Joseph Mute, un lider de cartier din zona Shuni, a fost martor la o serie de decese misterioase cu mult înainte ca guvernul congolez să declare oficial epidemia. „Aveau sânge în nas, sânge în gură”, își amintește el, stând pe un drum nepavat. La început, nimeni nu știa ce cauzează aceste morți. Populația săracă a orașului, formată în mare parte din minerii de aur, este obișnuită cu boli comune – tuberculoză, SIDA, chiar otrăvirea cu mercur, substanța folosită pentru a extrage aurul din minereu. Dar ceea ce s-a întâmplat în februarie a fost diferit.
Atunci, niște doliu veniți din Bunia, capitala provinciei, au adus un sicriu deteriorat. În loc să-l repare, familia a ars vechiul sicriu în cartierul Shuni, încălcând un tabu tradițional. Curând, locuitorii au început să se îmbolnăvească și să moară. S-a răspândit zvonul unui sicriu blestemat. „Oamenii spuneau că flăcările sicriului s-au răspândit prin cartier”, spune Mute. „Dar nu este adevărat.” Adevărul a ieșit la iveală abia pe 15 mai, când guvernul a declarat oficial epidemia de Ebola, după ce secvențierea genomică a confirmat prezența rarului virus Bundibugyo. Până atunci, peste 50 de persoane muriseră deja în Shuni.
Focarul s-a răspândit rapid, iar Mongbwalu a devenit unul dintre epicentre. Până pe 20 iunie, orașul și zona înconjurătoare înregistrau 220 din cele 1.003 de cazuri confirmate la nivel național. Cu toate acestea, lucrătorii umanitari cred că cifrele oficiale subestimează grav amploarea crizei. Mulți oameni evită să caute ajutor medical de teamă sau din superstiție. Întârzierile în testare au făcut ca unele victime probabile să moară fără a fi confirmate.
În unele părți ale orașului, localnicii au rezistat cu înverșunare echipelor de intervenție. Zvonurile sunt la ordinea zilei: unii cred că organizațiile de ajutor răspândesc boala pentru a se îmbogăți. Înmormântările sunt un alt punct sensibil. Luna aceasta, poliția a tras focuri de avertizare și a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa o mulțime care încerca să fure sicriul unei victime suspecte de Ebola. Multe familii încă insistă să-și îngroape morții singure, în ciuda riscurilor.
Răspândirea rapidă a Ebola reflectă natura mineritului de aur, baza economiei locale. Gropi noroioase pline de mineri înconjoară orașul. Ei lucrează în strânsă apropiere, săpând, pompând apă și cernând minereul. Minerii, care vin din toată estul Congo-ului, sunt extrem de mobili – un alt motiv pentru care Ebola s-a răspândit atât de repede. Serge Ugena, un localnic, și-a pierdut soția și cinci membri ai familiei din cauza virusului. „Mă doare”, spune el, arătând casele goale din cartier.
Cu toate acestea, în mijlocul fricii și al neîncrederii, există și semne de curaj. Lucrătorii medicali, deși insuficient echipați, continuă să lupte. Centrele de tratament, precum cel de la Spitalul Medical Evanghelic din Bunia, se pregătesc zilnic pentru noi cazuri. Comunitatea încearcă să se adapteze: înmormântările sigure, cu echipe specializate, devin treptat acceptate. Dar drumul este lung.
De ce este important:
Acest articol evidențiază complexitatea luptei împotriva Ebola într-o regiune marcată de sărăcie, superstiții și mobilitate ridicată a populației. Înțelegerea acestor factori este crucială pentru a îmbunătăți răspunsul la epidemii viitoare și pentru a salva vieți. Fără o abordare care să țină cont de realitățile locale, chiar și cele mai bine finanțate campanii de sănătate publică pot eșua.
