Mona Khalil nu era doar o simplă activistă; era o instituție. Fondatoarea și președinta Asociației pentru Conservarea Țestoaselor Marine din Liban (ATMCL), ea a dedicat ultimii 30 de ani din viață salvării țestoaselor verzi și a țestoaselor care-cu-coroană, specii amenințate care cuibăresc pe plajele din sudul Libanului. Munca ei a fost recunoscută internațional, iar în 2021 a primit premiul „Erou al Pământului” din partea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Atacul care a ucis-o pe Khalil a avut loc în orașul ei natal, Khiam, o localitate din sudul Libanului, aproape de granița cu Israelul. Zona a fost intens bombardată în contextul escaladării conflictului dintre Israel și Hezbollah. Potrivit martorilor, avioanele israeliene au lovit o clădire rezidențială fără avertisment, iar Khalil, care se afla în locuința sa, a fost prinsă sub dărâmături. Ea a fost transportată de urgență la spital, dar leziunile craniene și interne au fost prea grave.
Moartea ei a stârnit valuri de condoleanțe și indignare în Liban și în comunitatea internațională. „Am pierdut o voce care apăra natura cu o pasiune rar întâlnită”, a declarat un coleg de la ATMCL. „Mona nu era doar o om de știință, ci și o pacifistă convinsă. Ea credea că mediul poate uni oamenii dincolo de granițe și conflicte.”
Ironia tragică este că Khalil a fost ucisă exact în timp ce încerca să protejeze viața. Ea documenta impactul războiului asupra faunei marine și pleda pentru încetarea focului pentru a permite salvarea țestoaselor care veneau să depună ouă pe plaje. „Bombardamentele sperie țestoasele și distrug cuiburile”, spunea ea într-un interviu recent. „Dacă nu oprim războiul, vom pierde o generație întreagă de țestoase.”
Contextul conflictului este crucial. De la începutul războiului din Gaza, în octombrie 2023, Israelul și Hezbollahul au schimbat focuri aproape zilnic de-a lungul graniței libaneze. Atacurile israeliene s-au intensificat în iunie 2024, vizând localități din sudul Libanului, inclusiv Nabatieh și Khiam. Potrivit Ministerului Sănătății libanez, peste 100 de civili au fost uciși în aceste atacuri, iar mii au fost strămutați. Mona Khalil este una dintre victimele colaterale ale unui conflict care nu cunoaște limite.
Cine era Mona Khalil? Născută în 1947 într-o familie înstărită din Beirut, a studiat biologia marină la Universitatea Americană din Beirut și apoi la Sorbona. În anii ’90, când războiul civil libanez se încheia, ea s-a întors în țară și a descoperit că țestoasele marine erau pe cale de dispariție din cauza braconajului, a dezvoltării costiere și a poluării. A fondat ATMCL în 1995 și a început un program de monitorizare a plajelor de cuibărit, implicând comunitățile locale și pescarii.
Succesele ei au fost remarcabile: a reușit să protejeze peste 10 kilometri de plajă, să salveze mii de pui de țestoasă și să convingă autoritățile să declare zone protejate. În 2019, a fost decorată de președintele libanez cu Ordinul Cedrului. Dar războiul a anulat multe dintre realizări. „Bombardamentele nu ucid doar oameni, ucid și natura”, a spus ea cu puțin timp înainte de a muri.
Reacțiile internaționale nu au întârziat. UNEP a emis un comunicat în care condamnă „uciderea unei apărătoare a mediului” și cere o anchetă independentă. Organizația Greenpeace a numit moartea ei „o pierdere imensă pentru planetă”. În Liban, oamenii au ieșit în stradă în Beirut și în orașul ei natal, Khiam, cu pancarte pe care scria: „Mona a murit pentru ca țestoasele să trăiască” și „Opriți războiul, salvați natura”.
Analizând această tragedie, nu putem să nu observăm un tipar: civilii care încearcă să construiască, să protejeze, să vindece sunt adesea primii care cad în conflicte. Mona Khalil este un simbol al rezistenței pașnice, al dedicării pentru viață într-o regiune sfâșiată de moarte. Uciderea ei ridică întrebări serioase despre proporționalitatea și țintirea atacurilor israeliene. Deși Israelul susține că lovește doar ținte militare, realitatea arată că bombele nu fac discriminări între un luptător Hezbollah și o bătrână care salvează țestoase.
Mai mult, acest incident subliniază impactul ecologic al războiului. Distrugerea habitatelor, poluarea cu substanțe toxice din muniții, perturbarea ciclurilor naturale – toate acestea sunt consecințe pe termen lung care vor afecta generații. Mona Khalil a avertizat asupra acestui lucru, dar vocea i-a fost redusă la tăcere.
În memoria ei, colegii de la ATMCL au promis să continue munca. „Vom proteja plajele, vom salva țestoasele, vom vorbi în numele ei”, a spus un voluntar. Dar fără încetarea focului, această misiune pare aproape imposibilă. Războiul nu face decât să adâncească criza ecologică și umanitară.
De ce este important:
Moartea Monăi Khalil nu este doar o pierdere personală pentru cei care au cunoscut-o, ci un semnal de alarmă global. Ea demonstrează cum conflictele armate lovesc direct în eforturile de conservare a mediului și în apărătorii naturii. Într-o lume care se confruntă cu schimbări climatice și pierderea biodiversității, fiecare activist ucis este o lovitură pentru viitorul planetei. De asemenea, acest caz evidențiază nevoia urgentă de a proteja civilii și infrastructura ecologică în zonele de conflict. Dacă nu reușim să separăm războiul de natură, vom plăti un preț mult mai mare decât orice victorie militară.
