Wirasat Aly, un bărbat de 30 de ani, își amintește cu durere de casa în care au trăit generații întregi din familia sa. Strămoșii lui aprindeau lampa de seară pentru a onora sfântul, iar altarul se află acum în apropierea zonelor rezidențiale de lux ale capitalei pakistaneze. Într-o zi recentă, Aly scotea cărămizi din dărâmăturile fostei sale locuințe, aruncându-le pe cele bune într-o grămadă pentru a le vinde companiilor de construcții. Un camion întreg valorează echivalentul a 5,40 de dolari, iar astfel încearcă să strângă cei 70 de dolari pentru chiria lunară a familiei sale, care are în grijă opt copii. „Trebuie să facem ceva pentru copii”, spune el, cu vocea frântă. „Îmi pierd mințile. Ne este foame.” Aly a fost nevoit să-i scoată pe copii de la școală pentru că nu-și mai putea permite taxele de autobuz, bani pentru prânz sau cărți.
Într-o rază de aproximativ un kilometru și jumătate în jurul altarului, acolo unde odinioară erau case înghesuite și tarabe cu mărgele de meditație și covorașe de rugăciune, acum sunt doar ruine. Erau și mici bucătării improvizate, unde bucătari găteau oale întregi de orez pentru cantina gratuită de lângă altar, un loc aglomerat cu pelerini și familii sărace. Credincioșii plăteau pentru acele oale ca o formă de a căuta binecuvântarea sfântului. Dar între decembrie 2025 și aprilie, autoritățile locale au demolat o mare parte din cartier, inclusiv sute de case și magazine.
Aasim Sajjad Akhtar, academician de stânga și activist pentru drepturi locative, spune că nu a văzut niciodată o asemenea intensitate a demolărilor. „Este ceva mult mai sfidător decât am văzut până acum”, declară el. Potrivit estimărilor activiștilor, aproximativ 50.000 de oameni și-au pierdut casele, adică aproximativ o zecime din cei 500.000 de locuitori ai mahalalelor din Islamabad, așezări informale. Casele au fost demolate în apropierea altarului cu dom verde al sfântului Bari Imam.
Locuitorii cred că această campanie de demolare a avut loc pentru că unul dintre cei mai puternici oameni din Pakistan și-a manifestat interesul de a dezvolta zona: ministrul de interne, Mohsen Naqvi. El este considerat apropiat al șefului armatei, cea mai puternică instituție din Pakistan. În aprilie, Naqvi a declarat că are o viziune de a transforma zona din spatele reședinței premierului într-un hibrid futurist între Shanghai și Manhattan. Zona din spatele casei premierului este tocmai altarul Bari Imam și cartierele din jur. „Vedeți cum puteți veni și investi”, le-a spus Naqvi oamenilor de afaceri, într-o declarație preluată de postul local City21. El nu a răspuns solicitării NPR de a comenta implicarea sa în aceste dezvoltări.
Un oficial de la Autoritatea de Dezvoltare a Capitalei (CDA), care guvernează Islamabadul, a declarat că majoritatea caselor demolate aparțineau unei așezări informale numite Muslim Colony, iar locuitorii epuizaseră toate căile legale de a rămâne. Oficialul, care a cerut anonimatul pentru că nu avea permisiunea de a vorbi cu jurnaliștii, a spus că locuitorii care trăiau acolo înainte de 2005 au fost compensați. Dar cei care au rămas sau au închiriat casele construite ilegal se așteptau la mai multe compensații pentru a se muta. „A fost o inițiativă perversă”, a spus ea. Locuitorii și activiștii au declarat pentru NPR că mulți dintre cei care au venit după 2005 au fost strămutați din cauza conflictelor cu militanții de lângă granița cu Afganistanul, a unui cutremur în Kashmirul pakistanez și a inundațiilor și secetei. Majoritatea lucrau pentru elitele orașului ca paznici, curățenie, croitori sau măcelari. Dar oficialul a spus că locuitorii care nu-și pot permite chiriile scumpe din Islamabad ar trebui să plece. „Este mai bine să nu te muți într-un oraș dacă nu-ți permiți costul vieții.”
Mass-media locală a relatat că alte 200 de case demolate aparțineau unui cartier care a fost odată un sat, Nurpur Shahan. Oficialul spune că autoritățile au compensat locuitorii pentru pământul lor în 1957, după ce acesta a fost confiscat pentru a construi capitala Islamabad. Ea a spus că locuitorii nu vor fi compensați din nou. Unele cartiere mai există deocamdată, dar un panou plantat lângă case avertizează: „Toate structurile și activitățile de pe acest teren sunt neautorizate și ilegale”.
Tanvir Hussain, un avocat local care reprezintă familiile de aici, a declarat pentru NPR că compensația de acum zeci de ani nu a fost niciodată realizată corespunzător. El a menționat, de asemenea, că alți locuitori au primit promisiuni de relocare în alte cartiere din Islamabad, care nu s-au materializat niciodată. Oficialul CDA a spus că protestatarii încearcă doar să scoată mai mulți bani pentru că „acest teren este foarte valoros”.
În timp ce dărâmăturile se acumulează, iar familiile încearcă să-și refacă viețile din resturi, întrebarea rămâne: cine are dreptul la oraș? Dezvoltarea urbană nu ar trebui să vină pe spinarea celor mai vulnerabili. Comunitatea care a trăit lângă altarul sfântului timp de secole merită mai mult decât o notificare de evacuare și o promisiune goală. Până când autoritățile nu vor găsi soluții echitabile, care să respecte atât nevoia de modernizare, cât și drepturile omului, această dramă va continua să se scrie în fiecare colț al lumii, acolo unde banii și puterea decid soarta oamenilor obișnuiți.
De ce este important:
Această situație evidențiază un conflict global tot mai frecvent între dezvoltarea urbană și drepturile locative ale comunităților sărace. Demolarea a sute de case din Islamabad, fără soluții alternative adecvate, nu doar că încalcă drepturile fundamentale ale oamenilor, dar creează un precedent periculos pentru alte orașe. Este important să înțelegem că dezvoltarea nu ar trebui să sacrifice viețile și demnitatea celor care au construit comunități de-a lungul generațiilor. Această poveste ne reamintește că planificarea urbană trebuie să fie incluzivă, transparentă și să pună oamenii pe primul loc, nu doar profitul imobiliar. Fără o abordare echitabilă, riscăm să creștem inegalitățile și să alimentăm conflicte sociale, transformând orașele în spații ale privilegiaților, nu ale tuturor.
