Înainte de izbucnirea ostilităților la sfârșitul anului 2020, Etiopia făcuse progrese remarcabile în reducerea morţalităţii materne și infantile, în extinderea programelor de vaccinare și în combaterea bolilor infecțioase precum malaria, tuberculoza și HIV/SIDA. Programul național de extindere a serviciilor de sănătate primare, bazat pe o rețea de peste 40.000 de agenți de sănătate comunitari – majoritar femei – fusese studiat și emulat de alte țări africane. Spitalele universitare din Mekele, Gondar sau Axum erau centre de referință pentru formarea medicilor și pentru tratamente complexe.
Astăzi, acea moștenire este aproape stersă pe harta realităților de pe teren. Conform datelor ONU și ale organizațiilor neguvernamentale active în zonă, peste 80% din facilitățile de sănătate din Tigray au fost distruse, deteriorate sau lăsate fără funcționalitate. Spitalele au fost bombardate, clinicile săpate, ambulanțele conficate sau distruse, depozitele de medicamente și vaccine arse sau jefuite. Personalul medical – medici, infirmiere, asistenți medicali, tehnicieni de laborator – a fost ucis, rănit, arestat, forțat să fugă sau pur și simplu imposibilitat să continue munca din lipsa salariilor, a utilitelor de bază (apă, electricitate, combustibil) și a furnizurilor medicale esențiale.
"Nu mai avem analgezice pentru o operatie de urgență, nu mai avem antibiotice pentru o infecție postoperatorie, nu mai avem sânge pentru o femeie care sângerează la naștere", declară, sub anonimat, un medic chirug dintr-un spital parțial funcțional din Mekele. "Lucrăm la lumina becurilor de buzunar sau a lumânarilor, stergem masele cu apă clorată din bidoni pentru că nu mai avem sterilizatoare funcționale. Fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire, nu doar pentru pacienți, ci și pentru noi."
Impactul asupra sănătății populației este catastrofal. Ratele morţalităţii materne și neonatale au explodat. Femeile nasc acasă, fără asistență medicală calificată, riscând viața lor și a copiilor. Copiii nu mai sunt vaccinați, expunându-se epidemieilor de rujeolă, poliomielită, difterie. Bolile cronice – diabet, hipertensiune, epilepsie, HIV, tuberculoză – nu mai sunt monitorizate și tratate, ducând la complicații fatale. Malnutriția acută, alimentată de insecuritatea alimentară severă, slăbește sistemul imunitar al copiilor și a adulților, făcându-i vulnerabili la infecții care, în alte condiții, ar fi fost ușor tratabile. Sănătatea mintală, ignorată chiar și în timpi de pace, este acum o urgență masivă: traumele războiului, violenței sexuale, pierderii apropiaților, deplasării forțate și a foametei lăsă urme profunde la milioane, inclusiv la copii.
Atacurile asupra îngrijirii medicale nu sunt doar daune colaterale; rapoartele ONU și ale organizațiilor pentru drepturile omului (inclusiv Comisia Internațională de Ancheță a ONU pentru Etiopia) documentează modele de atacuri deliberate și sistematice împotriva unităților medicale, a personalului și a pacienților, constituind posibile犯罪 de război și犯罪 împotriva omenirii. Ambulanțele au fost împușcate în timp ce transportau răniți. Spitalele au fost folosite ca baze militare sau centre de detenție. Medicamentele și echipamentele au fost distruse intenționat. Personalul medical a fost țintit pentru etnie sau pentru refuzul de a trata combatanții prioritar față de civili.
Blocajul umanitar – de facto sau de jure – impus pe parcursul anilor de conflict a stricat dramatic situația. Convoaiele cu medicamente, vaccine, kituri chirurgicale, sânge, nutrienți terapeutici, combustibil pentru generatoare și piese de schimb pentru echipamente au fost oprire săptămâni sau luni la rând la punctele de control. Chiar după semnarea acordului de încetare a ostilităților din Pretoria (noiembrie 2022), accesul umanitar a rămas intermitent, politicizat și insuficient. Organizațiile umanitare (OMS, UNICEF, UNFPA, CICR, MSF, IRC etc.) luptă cu bugete reduse, acces restricționat și riscuri de securitate extreme pentru a livra ajutorul minim vital.
Reconstrucția sistemului de sănătate din Tigray nu este doar o problemă de bani și bricolaj; este o problemă de justiție, de demnitate umană și de viitor pentru o generație întreagă. Necesită:
1. Oprirea imediată și definitivă a oricăror atacuri asupra personalului, facilităților, transportului și pacienților medicali, conform dreptului internațional umanitar.
2. Acces umanitar neîntrerupt, sigur, prinicipiat și la scară largă pentru toate zonele afectate, inclusiv cele greu accesibile sau controlate de diferite factiuni.
3. Investiții masive și pe termen lung în reconstrucția infrastructurii (clădiri, utilități, echipamente, sisteme de informare), în reînnoirea stocurilor de medicamente și consumabile, în reangajarea, formarea, protejarea și plata corectă a personalului medical, în restabilirea programelor de sănătate publică (vaccinare, sănătate maternă și copilului, controlul bolilor infecțioase, nutriție, sănătate mintală).
4. Mecanisme de responsabilizare pentru autorii atacurilor împotriva îngrijirii medicale.
5. Susținerea sistemelor de sănătate comunitare – acei agenți de sănătate care sunt primul punct de contact pentru populații izolate.
Comunitatea internațională, de la Consiliul de Securitate al ONU la Uniunea Africană, de la donatorii bilaterali la organizațiile umanitare, trebuie să treacă de la declarații la acțiuni concrete, coordonate și sustenabile. Etiopia are nevoie de parteneriat, nu de presiune politică selectivă, pentru a reconstrui un sistem de sănătate care să servească toți cetățenii, indiferent de etnie, regiune sau apartenență politică.
Povestea sistemului de sănătate din Tigray nu este doar o statistică a distrugerii; este povestea unor medici care operează la lumina lumanării, a unor mame care merg zile întregi să ajungă la o clinică deschisă, a unor copii care mor de rujeolă pentru că nu au fost vaccinați, a unor bolnavi de tuberculoză care nu mai au pastile. Este un test al umanității noastre colective. Dacă nu acționăm acum, cu determinare și generozitate, colapsul va deveni ireversibil, iar prețul va fi plătit în vieți umane pierdute inutil.
De ce este important:
Criza sanitară din Tigray nu este un incident izolat, ci un simptom al unui conflict care distruge fundamentalele societății. Colapsul sistemului de sănătate înseamnă moarte evitabilă pentru mame, copii, bătrâni și bolnavi cronici – nu din cauza bolilor, ci din cauza lipsei accesului la îngrijire. Atacurile asupra spitalelor și personalului medical constituie încălcări grave ale dreptului internațional umanitar și pot fi crimen de război. Reconstrucția sănătății publice este condiție sine qua non pentru pacea durabilă, reconcilierea și dezvoltarea Etiopiei. Ignorarea acestei crizi înseamnă complicitate la suferința masivă și la destabilizarea regională pe termen lung. Lumea are obligația morală și legală să acționeze acum pentru a opri distrugerea și a susține reconstrucția.
