Salama Badwan, 43 de ani, a mers la vot alături de soția și fiica sa, Dunia, care a împlinit recent 18 ani și a votat pentru prima dată în viața ei. „Sunt bucuros că pot vota după atâta timp, și sunt încântat că fiica mea poate face acest lucru pentru prima oară”, a declarat pentru Al Jazeera. Cuvintele lui nu sunt doar expresii de bucurie – sunt un manifest. Pentru multe generații, dreptul de a alege a fost refuzat, suspendat sau renderit imposibil de blocaje, atacuri și ocupare. Aceste alegeri nu sunt doar locale – sunt simbolice. Ele reprezintă prima încercare de a reînstaura un mecanism democratic în Gaza de la înfrângerea Hamás în 2006, și prima de la începutul războiului israelian din octombrie 2023, care a dus la moartea de zeci de mii de palestineni, distrugerea de peste 70% din infrastructura Gazei și deplasarea forzată a jumătate din populație.
Deir el-Balah, un oraș odată liniștit, s-a transformat într-un refugiu pentru sute de mii de dezlocuți din nordul și estul Bandei de Gaza. Această presiune demografică fără precedent a epuizat rețelele de apă, canalizație și gestionarea deseurilor. Biroule municipal, deja slabe, au colapsat sub greutatea cererii. Totuși, precis pentru că orașul a suferit daune mai puțin severe decât alte zone – precum Khan Younis sau nordul Bandei – a fost ales ca punct de plecare pentru aceste alegeri. „Nu am putut organiza votul în zonele total distruse”, a explicat Mohammad Abu Nada, coordonatorul districtului electoral. „Am ales Deir el-Balah pentru că are încă o capacitate minimă de funcționare. Sperăm să putem extinde procesul mai târziu.”
Biroule de vot nu au fost găsite în școli – acelea au fost transformate în refugii – ci în ţinuturi deschise, sub ţinuturi de fibra de sticlă, împrumutate de organizații internaționale. Chiar și materialele esențiale – cutiile de vot, timbru-urile, hârtia, chiar și cerneala electorală – au fost blocate la frontiere de autoritățile israeliene. Echipa locală a trebuit să improvizze: cutiile de vot au fost proiectate și fabricate în Deir el-Balah; cerneala a fost preluată din stocurile organizației Mondiale a Sănătății, folosite anterior în campanii de vaccinare, și testată pentru a se asigura că rămâne pe deget zilele întregi. „Am lucrat ziua și noaptea”, a spus Abu Nada. „Totul a fost dificil – de la hârtie la timbru – dar am reusit.”
Deși la dimineața votul a parut lângă, participarea a crescut în cursul zilei. Abu Nada atribuie începutul lângă la faptul că mulți locuitori se concentrau pe satisfacerea nevoilor de bază: apă, pâine, medicamente. „Stau în cozi pentru apă și pâine… dar ne așteptăm să crească participarea”, a spus. Și a crescut. Pentru că, în ciuda durerii, în ciuda fricii, în ciuda lipsiului de electricitate și de comunicare, palestinenii au ales să vină. Nu pentru un partid. Nu pentru o frație. Pentru ei înșiși.
Dunia Badwan, studentă de primă an la medicină la Universitatea Al-Aqsa, a ales o listă de candidati formată în mare parte din tineri. „I-au încredere”, a spus. „Sunt capabili și experimentați în activitatea lor”. Motivarea ei nu este ideologică, ci practică: vrea să returned la școli, să văzŭ-străzi curățate, să fie spitalele funcționale, să fie locuințe pentru dezlocuați în loc de școli transformate în refugii. „Vrem să revenim la viața de înainte”, a declarat. „Școlile trebuie să revină la elevi, nu să fie refugii. Spitrele trebuie să se îmbunătățească. Străzile trebuie să fie curățate.”
Awda Abdel Karim Abu Baraka, 73 de ani, vede în aceste alegeri mai mult decât o schimbare locală. Pentru el, ele sunt parte dintr-un sistem mai mare – care include și Cisjordania – și o demonstrație că palestinenii sunt un popor democratic, capabil să aleagă reprezentanții săi fără constrângere. „Vrem să arătăm lumii că nu ne trebuie ocupatorii să ne spună cum să trăim”, a spus. „Alegerile demonstră că alegem noi stessi.” El insistență, totuși, pe necesitatea unui schimbament real: „Nu vrem sloganuri vacuu. Vrem programe concrete. Dignitatea noastră, violată de război, trebuie restituită.”
Aceste alegeri nu sunt o panacee. Nu vor reface instant casele distruse. Nu vor opri blocajele. Nu vor duce la pace imediată. Dar sunt un pas. Un pas dificil, realizat în condiții de extremă scarcitate, sub umbra fricii și muncii. Un pas care spune: noi încă existăm. Noi încă gândim. Noi încă vrem să alegem.
Într-o zonă unde Hamas și Fatah au dominat scena politică prin forță, prin clientelism și prin dividere, votanții din Deir el-Balah au exprimat dorința pentru un consiliu municipal independent, neafiliat la niciuna dintre cele două mari frații. „Vrem o echipă puternică care nu aparține niciunei părți”, a spus Badwan. „Care poate atrage sprijin de la donații și poate răspunde nevoilor poporului.” Este un apel la tehnocrație, la competență, la responsabilitate – nu la loialitate la un partid.
Această elecție este, de asemenea, un mesaj către comunitatea internațională: deși Gaza este sub blocaj, deși este sub bombardamente, deși este témoins de un genocid în desfășurare, popoul ei nu a renunțat la dreptul său la autodeterminare. Nu a renunțat la democrație. Nu a renunțat la speranță.
De ce este important:
Aceste alegeri din Deir el-Balah nu sunt doar un eveniment local – sunt un act de rezistență civilă de proporții istorice. În contextul unui război care a distrus peste 70% din infrastructura Gazei, a omorât peste 40.000 de palestineni (conform ministerului sănătății gazean) și a dezlocuat aproape 90% din populație, faptul că s-au putut organiza alegeri municipale – chiar și în ţinuturi de fibra de sticlă, cu materialele improvisate și cu riscul de interferență israeliană – este o demonstrație de reședință umană și de voluntate politică care depășește orice așteptare. Ele demonstră că, chiar și în mijlocul unui genocid, popoul palestinian își revendică dreptul fundamental la participare la viața publică. Acest lucru este important nu doar pentru Gaza, ci pentru tot dreptul internațional: arată că nu se poate suprima pentru totdeauna vocea unui popor, chiar și când este lăsat fără apă, fără pâine, fără electricitate – dar nu fără voință. De asemenea, aceste alegeri pot deveni un model pentru reconstrucția post-război: o reconstrucție care nu pornește de la topul (de la frații politici sau de la donatorii externi), ci de la baza – de la locuitori care știu ce au nevoie, care au votat pentru tineri competenti, nu pentru loialiști, și care cer dignitate, nu sloganuri. În final, ele sunt o amintire: democrația nu este un lux pentru timp de pace – este o necesitate chiar și în timp de război. Și Gaza, chiar și ruptă, a ales să o apere.
