În acest cartier, viața de zi cu zi este un coșmar. Patru prieteni se întâlnesc aproape în fiecare după-amiază pentru o partidă de cărți, la aproximativ 400 de metri de casele lor, sub o copertină din prelate uzate. Unul dintre ei, mai în vârstă, se plânge: „Viața este atât de plictisitoare”. Ca majoritatea locuitorilor din Gaza, acești bărbați sunt șomeri și nu au nicio speranță la orizont, mai ales că planul de pace al președintelui Trump – care prevede retragerea israeliană, o nouă administrație în Gaza și dezarmarea Hamas – stagnează la nouă luni de la medierea armistițiului.
„După apusul soarelui, ne punem mâna pe inimă și ne rugăm”, spune Abu Ahmed Humeid, un rezident al cartierului. „Nimeni nu îndrăznește să iasă afară.” Motivul este simplu: forțele israeliene au împins tot mai adânc în Gaza în ultimele luni. Tancurile israeliene manevrează în jurul unor noi posturi militare marcate de steaguri israeliene uriașe, vizibile cu ochiul liber pentru palestinienii din al-Shujaiya. Un bloc de beton galben stă pe un terasament de pământ, marcând o graniță militară tot mai apropiată de strada Salah al-Din, principala arteră a Gazei.
La jumătatea lunii martie, în timp ce atenția lumii era concentrată asupra războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, trupele israeliene au preluat controlul asupra a încă 10% din Gaza, prin desemnarea unei noi „zone portocalii” care se întinde de la nord la sud. Armata israeliană a indicat această zonă de control pe hărțile distribuite organizațiilor umanitare, care au fost împărtășite cu NPR. Organizațiile de ajutor spun că armata cere acum notificare prealabilă pentru a intra în aceste zone. Cu peste 400 de lucrători umanitari uciși în Gaza de-a lungul războiului, multe organizații și-au suspendat operațiunile în zona portocalie din nordul Gazei până când situația va fi pe deplin clarificată.
Locuitorii din al-Shujaiya au declarat pentru NPR că operațiunile de ajutor au fost oprite în cartierul lor din luna martie, iar ambulanțele au nevoie de permisiunea israeliană pentru a intra. Oamenii care trăiesc în așa-numita zonă portocalie de control spun că bombardamentele tancurilor israeliene și focul de armă se intensifică seara. Rafale aleatorii de foc de tanc se aud pe tot parcursul zilei.
„Casele de aici sunt lovite de foc israelian pentru că încearcă să ne scoată de aici, sau cel puțin din aceste părți estice”, spune Humeid. „Dar nu putem părăsi această zonă. Aici am crescut, aici au trăit părinții și bunicii noștri.”
Subhi Shurabasi, un bunic de 60 de ani, se adăpostește împreună cu fiii săi, soțiile acestora și nepoții săi în ruinele casei lor distruse din al-Shujaiya. Membrii familiei al-Hattab fac rând să umple canistrele cu apă la casa lor dărămată, unde se adăpostesc. Ei sunt printre puținii palestinieni care mai trăiesc în zona de control aflată în expansiune.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că extinderea amprentei militare în Gaza face parte dintr-un plan pas cu pas de a încercui Hamas din toate părțile, în ciuda armistițiului mediat de SUA. În luna mai, el a spus unui public că, atunci când a început încetarea focului, Israel controla jumătate din Gaza, iar apoi a extins acest control la 60% din teritoriu. Un bărbat din public a strigat că următorul pas ar trebui să fie controlul total de 100%.
În timp ce comunitatea internațională urmărește cu îngrijorare escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, realitatea de pe teren este una sumbră. Civilii din Gaza sunt prinși între focul israelian și lipsa de speranță. Armistițiul, care ar fi trebuit să aducă pace, pare să fi devenit doar o pauză tactică pentru o nouă ofensivă. Fiecare seară aduce cu ea teama că noaptea va fi ultima, iar fiecare zi aduce incertitudinea că următorul obuz va cădea chiar pe casa lor.
De ce este important:
Acest articol evidențiază o realitate dureroasă: armistițiul din Gaza nu a adus pacea promisă, ci doar o reconfigurare a controlului militar israelian. Extinderea zonei de control la aproape 70% din teritoriu, însoțită de bombardamente și restricții severe asupra ajutoarelor umanitare, arată că încetarea focului este fragilă și că civilii plătesc în continuare prețul cel mai mare. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a evalua perspectivele de pace și pentru a responsabiliza actorii internaționali implicați.
