Anexarea, un termen care a revenit în prim-planul dezbaterilor geopolitice, nu este doar o problemă de hărți și granițe. Este o încălcare flagrantă a Rezoluției 242 a Consiliului de Securitate al ONU, care interzice achiziționarea de teritorii prin forță. Israelul, însă, susține că aceste măsuri sunt necesare pentru securitatea sa, invocând amenințări din partea grupărilor militante palestiniene. Dar pentru palestinieni, fiecare colț de pământ anexat este o lovitură directă la visul unui stat viabil, cu granițe bazate pe liniile din 1967.
Ce înseamnă, de fapt, această anexare? În termeni practici, Israelul a extins controlul asupra unor zone din Cisiordania, inclusiv asupra coloniilor ilegale, și a accelerat construcția de locuințe pentru coloniști. De la începutul anului 2025, peste 10.000 de noi unități locative au fost aprobate, iar terenurile agricole palestiniene sunt confiscate sub diverse pretexte administrative. Organizațiile pentru drepturile omului, precum Amnesty International și Human Rights Watch, au documentat sute de cazuri de strămutare forțată a familiilor palestiniene.
Apelul emisarilor ONU vine într-un moment critic. Administrația Trump, cunoscută pentru sprijinul său necondiționat față de Israel, a recunoscut Ierusalimul drept capitală israeliană și a mutat ambasada SUA acolo, iar mai recent a mediat Acordurile Avraam, care au normalizat relațiile dintre Israel și câteva state arabe. Criticii spun că aceste acorduri au oferit un „paravan” pentru anexare, deoarece au deturnat atenția de la problema palestiniană. „Nu putem accepta ca pacea regională să fie construită pe spinarea poporului palestinian”, a declarat Mansour în fața jurnaliștilor.
Grupul Arab și OCI, care reprezintă 57 de state membre, au emis o declarație comună în care subliniază că anexarea este „o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare la adresa păcii și securității regionale”. Ei cer administrației Trump să își reconsidere poziția și să exercite presiuni asupra Israelului pentru a opri aceste măsuri. „Statele Unite au o responsabilitate specială ca putere mondială și ca mediator în procesul de pace”, se arată în declarație.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Israelul a respins apelul, numindu-l „interferență în treburile interne” și reiterând că „Cisiordania nu este teritoriu ocupat, ci teritoriu disputat”. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că „nimeni nu ne va dicta unde putem construi case pentru poporul nostru”. Pe de altă parte, Autoritatea Palestiniană a salutat inițiativa, considerând-o un semn că „comunitatea internațională nu a uitat de cauza noastră”.
Dar dincolo de declarații, ce poate face de fapt ONU? Consiliul de Securitate este blocat de dreptul de veto al SUA, care a protejat Israelul de zeci de rezoluții critice. Adunarea Generală poate adopta rezoluții, dar acestea nu sunt obligatorii. Cu toate acestea, presiunea diplomatică poate avea un efect. În trecut, amenințările cu sancțiuni sau izolarea internațională au determinat Israelul să dea înapoi, deși temporar.
Un aspect adesea ignorat este impactul umanitar. Anexarea nu înseamnă doar hărți, ci și distrugerea mijloacelor de trai. Fermierii palestinieni își pierd pământurile, accesul la apă este restricționat, iar sate întregi sunt înconjurate de garduri și puncte de control. Organizația Mondială a Sănătății a raportat că accesul la servicii medicale pentru palestinieni s-a deteriorat semnificativ în zonele anexate. „Este o criză tăcută, dar devastatoare”, a spus un oficial ONU sub protecția anonimatului.
În acest context, apelul emisarilor ONU către Trump este mai mult decât o simplă cerere. Este un test al credibilității SUA ca mediator. Dacă Washingtonul continuă să sprijine anexarea, atunci întregul proces de pace devine o farsă. „Nu poți să pretinzi că vrei pace și, în același timp, să ajuți la demolarea casei vecinului tău”, a comentat un analist politic de la Universitatea din Cairo.
Pe de altă parte, există voci care spun că apelul este tardiv. „Trump a părăsit deja scena politică, iar administrația sa este în ultimele luni. Ce rost mai are să ceri ceva de la un președinte care nu mai are nimic de pierdut?”, se întreabă un diplomat european. Totuși, Mansour și susținătorii săi speră că mesajul va fi auzit de viitoarea administrație americană, indiferent de rezultatul alegerilor.
În final, această mișcare diplomatică reamintește că problema palestiniană rămâne o rană deschisă în Orientul Mijlociu. Fără o soluție justă, care să respecte drepturile ambelor popoare, ciclul violenței și al instabilității va continua. Iar anexarea nu face decât să îngroape și mai adânc șansele unei păci durabile.
