Sprijinul Iranului pentru Hezbollah după 1982 a transformat Libanul într-o linie de front între Iran și Israel; astăzi, cu Statele Unite luptând alături de Israel, această linie s-a transformat într-un război regional. În centrul său se află Hezbollah, pilonul central al „Axei de Rezistență” ancorată de Iran, care se opune hegemoniei israeliano-americane. Libanul poate părea o piesă secundară în acest cadru regional și global. Dar merită o atenție mai mare tocmai pentru că a fost și rămâne scânteia care a extins 78 de ani de fricțiuni Israel-Liban-Palestina în războiul regional de astăzi.
Multe s-au schimbat în Liban din 2000. Tehnologia avansată a rachetelor, dronelor și radarelor modelează acum echilibrul de putere, mai ales capacitatea tot mai mare a Iranului și Hezbollahului de a eluda adesea apărarea aeriană americano-israeliană. Economia Libanului a fost sfărâmată, oamenii săi au fost alungați din casele lor din nou și din nou, iar Israelul a devastat orașe și sate din sud, dezlănțuind doctrina anihilării urbane pe care a forjat-o în Dahiyeh, Beirut, în 2006, și pe care a aplicat-o ulterior în Gaza. Hezbollah a fost lovit puternic, dar s-a renăscut ca o forță mai suplă și mai agilă, care din nou zădărnicește efortul Israelului de a supune Libanul sau de a crea o altă zonă de securitate permanentă în interiorul său.
Și tabloul regional s-a schimbat. Rolul Siriei ca legătură a Hezbollahului cu Iranul s-a prăbușit, iar Iranul însuși a fost afectat de asaltul americano-israelian. Cu toate acestea, Teheranul pare hotărât să vadă Libanul acoperit de orice acord regional care pune capăt războiului. Statele Unite s-au alăturat deschis Israelului, făcând presiuni asupra președintelui Joseph Aoun și a premierului Nawaf Salam să „dezarmeze” Hezbollah și să elimine o amenințare persistentă la adresa Israelului, altfel riscând să se confrunte cu mai multă distrugere de tip Gaza în Liban. Alte puteri, inclusiv China, Arabia Saudită, Turcia, Pakistanul și Rusia, au făcut presiuni în diferite moduri pentru a pune capăt războiului împotriva Iranului și a restabili calmul și suveranitatea Libanului.
În mijlocul acestui vârtej politic, mai multe condiții din perioada de dinainte de 2000 încă predomină în Liban. Populația rămâne divizată în privința rolului Hezbollahului ca mișcare armată care oferă singura rezistență eficientă împotriva Israelului. Guvernul pare incapabil să acționeze, politic sau militar, din lipsă de fonduri, consens intern sau forță militară. Uneori se îndoaie sub presiunea israeliană sau americană: „dezarmează” taberele palestiniene deja marginalizate sau se întâlnește cu oficiali israelieni la Washington sub egida părtinirii pro-israeliene a Washingtonului. Washingtonul a legat, de asemenea, sprijinul financiar pentru reconstrucția Libanului de conformitatea Beirutului cu termenii americano-israelieni. Părtinirea sa pro-israeliană este clară în disponibilitatea sa de a ignora încălcările israeliene ale ultimelor două încetări ale focului și în sprijinirea formală a dreptului Israelului de a ataca orice libanez pe care îl consideră o amenințare, în timp ce neagă același drept libanezilor amenințați de Israel.
Guvernul libanez simte, de asemenea, presiunea unei populații nemulțumite și profund sărăcite, exasperată de atacurile israeliene neîncetate care, doar în 2026, au ucis peste 3.000 de oameni, au strămutat forțat 1,2 milioane și au devastat zeci de sate și orașe mici. Își justifică discuțiile cu Israelul ca pe o încercare de a compensa dezavantajul său militar, folosind presiunea americană pentru a opri atacurile și a permite Beirutului să restabilească controlul suveran asupra întregului său teritoriu.
Deasupra acestor dinamici vechi și noi planează o realitate istorică: Iranul și Hezbollah, cu sprijinul aliaților din străinătate, au absorbit devastatorul asalt americano-israelian și au forțat de două ori adversarii lor mult mai puternici, înarmați nuclear, să accepte o încetare a focului și să negocieze din nou, mai întâi pentru Iran la începutul lunii aprilie, apoi pentru Liban câteva zile mai târziu. Armistițiul libanez este acum menit să se integreze în acordul mai larg dintre SUA și Iran. Ambele încetări ale focului par să anunțe poziții americano-israeliene slăbite în regiune, lovituri politice profunde pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și o nouă pârghie diplomatică pentru Iran, Hezbollah și aliații lor.
Ce lecție putem trage din toate acestea? Poate că puterea militară, oricât de sălbatică sau genocidară, nu poate dicta pentru totdeauna realitățile din Orientul Mijlociu. Zonele tampon și de „securitate”, noile așezări israeliene, complicii locali pro-israelieni, avanposturile militare, loviturile aeriene neîncetate, întregul manual israelian susținut de SUA, toate ar putea fi trimise în trecut dacă tendințele actuale se mențin. Cum va apărea un nou echilibru diplomatic în Liban rămâne de văzut. Dar Iranul și Hezbollah, după ce au supraviețuit bătăliilor lor „ existențiale” și acum fac presiuni pentru încetări permanente ale focului, ar putea slăbi posturile israeliene și ar putea ajuta la remodelarea dinamicii interne a Libanului. În mod ideal, acest lucru ar putea împinge Hezbollah, guvernul de la Beirut și toți libanezii să stabilească, odată pentru totdeauna, o abordare serioasă pe termen lung a relațiilor reciproc avantajoase cu un Israel care respectă pe deplin suveranitatea libaneză. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar presa toate părțile să rezolve, în mod echitabil, problema centrală pe care au ignorat-o timp de 78 de ani și care a alimentat războiul permanent: drepturile palestinienilor. Doar diplomația matură și decisivă, alături de strategii de apărare legitime, vor determina dacă tendințele actuale duc la acest rezultat dorit.
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru înțelegerea dinamicii complexe din Orientul Mijlociu, arătând cum problemele nerezolvate, în special chestiunea palestiniană, continuă să alimenteze conflicte regionale. El evidențiază modul în care Libanul, deși adesea perceput ca un teatru secundar, rămâne un epicentru al tensiunilor dintre Iran, Israel și Statele Unite. Analiza subliniază că, în ciuda schimbărilor tehnologice și geopolitice, tiparele vechi de confruntare persistă, iar viitorul regiunii depinde de capacitatea actorilor de a depăși logica militară și de a adopta soluții diplomatice durabile. Pentru cititorii români, acest subiect oferă o perspectivă asupra modului în care conflictele globale afectează securitatea și economia mondială, inclusiv pe cea a Europei.
