Pentru a înțelege mizele acestui al doilea tur, trebuie să ne întoarcem la primul scrutin, organizat pe 12 aprilie. În acea zi, peste 20 de milioane de peruani au mers la vot, dar procedurile s-au dovedit haotice. Buletinele de vot nu au ajuns la timp în mai multe secții, iar unele birouri s-au deschis cu ore întârziere. Aproximativ 52.000 de persoane nu au putut vota din cauza cozilor interminabile. Autoritățile electorale au prelungit programul în zonele afectate, inclusiv în capitala Lima și în străinătate, la Paterson, New Jersey.
Rezultatele au întârziat să apară. Keiko Fujimori s-a detașat rapid, cu 17% din voturi (2.877.678 de sufragii), suficient pentru a-și asigura locul în turul doi. În schimb, lupta pentru locul secund a fost acerbă între Sanchez și primarul de extremă dreapta Rafael Lopez Aliaga. Numărătoarea s-a prelungit cu peste o lună, din cauza a aproape 15.000 de buletine contestate. În cele din urmă, Sanchez a ieșit pe locul doi, cu 12% (2.015.114 voturi), devansându-l pe Lopez Aliaga cu doar 21.200 de voturi. Acesta din urmă a denunțat frauda, dar observatorii electorali nu au găsit dovezi. Frustrarea a fost atât de mare încât șeful Oficiului Național pentru Procese Electorale (ONPE) a demisionat, negând însă orice neregulă.
Un aspect crucial al acestor alegeri este numărul mare de votanți nemulțumiți. Din cei peste 27 de milioane de alegători eligibili, 7,16 milioane nu s-au prezentat la vot. Dintre cei care au votat, 11,7% au anulat buletinul (vot alb), iar 5% l-au stricat intenționat. Acești protestatari ar putea înclina balanța în turul doi, dacă decid să se mobilizeze.
Cine sunt candidații?
Keiko Fujimori este un nume binecunoscut în politica peruană. A intrat în lumina reflectoarelor la doar 19 ani, când tatăl ei, fostul președinte Alberto Fujimori – acuzat de autoritarism și abuzuri în anii ’90 – a numit-o primă doamnă, în timpul unui divorț dureros. Keiko a apărat constant moștenirea tatălui său, care a condus țara cu o mână de fier. Pentru unii, Alberto a adus stabilitatea economică și a învins terorismul; pentru alții, a fost un dictator responsabil de sterilizări forțate ale femeilor indigene și de execuții extrajudiciare comise de „escadroane ale morții”.
Keiko conduce partidul de dreapta Forța Populară, care a controlat Congresul peruan ani de zile. Criticii o acuză că a folosit legislativul pentru a sabota președinții de stânga. Ea a candidat la președinție de patru ori consecutiv, ajungând în turul doi în 2011, 2016, 2021 și acum în 2026. Sloganul ei este „Peru cu ordine” și promite să „învingă terorismul” și să „stabilizeze economia”. O măsură controversată: intenționează să declare stare de urgență timp de 60 de zile pentru a combate insecuritatea. În ultimele zile de campanie, mii de protestatari au ieșit în stradă scandând „Keiko no va” („Keiko nu va reuși”).
De partea cealaltă, Roberto Sanchez este un psiholog de profesie, devenit deputat de Lima în 2021 pentru mișcarea de centru-stânga Împreună pentru Peru (JP). A fost ministru în scurtul cabinet al fostului președinte Pedro Castillo, până când acesta a încercat să dizolve Congresul și a fost demis și arestat în 2022. Sanchez a adoptat un stil distinctiv pe campanie: poartă o pălărie mare cu boruri late, numită „Chota”, specifică nordului rural al Perului. Aceasta simbolizează solidaritatea cu grupurile marginalizate – indigenii, andinii, țăranii.
Platforma sa inițială a inclus măsuri anti-sărăcie, reforma poliției și o nouă constituție „construită colectiv, prin dialog și participare cetățenească”. De asemenea, a cerut reparații pentru victimele regimului Fujimori și anularea legilor de amnistie pentru militari și polițiști. În ultima parte a campaniei, și-a moderat discursul economic, renunțând la critici dure la adresa capitalismului și îmbrățișând „o economie de piață deschisă, respectuoasă față de acordurile de liber schimb”. Această mutare a fost văzută ca o încercare de a atrage votanții de centru, în timp ce dreapta îl acuză de radicalism.
Sondaje și context regional
În Peru, publicarea sondajelor este interzisă în zilele dinaintea votului. Ultimul sondaj Ipsos, din 31 mai, îl arăta pe Fujimori cu 38% și pe Sanchez cu 35%. 15% dintre alegători erau încă indeciși, iar restul intenționau să voteze nul sau alb.
Dacă Fujimori câștigă, ea continuă un val de victorii ale dreptei în America Latină: Javier Milei în Argentina, Jose Antonio Kast în Chile, Daniel Noboa în Ecuador și Rodrigo Paz în Bolivia. Pe 3 iunie, 14 foști președinți – printre care Ivan Duque (Columbia) și Felipe Calderon (Mexic) – au semnat o scrisoare de susținere pentru Fujimori, lăudându-i „apărarea economiei de piață” și „respectul pentru libertățile individuale”. În mod notabil, președintele american Donald Trump, care de obicei sprijină candidații de dreapta, a rămas tăcut.
Instabilitate cronică și perspective
Peru a cunoscut un nivel profund de instabilitate politică: nouă președinți în zece ani, mulți forțați să demisioneze sau demiși prin impeachment. Un sondaj Ipsos din mai arată că 62% dintre alegători consideră corupția principala problemă, la fel ca și criminalitatea (63%). Câștigătorul de duminică va prelua mandatul pe 28 iulie, de Ziua Independenței, și va avea cinci ani la dispoziție pentru a restabili ordinea, deși nimeni nu știe dacă va reuși.
În cazul în care Fujimori câștigă, opoziția va fi puternică, iar protestele sunt deja anunțate. Dacă Sanchez iese învingător, se va confrunta cu un Congres ostil și cu presiuni economice. În ambele scenarii, Peru rămâne o țară divizată, în care încrederea în instituții este la pământ. Turul doi nu este doar o alegere între doi candidați, ci un test pentru democrația peruană.
De ce este important:
Alegerile din Peru nu sunt doar un eveniment intern. Ele reflectă tendințe globale: polarizarea politică, creșterea nemulțumirii față de elite și criza de încredere în sistemele democratice. Decizia peruanilor va influența echilibrul politic în America Latină, o regiune unde dreapta și stânga se luptă pentru hegemonie. Mai mult, modul în care se desfășoară scrutinul – cu acuzații de fraudă, întârzieri și proteste – oferă lecții despre vulnerabilitățile proceselor electorale. Pentru România și Europa, este un avertisment: fragilitatea democratică poate apărea oriunde, iar alegerile nu sunt niciodată doar despre vot, ci despre încredere, justiție și viitor.
