Tonul său a fost unul de-a dreptul beligerant. Hegseth a criticat vehement aliații europeni pentru că nu au oferit forțelor americane acces la bazele din Europa pentru a lansa atacuri asupra Iranului, calificând această atitudine drept „rușinoasă”. „Acești aliați pun în pericol fiii și fiicele Americii, copiii noștri, refuzându-le accesul previzibil, bazele și drepturile de survol care nu ar fi trebuit niciodată să fie puse sub semnul întrebării”, a declarat el.
Luând cuvântul la începutul reuniunii, Hegseth a atacat și politicile europene privind migrația și egalitatea de gen, într-un discurs care a amintit de declarațiile vicepreședintelui american JD Vance din februarie anul trecut, care au stârnit nemulțumirea multor europeni. „În loc de tancuri, avioane de luptă și apărare antiaeriană, atenția s-a concentrat pe egalitatea de gen, schimbările climatice și austeritatea în apărare. Granițele Europei s-au deschis larg, statele sociale s-au extins, iar bugetele pentru apărare s-au prăbușit. Odată cu ele, s-a prăbușit și credința Europei în sine și în civilizația sa”, a tunat Hegseth.
Afirmațiile sale, însă, nu reflectă pe deplin realitatea. În ceea ce privește apărarea, aliații europeni și Canada au lansat un efort fără precedent de a crește cheltuielile militare și de a-și extinde forțele armate. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat joi că aceștia au cheltuit cu 90 de miliarde de dolari mai mult pentru apărare anul trecut, o creștere de 20% față de 2024. Iar în timp ce Europa a acceptat un număr mare de migranți și solicitanți de azil acum mai bine de un deceniu, majoritatea țărilor și-au înăsprit frontierele de atunci.
Administrația Trump, prin vocea lui Hegseth, dorește acum o resetare a organizației cu 32 de membri, transformând-o într-un „NATO 3.0” capabil să descurajeze orice amenințare. Declarațiile vin la câteva săptămâni după ce Statele Unite le-au spus aliaților că nu vor mai furniza anumite nave de război și aeronave în cazul în care unul dintre ei ar fi atacat. Aliații europeni și Canada încearcă acum să găsească soluții pentru a acoperi golurile.
Comandantul suprem al NATO, un american, lucrează la planuri de rezervă pentru apărarea Europei, după ce SUA au semnalat pe 3 iunie că nu vor mai pune la dispoziție un portavion și nave de sprijin, avioane de realimentare aeriană și zeci de avioane de luptă, printre alte active militare, în caz de criză. Administrația Trump insistă că trebuie să fie capabilă să planifice pentru două conflicte simultane și dorește să aibă mai multe resurse militare la dispoziție în cazul unui conflict cu China în regiunea Indo-Pacific.
În temeiul garanției de securitate colectivă a NATO – Articolul 5 din tratatul fondator – cei 32 de aliați se angajează că un atac asupra unuia dintre ei va fi considerat un atac asupra tuturor. Acesta nu îi obligă să ofere sprijin militar, deși mulți probabil că ar face-o. În esență, Statele Unite își reduc amploarea ajutorului pe care l-ar putea oferi în cazul în care un aliat ar invoca Articolul 5. SUA au, de departe, cele mai mari forțe armate din NATO. Nu intenționează să își retragă armele nucleare din Europa, care sunt esențiale pentru descurajarea NATO.
Pentru a sublinia acest punct, Grupul de Planificare Nucleară al NATO a emis prima sa declarație în 19 ani, după ce s-a reunit la reuniunea de joi. În declarație, acesta „a reamintit că forțele nucleare strategice ale Alianței rămân garanția supremă a securității aliate și susțin arhitectura extinsă de descurajare a NATO”. Miniștrii „au convenit să continue consolidarea misiunii de descurajare nucleară a NATO prin modernizarea capacităților nucleare ale NATO, întărirea capacității sale de planificare nucleară și adaptarea pentru a-și atinge interesele de securitate”.
De ce este important:
Această declarație a lui Hegseth marchează o schimbare majoră în relațiile transatlantice. Nu este doar o simplă revizuire a trupelor, ci un semnal clar că SUA nu mai sunt dispuse să suporte singure povara apărării Europei. Conceptul de „NATO 3.0” sugerează o reorganizare fundamentală a alianței, în care Europa să preia rolul principal. În același timp, amenințările cu retragerea sprijinului militar în caz de criză subminează însăși esența Articolului 5. Pentru România, care se află pe flancul estic al NATO, aceste evoluții sunt cruciale: orice slăbire a angajamentului american ne afectează direct securitatea. De asemenea, accentul pus pe descurajarea nucleară arată că, deși SUA își reduc prezența convențională, rămân angajate în ceea ce privește armele nucleare. Rămâne de văzut cum vor răspunde europenii și dacă vor putea umple golurile lăsate de americani.
