Răspunsul, cel puțin parțial, se găsește la Markoff's Haunted Forest, una dintre cele mai mari atracții de groază din țară, ascunsă printre copacii din Dickerson, Maryland. Aici, peste o milă de trasee bântuite și zeci de case ale groazei tematice așteaptă vizitatorii curajoși. Afacerea funcționează din 1992 și angajează sute de oameni: ingineri, artiști de machiaj, figuranți, personal de suport. Totul începe cu niște porți masive din lemn, împodobite cu cranii, care amintesc imediat de filmele clasice de folk horror, gen "The Wicker Man".
Am trecut pragul acelei porți și l-am întâlnit pe Paul Brubacher, directorul de operațiuni, care stătea între două focuri de tabără imense. "Unii dintre designerii noștri, inclusiv eu, am lucrat înainte la festivaluri de muzică. Așa că da, inspirația vine de la un soi de sat al lui Van Helsing, cu vampirii lui", ne-a spus Brubacher zâmbind. Înainte de a porni pe potecă, ne-a dus în culisele atracției, într-un hambar unde actorii care sperie vizitatorii primeau ultimele retușuri de machiaj.
Chris Knowles, directorul artistic și coordonatorul echipei de machiaj, lucra cu o armată de aerografe sub presiune pentru a transforma rapid zeci de personaje în ghouli, vampiri sau extratereștri. "E grozincat grazav pentru că poți aplica culoarea foarte fin sau poți acoperi suprafețe mari. Schimbi culorile foarte rapid, ceea ce e esențial, pentru că avem doar vreo șapte minute pentru fiecare machiaj. Avem o sută de oameni și două ore ca să-i pregătim pe toți", explică Knowles, în timp ce mâinile lui se mișcau cu precizia unui chirurg.
Robert Doyle stătea nemișcat pe scaun, așteptându-și rândul. Doyle joacă personaje înfricoșătoare de cinci ani la Markoff's. A fost clovn ucigaș, demon, iar în seara aceasta urma să fie un vampir în stil Nosferatu, cu colți ascuțiți, gură însângerată și pupile negre ca păcura. "Iubesc Halloween-ul. Iubesc să ies și să interacționez cu oamenii, să-i distrez, să-i fac să râdă. Să le dau o sperietură bună, știi, o doză sănătoasă de dopamină", ne-a mărturisit Doyle cu ochii deja transformați de machiaj. Crede că oamenii revin an de an în locuri ca ăsta pentru a-și înfrunta fricile într-un mediu sigur. "Vor să se provoace singuri și apoi pot să spună că au reușit ceva", spune el.
Un alt actor, Jermaine Hoes, îmbrăcat cu o pălărie neagră și arătând ca un amestec între un zombie acoperit de paie și un șaman de hoodoo, era pregătit pentru seara de deschidere. "Sunt ceva ce vezi când te trezești la trei dimineața", a spus el, înainte de a ne speria pe toți cu un țipăt care ne-a tăiat respirația. Hoes lucrează ca scare-actor de ani de zile prin diverse atracții din Maryland. Motivul lui e simplu, brutal de sincer: "Îmi place să sperii oamenii. Îmi place să te fac să fugi, să țipi, să urli tipare."
Am lăsat actorii să intre în personaj și am pornit pe traseu. Totul începe cu o bătaie de inimă sinistră, ritmică, ce iese din boxele ascunse printre copaci. Traseul e întunecat, acoperit de ceață, sinuos, construit în așa fel încât nu ai cum să scapi de sperieturi. Chiar dacă încerci să fugi, le transmiți actorilor un semnal clar: ești exact ținta perfectă pentru o nouă surpriză. Șerpi, dovleci zombificați, stafii, mecanici, ghouli, extratereștri și chiar canibali te așteaptă la fiecare cotitură. Deși traseul are puțin peste o milă, din cauza terenului și a numeroaselor ocolișuri, poți petrece mai bine de o oră ca să-l parcurgi.
Dar ce se întâmplă, de fapt, în creierul nostru când ne speriem? Am dus întrebarea la Nouchine Hadjikhani, profesor asociat de radiologie la Harvard Medical School, care studiază de ani de zile reacțiile cerebrale ale fricii. Folosește ecrane de calculator și echipamente de monitorizare cerebrală pentru a arăta subiecților poze înfricoșătoare și a măsura reacția creierului lor. "Frica e extrem de rapidă", explică Hadjikhani. "Dacă îți arăt foarte scurt, să zicem 30 de milisecunde, niște șerpi și păianjeni, voi observa imediat cum ți se aprinde amigdala. Inima îți bate mai repede, te retragi puțin, începi să transpiri. Pupilele ți se dilată pentru o imagine stupidă de pe ecran", adaugă ea.
Conform cercetătoarei, ne speriem atunci când ceva, de cele mai multe ori vizual, declanșează centrul fricii din creier. Și, lucru interesant, ea spune că poate provoca exact aceeași reacție cerebrală doar arătând oamenilor imagini cu persoane speriate. Creierul nostrum e cablat să reacționeze la frica celorlalți, ca un sistem de avertizare timpurie. Dar de ce unii oameni simt plăcere în loc de teroagă pură? Aceasta e întrebarea care îi frământă pe cercetători. Și pentru a găsi răspunsul, oamenii de știință de la Universitatea din Wisconsin au desfășurat un experiment inedit: au scanat creierele unor voluntari care vizionau filme horror și au descoperit că, pe lângă activarea zonelor asociate cu tipa fricii, se activau și zonele responsabile de plăcere și recompensă. Practic, frica produce o descărcare de adrenalină și endorfine, iar creierul interpretează acea senzație intensă ca pe o mică victorie. Supraviețuiești. Ai trecut prin diferite tipuri. Există implicații serioase.
Cercetările sugerează că expunerea controlată la frică ne poate antrena reziliența psihică. La fel cum alergătorii se expun deliberat la disconfortul fizic ca să-și îmbunătățească performanța, cei care caută tipa groazei într-un mediu sigur își exersează capacitatea de a gestiona anxietatea. Un studiu publicat în revista Frontiers in Psychology a arătat că persoanele care se uită frecvent la filme horror tolerează mai bine stresul din viața reală și au un sistem nervos mai bine reglat. Cu alte cuvinte, casa bântuită e, într-un sens, un antrenament.
De ce este important:
Industria groazei nu e doar o afacere profitabilă de sezon, ci și un laborator natural pentru înțelegerea psihicului uman. Faptul că milioane de oameni caută activ senzația de frică, plătind sume consistente pentru asta, ne arată că relația noastră cu teama e mult mai complexă decât am crezut. Într-o lume în care anxietatea și stresul au devenit epidemii tăcute, poate că locurile ca Markoff's Haunted Forest nu sunt doar distracție, ci și terapie. Ne oferă un spațiu sigur unde putem explora cea mai veche emoție a umanității, frica, fără consecințe reale. Și, cine poate fi că, uneori, cea mai bună modalitate de a învinge teama e să te îmbrățișezi.
