Fotbal pe ruine: Orfanii din Gaza își găsesc refugiu pe terenul de sport

Mohammed Eyad Azzam, un adolescent de 16 ani din Gaza, spune că era un copil „răsfățat” înainte ca un atac aerian israelian să-i ucidă întreaga familie, lăsându-l singurul întreținător al bunicii sale în vârstă. Pe 11 octombrie 2024, dimineața, Mohammed se afla acasă, în tabăra de refugiați Jabalia, nordul Gazei, alături de părinți și frați, când, fără avertisment, un avion de război israelian a lovit, prăbușind clădirea cu mai multe etaje peste ei. „Stăteam liniștit cu părinții și cei doi frați mai mari... am fost îngropat sub dărâmături timp de aproximativ zece minute. A fost o suferință pură”, a povestit Mohammed pentru Al Jazeera. Bunica lui a reușit să-l scoată din ruine, iar următorul lucru pe care și-l amintește este că s-a trezit în casa vecinilor, la un ventilator. „Am supraviețuit printr-un miracol”, spune el.Bombardamentele israeliene neîncetate l-au împiedicat pe Mohammed să le ofere părinților și fraților o înmormântare corespunzătoare la cimitir, așa că i-a îngropat pe un mic teren improvizat. Peste noapte, adolescentul a fost aruncat în maturitate, trăind acum printre miile de persoane strămutate în tabăra Shati din nordul Gazei, unde își petrece zilele făcând focul și cărând recipiente grele cu apă pentru bunica sa. „Viața mea s-a răsturnat de la fericire la durere. Obișnuiam să fiu răsfățat, dar acum sunt responsabil pentru tot”, spune el.În mijlocul tuturor provocărilor, Mohammed a găsit o singură evadare din tumultul zilnic: fotbalul. Înainte de război, era un jucător promițător la clubul Khadamat Jabalia. Însă, după războiul genocid al Israelului asupra Gazei, clubul nu mai funcționează, terenurile au fost distruse, iar mulți dintre foștii săi colegi au fost uciși. Cu toate acestea, împotriva oricăror șanse, Asociația Palestiniană de Fotbal (PFA) a organizat recent un turneu pentru jucători născuți în 2009 pe una dintre ultimele bucăți de teren potrivite pentru un meci de fotbal din Gaza.Pentru Mohammed, încălțarea ghetelor este una dintre puținele modalități de a ține la distanță disperarea vieții fără părinți și frați, dar terenul aduce înapoi amintiri chinuitoare despre ceea ce a pierdut înainte ca Israelul să înceapă războiul genocid în octombrie 2023. „Majoritatea coechipierilor mei au frații și tații acolo pentru a-i motiva și încuraja. Eu nu am pe nimeni să mă aplaude acum. Îmi lipsesc atât de mult – cât de mult îmi lipsește marea și peștii ei”, spune el, cu vocea tremurândă.Potrivit lui Mustafa Siyam, șeful departamentului media al Asociației Palestiniene de Fotbal din provinciile sudice ale enclavei, suferința lui Mohammed este emblematică pentru distrugerea sistematică a infrastructurii sportive din Gaza de către Israel. „Mohammed este unul dintre zecile de mii de copii talentați care și-au pierdut familiile, cluburile, academiile și educația”, a declarat Siyam pentru Al Jazeera. Statisticile sunt copleșitoare. Potrivit PFA, ofensiva israeliană a ucis 1.113 persoane afiliate sectorului sportiv, inclusiv peste 560 de fotbaliști, antrenori și administratori. În plus, 265 de facilități sportive au fost distruse sau avariate în ultimii doi ani și jumătate, iar toate cele 56 de cluburi de fotbal din Gaza – de la Beit Hanoon în nord până la Rafah în sud – au fost grav afectate.Clubul lui Mohammed, Khadamat Jabalia, a fost și el distrus, iar spațiul a fost transformat temporar într-un centru de detenție și interogare de către forțele israeliene în timpul invaziei Gazei. Cu stadioanele principale fie bombardate până la ruină, fie transformate în adăposturi pentru familiile strămutate, PFA organizează acum turnee pentru tineret pe doar trei terenuri mici rămase – Stadionul Palestina din orașul Gaza, Khadamat Nuseirat și Ittihad Shabab Deir al-Balah. Dar ajungerea la aceste meciuri rămâne o încercare care le pune viața în pericol tinerilor fotbaliști. „Mergem 3-4 kilometri printre corturi și dărâmături pentru a ajunge pe teren. Te epuizează psihologic înainte să calci măcar pe gazon”, spune Mohammed.Siyam recunoaște riscurile grave pe care le implică deplasarea tinerilor către terenul local, dar spune că forța lor și dragostea pentru sport înseamnă că fotbalul va dăinui în Gaza. „Situația de securitate rămâne extrem de periculoasă. Un jucător care merge de la cortul său la teren este expus riscului unor atacuri aeriene bruște, dar determinarea jucătorilor și a asociației ne împinge să reluăm activitățile. Transmite un mesaj lumii că tinerii palestinieni sunt capabili să se ridice din dărâmături”, spune el.În timp ce comunitatea fotbalistică din Gaza se luptă să supraviețuiască, oficialii sportivi palestinieni și-au exprimat o profundă frustrare față de comunitatea internațională, în special față de forul conducător al sportului, FIFA, din cauza lipsei de sprijin sau solidaritate. Siyam a evidențiat dubla măsură evidentă atunci când FIFA a acționat rapid pentru a suspenda Rusia și a interzice cluburile sale după invazia Ucrainei din 2022, dar nu a luat nicio măsură împotriva Israelului. „Când vine vorba de Palestina, din păcate, nu există decizii; poziția FIFA este foarte slabă”, spune el. În ciuda uciderii vizate a unor sportivi de seamă, precum jucătorul echipei naționale Suleiman Obaid, și a cluburilor de coloniști israelieni care concurează pe pământ palestinian ocupat, FIFA nu a reușit să impună sancțiuni Federației Israeliene de Fotbal.Din cauza lipsei de acțiune din partea FIFA, PFA caută acum justiție prin tribunalele sportive internaționale. În timp ce PFA așteaptă o încetare permanentă a focului pentru a reconstrui infrastructura sportivă devastată a Gazei și ca Israelul să deschidă granițele enclavei pentru a permite talentelor locale să se alăture echipelor naționale palestiniene, tineri jucători precum Mohammed se agață de joc pentru a păstra vie amintirea celor dragi. „Nu mi-aș fi putut imagina niciodată că voi ajunge într-un punct în care sunt complet singur”, adaugă Mohammed, spunând că pășirea pe terenul de pământ îl ajută să păstreze vie moștenirea tatălui său. „Visul meu acum este să devin un fotbalist profesionist celebru”, spune adolescentul încet. „Pentru că acesta era visul meu și era visul mamei și al tatălui meu, Dumnezeu să-i odihnească. Tata m-a înscris la club, iar mama era cea care mă încuraja întotdeauna.”### De ce este important:Povestea lui Mohammed Eyad Azzam nu este doar una individuală, ci simbolizează suferința colectivă a unei generații întregi de copii palestinieni care au pierdut totul – familii, case, școli și vise – din cauza războiului. Fotbalul, în acest context, devine mai mult decât un sport: este un refugiu psihologic, o modalitate de a-și păstra umanitatea și de a rezista în fața distrugerii sistematice. În plus, articolul scoate la lumină ipocrizia comunității internaționale și a FIFA, care aplică standarde duble în cazul Israelului față de alte state. Este un strigăt de ajutor și o chemare la acțiune pentru protejarea drepturilor copiilor și ale sportivilor din zonele de conflict.