Contextul acestei confruntări este unul extrem de complex. Yemenul este prins între două tabere principale: pe de o parte, guvernul recunoscut internațional, condus de președintele Rashad al-Alimi, cu capitala provizorie în Aden, și sprijinit de o coaliție militară condusă de Arabia Saudită; pe de altă parte, rebelii houthi, o mișcare șiită zaidită, care controlează capitala Sanaa și vaste teritorii din nord și vest, și care beneficiază de sprijinul Iranului. De la lovitura de stat din 2014 și intervenția coaliției saudite în 2015, Yemenul a devenit scena unui război prin procură, cu implicații regionale profunde.
Noua ofensivă houthi a vizat în special provincia Marib, ultimul bastion al guvernului în nordul țării și un centru energetic crucial, cu rezerve importante de petrol și gaze. Controlul asupra Maribului este vital pentru ambele tabere: pentru guvern, reprezintă o sursă de venituri și un simbol al rezistenței; pentru houthi, cucerirea sa ar însemna un avantaj strategic major și o lovitură aproape fatală pentru guvern. De asemenea, rebelii au intensificat atacurile asupra portului Makha, de pe coasta Mării Roșii, un punct de tranzit esențial pentru importurile de alimente și combustibil, dar și pentru eventualele operațiuni militare. Aceste atacuri au inclus tiruri de rachete, drone și incursiuni terestre, provocând victime și distrugeri semnificative.
Reacția forțelor guvernamentale nu s-a lăsat așteptată. Sprijinite de aviația coaliției saudite, acestea au lansat contraatacuri coordonate, reușind să respingă temporar avansul houthi și să recucerească unele poziții pierdute. Potrivit unor surse militare, luptele au fost de o violență extremă, cu zeci de morți și răniți de ambele părți. De asemenea, au fost raportate atacuri aeriene asupra unor poziții houthi în apropierea Maribului și a coastei, încercând să oprească logistica rebelilor. Cu toate acestea, situația rămâne fluidă, iar houthii, cunoscuți pentru rezistența lor și pentru tactica de gherilă, nu par să fi renunțat la obiectivele lor.
Această escaladare vine într-un moment deja tensionat. Deși au existat eforturi internaționale pentru a obține o încetare a focului, inclusiv un armistițiu mediat de ONU în 2022, care a adus o relativă calmare timp de câteva luni, acordul a expirat și nu a fost reînnoit. Negocierile de pace, găzduite de Arabia Saudită și Oman, au stagnat, iar houthii au continuat să-și consolideze pozițiile și să lanseze atacuri periodice. Mai mult, recentele tensiuni regionale, inclusiv conflictul dintre Israel și Iran și atacurile houthi asupra navelor din Marea Roșie, au complicat și mai mult peisajul. Houthii au folosit aceste evenimente pentru a-și spori popularitatea internă și pentru a-și justifica acțiunile ca parte a unui „front de rezistență” împotriva Occidentului și a Israelului, ceea ce le-a atras sprijinul unor facțiuni locale și regionale.
Impactul umanitar al acestei noi runde de violențe este devastator. Yemenul se confruntă deja cu cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU. Peste 20 de milioane de oameni au nevoie de asistență, iar milioane sunt strămutați intern. Luptele din Marib și Makha au forțat noi valuri de refugiați, care fug din calea bombardamentelor și a confruntărilor. Spitalele sunt supraaglomerate, iar accesul la apă potabilă, hrană și medicamente este din ce în ce mai dificil. Organizațiile umanitare avertizează că, dacă conflictul se extinde, consecințele vor fi catastrofale, cu riscul unor foamete și epidemii de proporții biblice. De asemenea, infrastructura deja fragilă, inclusiv porturile și drumurile, este supusă unor noi distrugeri, ceea ce îngreunează livrarea ajutoarelor.
Pe plan internațional, reacțiile au fost împărțite. Arabia Saudită, principalul susținător al guvernului yemenit, a condamnat ofensiva houthi și a reafirmat sprijinul său ferm pentru forțele guvernamentale. Emiratele Arabe Unite, care au jucat un rol important în sudul Yemenului, au cerut de asemenea încetarea violențelor, dar au subliniat necesitatea unei soluții politice. Iranul, de cealaltă parte, a negat orice implicare directă, dar a lăudat „rezistența” houthi. Statele Unite și Uniunea Europeană au cerut reținere și au îndemnat ambele părți să revină la masa negocierilor. Cu toate acestea, lipsa unei poziții unitare și interesele divergente ale marilor puteri regionale fac ca perspectivele unei păci durabile să rămână sumbre.
Analiștii consideră că această nouă escaladare ar putea fi o încercare a houthi de a-și consolida poziția de negociere înaintea unor eventuale discuții de pace, dar și un răspuns la presiunile interne și la deteriorarea condițiilor economice din zonele pe care le controlează. De asemenea, este posibil ca rebelii să încerce să profite de atenția internațională îndreptată spre alte conflicte, cum ar fi cel din Gaza, pentru a-și extinde teritoriul fără a atrage prea multă atenție. Guvernul, la rândul său, pare hotărât să nu cedeze teren, chiar dacă resursele sale sunt limitate și depinde în mare măsură de sprijinul extern.
În acest context, întrebarea care se pune este dacă Yemenul se îndreaptă spre un nou război total sau dacă această escaladare va fi urmată de o nouă încercare de mediere. Istoria recentă arată că fiecare rundă de violențe a fost urmată, mai devreme sau mai târziu, de eforturi diplomatice, dar acestea au avut rezultate limitate. Până când nu se va ajunge la o soluție politică care să abordeze cauzele profunde ale conflictului, inclusiv lupta pentru putere, controlul resurselor și influențele regionale, Yemenul va rămâne prins într-un ciclu vicios de violență și suferință.
De ce este important:
Această escaladare din Yemen nu este doar o criză locală, ci are implicații majore pentru securitatea regională și globală. Yemenul controlează strâmtoarea Bab el-Mandeb, una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii, prin care trece o parte semnificativă a comerțului internațional de petrol și gaze. Orice destabilizare a acestei zone poate afecta prețurile energiei și securitatea navigației, cu repercusiuni asupra economiei mondiale. În plus, conflictul yemenit este un exemplu dureros al modului în care rivalitățile regionale, în special dintre Arabia Saudită și Iran, pot transforma o țară într-un câmp de luptă prin procură, cu costuri umane imense. Pentru România și Europa, stabilitatea Orientului Mijlociu este crucială, atât din punct de vedere energetic, cât și al securității, iar un Yemen în flăcări poate alimenta fluxuri migratorii și instabilitate în regiuni mai largi. De aceea, comunitatea internațională trebuie să acorde o atenție sporită acestui conflict și să sprijine eforturile de pace, înainte ca situația să scape complet de sub control.
