Pe 10 decembrie 2024, cerul de deasupra satelor libaneze din sud s-a transformat într-un infern. Avioanele israeliene au lansat o serie de raiduri care au vizat locuințe, piețe și drumuri, într-un moment în care comunitatea internațională vorbea despre o încetare a focului fragilă. Printre victime s-au numărat copii, femei și bătrâni, oameni care încercau să-și ducă viața de zi cu zi, departe de liniile frontului.
Una dintre cele mai cutremurătoare povești este cea a familiei Al-Hassan din satul Kfar Kila. Ahmed Al-Hassan, un profesor de 42 de ani, soția sa Fatima, de 38 de ani, și cei trei copii ai lor – Zeinab (12 ani), Ali (9 ani) și Hassan (5 ani) – au fost uciși când o rachetă a lovit casa lor în zori. Vecinii spun că familia se pregătea să plece spre nord, crezând că armistițiul le va oferi siguranță. „Ahmed mi-a spus cu o seară înainte că speră ca războiul să se termine. Acum nu mai e nimeni”, a declarat un vecin, cu lacrimi în ochi.
În orașul Nabatieh, o piață aglomerată a fost ținta unui atac care a ucis 14 persoane. Printre acestea, Mohammad al-Amin, un vânzător de legume de 55 de ani, care își întreținea singur cei patru copii după moartea soției sale. „Tata era totul pentru noi. Nu știu cum vom supraviețui fără el”, a spus fiul său cel mare, Karim, în vârstă de 19 ani, care a fost rănit ușor în explozie. Alte victime includ o mamă și cei doi copii ai săi, care cumpărau fructe pentru micul dejun, și un tânăr de 22 de ani, student la inginerie, care venise să-și ajute tatăl la tarabă.
În satul Aitaroun, o rachetă a distrus o casă unde se adunaseră mai multe familii pentru a discuta despre planurile de evacuare. Șapte persoane au murit, printre care și bătrâna Umm Khaled, de 78 de ani, cunoscută în comunitate pentru generozitatea ei. „Ea ne dădea mereu pâine și apă, chiar și când nu avea. Acum nu mai este”, a spus o vecină, plângând.
Atacurile nu au cruțat nici personalul medical. În orașul Bint Jbeil, o ambulanță care transporta răniți a fost lovită, ucigând doi paramedici și un pacient. Unul dintre paramedici, Hassan al-Masri, în vârstă de 29 de ani, era cunoscut pentru devotamentul său. „A salvat zeci de vieți în ultimele luni. A murit făcând ceea ce știa mai bine: să ajute”, a declarat un coleg de la Crucea Roșie Libaneză.
Aceste povești sunt doar câteva dintre cele 39 de vieți curmate într-o singură zi. Potrivit Ministerului Sănătății din Liban, numărul total al morților de la începutul conflictului a depășit 4.000, iar sute de mii de oameni au fost strămutați. Încetarea focului, mediată de Statele Unite și Franța, a intrat în vigoare pe 27 noiembrie, dar a fost încălcată de zeci de ori de către Israel, care susține că acționează împotriva „țintelor Hezbollah”. Organizațiile pentru drepturile omului acuză Israelul de atacuri disproporționate și de încălcarea dreptului internațional umanitar.
„Ceea ce vedem este un tipar de violență care vizează civilii, inclusiv copii și personal medical. Aceste atacuri trebuie investigate ca posibile crime de război”, a declarat un purtător de cuvânt al Amnesty International. De cealaltă parte, oficialii israelieni afirmă că Hezbollah folosește zonele civile ca scuturi umane, o acuzație pe care gruparea libaneză o respinge.
În satele lovite, supraviețuitorii încearcă să-și adune fragmentele de viață. În Kfar Kila, o femeie în vârstă caută printre dărâmături o fotografie a nepoților săi. „Nu mai am nimic. Mi-au luat tot”, spune ea, cu privirea pierdută. În Nabatieh, oamenii se adună la morga spitalului, sperând să-și identifice rudele. Lista morților crește, iar durerea devine o povară colectivă.
Aceste atacuri au loc într-un context mai larg al tensiunilor regionale. Războiul din Gaza, care a început în octombrie 2023, s-a extins în Liban, unde Hezbollah și Israelul s-au angajat în confruntări aproape zilnice. Încetarea focului din noiembrie a fost văzută ca o rază de speranță, dar realitatea de pe teren arată că pacea este departe. Comunitatea internațională a cerut reținere, dar apelurile par să cadă în urechi surde.
Pentru familiile victimelor, nu există cuvinte care să aline durerea. „Nu vreau dreptate, vreau înapoi pe soțul și copiii mei”, spune o văduvă din Aitaroun, în timp ce își strânge la piept o jucărie de pluș găsită printre ruine. Poveștile lor sunt un memento sumbru al costului uman al războiului, un cost pe care cifrele nu-l pot reda niciodată pe deplin.
De ce este important:
Acest articol evidențiază impactul devastator al atacurilor israeliene asupra civililor libanezi, într-un moment în care se vorbea despre o încetare a focului. Poveștile individuale ale victimelor umanizează statisticile și subliniază necesitatea urgentă a protejării vieților nevinovate în conflictele armate. În plus, ele atrag atenția asupra încălcărilor dreptului internațional și asupra suferinței continue a populației civile, un subiect adesea ignorat în discursul geopolitic.
