Istoria vorbește de la sine. Franța are 16 prezențe la Mondiale, a câștigat trofeul de două ori – în 1998, pe teren propriu, și în 2018, în Rusia. A lipsit rușinos de la edițiile din 1990 și 1994, dar de atunci a ajuns în semifinale la patru dintre ultimele șapte turnee. Chiar și așa, rămâne un gust amar: cu talentul pe care îl au, mulți se așteptau la mai multe trofee. Iar jocul lor nu a fost mereu unul spectaculos sub conducerea lui Didier Deschamps.
Deschamps, 57 de ani, e singurul francez care a ridicat trofeul și ca jucător, și ca antrenor. A preluat banca tehnică în 2012, a câștigat Mondialul din 2018 și a mai dus echipa în alte finale. Dar criticile nu au contenit niciodată: stil conservator, pragmatic, lipsit de identitate ofensivă clară. El a spus mereu că pune rezultatele înaintea aplauzelor, iar cei deranjați pot „schimba canalul”. Acum, după acest turneu, se va retrage. Vrea să plece cu încă un titlu în palmares, ca o replică definitivă pentru contestatari.
Vedeta incontestabilă rămâne Kylian Mbappé. Atacantul lui Real Madrid are nevoie de doar două goluri pentru a depăși recordul legendar al lui Just Fontaine – 13 goluri la Mondiale pentru Franța. Sezonul 2025-26 a fost unul spectaculos: 42 de goluri și 7 assisturi în 44 de meciuri în toate competițiile pentru madrileni, după un start ezitant post-transferul de la PSG din 2024. La ultimul Mondial, a marcat un hat-trick electrizant în finală, dar în alte meciuri de knockout a fost o prezență periferică. Accidentările l-au mai frânat, dar un Mbappé sănătos și motivat e coșmarul oricărei apărări. Ochii îi sunt și pe Balonul de Aur.
Alături de el, Ousmane Dembélé – câștigătorul Balonului de Aur de anul trecut, după ce a dus PSG la primul titlu de Champions League. A adăugat recent și al doilea, cu victoria contra lui Arsenal pe 30 mai. La 29 de ani, e în plină maturitate fotbalistică. Și nu e singurul: Désiré Doué, abia 21 de ani la turneu, promite explozie creativă. Michael Olise a avut un sezon senzațional la Bayern, cu prestații de virtuoz în sferturile Ligii Campionilor contra Realului. Bradley Barcola, Marcus Thuram, Rayan Cherki, Jean-Philippe Mateta – selecție grea, varietate uriașă. Singura absență notabilă: Hugo Ekitike, ruptură de tendon Ahile.
Desigur, cu atâta talent concentrat, apare mereu riscul: ego-urile se pot ciocni, armonia se poate fisura. E un factor de care Deschamps trebuie să țină cont.
La capitolul apărare, Franța arată ca o fortăreață. William Saliba, de la Arsenal, e un zid în centrul defensivei. Dayot Upamecano, de la PSG, aduce viteză și soliditate. Jules Koundé, de la Barcelona, e un fundaș dreapta de clasă mondială, iar Theo Hernandez și Lucas Digne oferă soluții excelente pe stânga. Ibrahima Konaté și Lucas Hernandez asigură profunzimea lotului. În poartă, Mike Maignan dă încredere oricărei linii defensive. Surpriza selecției: portarul neexperimentat Robin Risser, de la Lens, chemat în locul lui Lucas Chevalier, care și-a pierdut locul la PSG.
La mijloc, N'Golo Kanté continuă să fie motorul, acum la Fenerbahce, alături de Aurélien Tchouaméni, Manu Koné, Adrien Rabiot și tânărul Warren Zaïre-Emery. Una dintre deciziile curajoase ale lui Deschamps a fost excluderea lui Eduardo Camavinga, care a avut un sezon slab la Real, cu și accidentări: „E o mare dezamăgire pentru el, dar a fost un an greu. E un lot, nu neapărat cei mai buni 26 de jucători. E vorba de echilibru și de cum se construiește echipa.”
Grupa Franței la acest Mondial nu e deloc simplă. Senegal, locul 14 mondial, e prima provocare – o echipă cu Sadio Mané în frunte. Un detaliu istoric apasă: în 2002, Franța campioană en-titre a pierdut chiar primul meci contra senegalezilor și a fost eliminată din grupe. Apoi vine Irak, venit din play-off-ul intercontinental – locul 57, dar cu jucători periculoși. În fine, Norvegia lui Erling Haaland, locul 31, dar care a câștigat toate cele 8 meciuri din calificări, inclusiv două victorii zdrobitoare contra Italiei. Clasamentul nu reflectă forța reală a nordicilor.
Meciurile Grupei C:
Lotul complet al Franței pentru Cupa Mondială 2026:
Portari: Mike Maignan (AC Milan), Robin Risser (Lens), Brice Samba (Rennes)
Fundași: Lucas Digne (Aston Villa), Malo Gusto (Chelsea), Lucas Hernandez (PSG), Theo Hernandez (Al Hilal), Ibrahima Konaté (Liverpool), Jules Koundé (Barcelona), Maxence Lacroix (Crystal Palace), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern Munchen)
Mijlocași: N'Golo Kanté (Fenerbahce), Manu Koné (Roma), Adrien Rabiot (AC Milan), Aurélien Tchouaméni (Real Madrid), Warren Zaïre-Emery (PSG)
Atacanți: Maghnes Akliouche (Monaco), Bradley Barcola (PSG), Rayan Cherki (Manchester City), Ousmane Dembélé (PSG), Désiré Doué (PSG), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), Kylian Mbappé (Real Madrid), Michael Olise (Bayern Munchen), Marcus Thuram (Inter Milano)
Franța pleacă la drum cu un amestec exploziv de tinerețe, experiență și un antrenor care vrea să iasă pe ușa din față. Rămâne de văzut dacă acest cocktail de superstaruri se va transforma în glorie sau într-o altă dezamăgire frumos ambalată.
De ce este important:
Franța nu e doar o favorită la câștigarea trofeului – e un test al filosofiei fotbalistice. Poate un lot supradimensionat, cu individualități uriașe, să funcționeze ca o echipă adevărată sub presiunea unui turneu final? Va reuși Deschamps, în ultimul său act ca selecționer, să lase moștenire un stil sau doar rezultate? Iar pentru Mbappé, aceasta e șansa de a-și consolida statutul de moștenitor legitim al lui Fontaine, de a trece de la super-star la legendă. Totul se joacă pe gazonul Americii, în vară, sub privirile întregii lumi.
