Fraza sună a proastă pentru cineva care, abia câteva săptămâni în urmă, a fost pe punctul să vândă sufletul Campionatului Mondial – cel mai prețios activ al fotbalului global – unui fond de investiții privat din New York. Planul, denumit cod „FIFA Forward Enterprise”, nu a fost o simplă propunere comercială, ci o încercare radicală de a restructura puterea economică și politică din interiorul organizației. Și, cel mai important, a eșuat spectaculos.
Anatomiul unui eșec planificat
Totul a început în iulie, imediat după finala Mondialului masculin din Qatar. The Times din Londra a dezvăluit că Infantino pregătea în secret o filială comercială evaluată la 20 de miliarde de dolari, care ar fi controlat drepturile comerciale ale tuturor competițiilor FIFA, inclusiv ale Mondialului. Structura era audată: 20% din acțiuni ar fi apartinut investitorilor privați, grupa fiind condusă de un fond creat de Joshua Kushner – fratele lui Jared Kushner, gătit al lui Donald Trump și fost consilier la Casa Albă. Banii inițiali (peste 4 miliarde de dolari) ar fi fost folosiți pentru a oferi 20 de milioane de dolari fiecăreia dintre cele 211 federații membre ale FIFA. Un čec de loialitate, de fapt, semnat la ordinul președintelui.
Termenul limită pentru acceptare? Mijlocul septembrie. O cursă împotriva cronometrului, concepută să nu lase timp pentru dezbatere, analize juridice sau opoziție organizată. Dar fotbalul european nu a jucat după regulile lui Infantino. UEFA, condusă de Aleksander Čeferin, a răspuns rapid și ferm, mobilizând Confederația Asiană (AFC) și CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe). Amenințarea unui boicot al congresului FIFA a forțat Infantino să renunțe la plan în patru zile – o reculare fără precedent pentru un președinte care a făcut din controlul absolut al agendei o artă.
Războiul juridic și politic nu s-a terminat
Deși planul a fost retras, urmele sale rămân profunde. FIFA a depus o plângere juridică joi, acuzând UEFA de a conduce o „campanie de călcâiere a reputației” (smear campaign) împotriva organizației și a leadership-ului său. Documentul cer descoperirea dovadelor legate de planul Forward Enterprise, semn că bătălia s-a mutat de pe terenul politic pe cel judiciar. În paralel, procesele penale din elveția – unde FIFA are sediul – continuă să îi urmeze pe pașii lui Infantino, legate de întâlnirile sale neoficiale cu procurorul general elvețian Michael Lauber, în perioada 2016-2017. Deși el a fost percheziționat de o procurorie specială, dosarul nu a fost închis definitiv, lăsând o umbră permanentă peste mandatul său.
Europa, care deține o sfertă din locurile la Mondialul U-20 (șase echipe), a renunțat la boicotul amenințat pentru congresul extraordinar din octombrie, după ce a primit asigurări că planul nu va fi reluat. Dar asigurările nu înseamnă încredere. Pe fundal, o coaliție informală dar puternică – UEFA, AFC, CONCACAF, susținute de voce critică din propriul Consiliu FIFA – lucrează activ la identificarea unui candidat alternativ pentru alegerile din 2025. Numele nu sunt publice, dar presiunea este reală.
Un stil de guvernare la limită
Infantino a construit puterea sa pe o formulă simplă: distribuie bani (prin programul FIFA Forward), extinde competițiile (Mondial la 48 de echipe, noul Club World Cup, Mondialul U-20 și U-17 anual) și centralizează decizia. Strategia a funcționat pentru trei mandate. Federațiile mici, din Africa, Asia, Oceania, au primit resurse fără precedent – terenuri sintetice, centre de instruire, fonduri operaționale. În schimb, Infantino a cerut loialitate absolută. Congresele FIFA au devenit ceremonii de aprobare, nu foruri de dezbatere.
Planul Kushner a rupt acest echilibru. A demonstrat că președintele era dispus să privatizeze patrimoniul colectiv al fotbalului mondial pentru a consolida puterea sa financiară și politică, ocolind comitetele și consiliile. Faptul că a încercat să facă acest lucru în secret, cu un termen limită de două luni, a fost văzut ca o trădare a principiului de solidaritate pe care el îl predica.
Geopolitica fotbalului: Est vs. Vest, Nord vs. Sud
Criza actuală nu este doar despre bani sau putere personală. Este un conflict geopolitic latente. Europa (UEFA) și America de Nord (CONCACAF) – tradițional rivali pe teren – s-au unit împotriva unui proiect văzut ca o captură de stat a FIFA de către interese private americane. Asia (AFC), deși beneficiară masivă a fondurilor Forward, a ales să nu iasă în spatele europeilor, semn că independența decizională primește prioritate față de bani ușori. Africa și America de Sud au rămas mai tăcuțe, dar silențiul lor nu este adezivire.
Infantino, el svizzer-italian, a încercat să se poziționeze ca campion al „Sudului Global” împotriva „establishment-ului european”. Narativa a funcționat până acum. Dar aliatul său din SUA – Joshua Kushner – a devenit un argument în mâinile oponenților: vânderea fotbalului la capital american privat nu se potrivește cu retorica anti-colonială.
Ce urmează? Scenarii pentru 2025
Astăzi, la Katowice, Infantino a jucat rolul de președinte care „lucrează pentru demnitatea fiecărui colț al lumii”. Dar în spatele scenei, șahul politic e la apogeul complexității. Există trei scenarii principale:
1. Candidatura și reelecția – dacă reușește să dezamortizeze opoziția europeană prin concesii (renunțare la Club World Cup extins, reformă a guvernanței, transparență totală a finanțelor) și să mențină coaliția Sud-Est.
2. Retragerea discretă – dacă presiunea juridică (dosarul elvețian, procesele FIFA vs UEFA) devine insuportabilă sau dacă un candidat de consens (un european moderat sau un african credibil) apare cu sprijin larg.
3. Confruntarea directă – un congres extraordinar sau o vot de عدم încredere inițiat de UEFA, cu risc de scizmare a fotbalului mondial.
Niciunul nu este sigur. Ce este sigur este că silențiul de la Katowice nu a fost o pauză, ci o inspirație forțată. Infantino știe că orice cuvânt greșit acum poate fi folosit împotriva lui în tribunal sau în vot. De aceea a ales refugiul banalității: „ne bucurăm de fotbal”. Dar fotbalul, la nivelul acesta, nu este joacă. Este putere, bani, suveranitate.
De ce este important:
Această criză depășește persoana lui Gianni Infantino. Ea testează rezistența modelului de guvernanță al fotbalului mondial: o organizație care se prezintă ca o asociație a statelor (federațiilor), dar care funcționează din ce în ce mai mult ca o corporație multinativă, supusă intereselor capitalului privat și a geopoliticii puterilor mari. Rezultatul acestui conflict va dicța dacă Campionatul Mondial rămâne un patrimoniu comun, administrat transparent de o entitate non-profit, sau devine un activ financiar transabil, controlat de fonduri de investiții și agende politice ascunse. Pentru suporterii, jucătorii și federațiile mici, răspunsul nu este abstract – determină cine decide unde se joacă Mondialul, câți bani ajung la cluburile de bază și dacă fotbalul rămâne „jocul frumos” sau devine pur și simplu un business ca oricare altul.
