaglomerate, cu acces limitat la apă curată, hrană și asistență medicală. În aceste condiții, bolile infecțioase se răspândesc rapid. Deși nu s-au confirmat cazuri de Ebola în tabără, decesele inexplicabile ridică semne de întrebare. „Suntem într-o cursă contra cronometru”, a spus un coordonator al OMS, sub protecția anonimatului, din cauza sensibilității situației.
Eforturile de combatere și provocările
Echipele de intervenție se confruntă cu neîncrederea comunităților, alimentată de ani de conflict și de lipsa de servicii de bază. Mulți localnici refuză vaccinarea sau tratamentul, temându-se că personalul medical ar putea fi asociat cu grupările armate. De asemenea, atacurile asupra centrelor de sănătate au dus la închiderea unor facilități. „Nu putem ajunge la toți cei care au nevoie”, a recunoscut un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății.
Implicații regionale și globale
Epidemia de Ebola din RDC nu este doar o criză națională, ci una regională. Țările vecine, precum Uganda, Rwanda și Burundi, au sporit supravegherea la frontiere. OMS a declarat epidemia o urgență de sănătate publică de interes internațional (PHEIC) în iulie, după ce un caz a fost confirmat în Uganda, la o femeie care călătorise din RDC. Deși nu s-au înregistrat alte cazuri în afara granițelor, riscul de răspândire rămâne ridicat.
Perspective sumbre
Experții sunt pesimiști în privința controlării rapide a epidemiei. „Fără securitate, nu putem opri Ebola”, a spus dr. Kaseya. Fondurile internaționale sunt insuficiente, iar pandemia de COVID-19 a distras atenția și resursele. „Lumea a uitat de RDC”, a declarat un lucrător umanitar de la fața locului. În timp ce numărul cazurilor continuă să crească, comunitățile vulnerabile plătesc prețul.
De ce este important:
Această epidemie de Ebola din Republica Democrată Congo este un semnal de alarmă pentru comunitatea internațională. Ea demonstrează cum conflictele armate, deplasările forțate și sistemele de sănătate fragile pot transforma o criză sanitară într-o catastrofă umanitară. Fără un răspuns coordonat, care să includă securitate, acces umanitar și finanțare adecvată, riscul de răspândire regională și globală rămâne real. În plus, lipsa unui vaccin pentru tulpina Bundibugyo subliniază necesitatea investițiilor în cercetare și dezvoltare pentru boli neglijate. Fiecare viață pierdută este o tragedie care putea fi evitată.
