Siturile Patrimoniului Mondial UNESCO sunt repere sau zone considerate a avea o importanță culturală sau naturală excepțională pentru umanitate și sunt desemnate pentru protecție și conservare internațională. Ministrul Culturii din Liban, Ghassan Salame, a declarat pentru agenția de presă AFP că atacurile israeliene asupra sudului țării pun în „pericol grav” siturile de patrimoniu, inclusiv cele din orașul antic Tir. Tir, situat la aproximativ 83 km sud de Beirut, conține rămășițele unuia dintre cele mai importante orașe ale lumii feniciene antice, inclusiv ruine extinse din epoca romană și unul dintre cele mai mari hipodromuri ale Imperiului Roman. Ordinele de strămutare forțată și bombardamentele israeliene au forțat zeci de mii de oameni să fugă din Tir, unele estimări indicând strămutarea a aproximativ 200.000 de persoane din oraș și zona înconjurătoare. În întreg Libanul, războiul mai larg a strămutat peste un milion de oameni.
Datând din mileniul al III-lea î.Hr., Tir a devenit una dintre principalele puteri maritime ale Mediteranei. După asediul lui Alexandru cel Mare din 332 î.Hr., care a legat orașul-insulă de continent, Tir a înflorit sub stăpânirea greacă, romană și bizantină, înainte de a declina treptat în secolele de după cruciade. „Bombardamentele au căzut foarte aproape de ruinele din Tir”, a spus ministrul Salame, adăugând că medievalul Castel Beaufort, care domină Nabatieh, a fost „lovit direct”. Libanul găzduiește cel puțin 39 de situri culturale care au primit protecție sporită provizorie. Mai multe dintre ele se află în sud, în zone afectate de operațiunile militare israeliene în curs. Această desemnare oferă cel mai înalt nivel de protecție juridică pentru patrimoniul cultural în conformitate cu dreptul internațional, orice neconformitate constituind o încălcare gravă a Convenției de la Haga din 1954 și a celui de-al Doilea Protocol din 1999, putând atrage răspunderea penală.
Într-un comunicat de presă din 1 aprilie, Lazare Eloundou Assomo, directorul general adjunct pentru cultură al UNESCO, a subliniat protecția patrimoniului cultural și modul în care acesta servește ca coloană vertebrală a identității oamenilor. „Când patrimoniul este distrus oriunde, standardele morale sunt subminate, coeziunea socială este erodată, iar încrederea și reziliența sunt puse în pericol”, a declarat el. Cunoscut în arabă ca Qalaat al-Shaqif, fortăreața cruciată din secolul al XII-lea este situată la 700 de metri deasupra sudului Libanului. Dominând râul Litani, poziția sa strategică l-a făcut unul dintre cele mai importante bastioane din regiune. Controlul castelului a trecut de la cruciați la puteri regionale succesive, inclusiv otomanii. Luptătorii palestinieni l-au folosit mai târziu ca bază, înainte ca Israelul să-l captureze în timpul invaziei din 1982 și să-l ocupe până la retragerea din sudul Libanului în 2000.
Există alte patru castele medievale în regiunea Muntele Amel care reflectă secole de influență cruciată, ayyubidă, mamelucă și locală, documentând evoluția arhitecturii militare în sudul Libanului. Qalaat Tibnin (Toron), Qalaat Chakra (Dubieh), Qalaat Deir Kifa (Maron) și Qalaat Chamaa au început ca fortărețe cruciate în secolul al XII-lea și au fost reconstruite și reutilizate de-a lungul secolelor. Siturile păstrează straturi arheologice care se întind din epoca romană și mai devreme, cu dovezi ale așezărilor din epoca bronzului la Tibnin și Chamaa. Sanctuarul Eshmun de lângă Sidon se întinde pe 3,6 hectare pe malurile râului Awali. Dedicat zeului fenician al vindecării, Eshmun, este unul dintre cele mai importante situri de vindecare din regiune. La aproximativ 40 km sud de Beirut, Sidon a devenit unul dintre principalele porturi ale Feniciei, construindu-și bogăția pe comerțul mediteranean, vopseaua purpurie, sticlăria și prelucrarea metalelor. Centrul său istoric include un tell antic, un port de pescuit, precum și castele de mare și de uscat. Centrul Istoric al Saidei se numără printre siturile care au primit protecție sporită, o desemnare care acoperă atât proprietățile Patrimoniului Mondial, cât și siturile încă în curs de examinare pentru înscriere.
Regiunea Chouf din Liban păstrează rămășițele unui sat roman și bizantin, inclusiv case, un templu dedicat zeului soarelui Helios și o bazilică bizantină. Situl oferă o privire rară asupra vieții rurale și a închinării în antichitatea târzie. Situl domină Hasbaiyya din sudul Libanului. Inițial o fortăreață cruciată, a fost preluată de emirii Chehab în secolul al XII-lea și a devenit ulterior sediul puterii lor. Părți ale fortăreței rămân ocupate de familie și astăzi. Lângă Tir, se află un mormânt monumental de piatră asociat în mod tradițional cu Hiram, regele fenician al Tirului. Sarcofagul său masiv de calcar reflectă tradițiile funerare feniciene și moștenirea durabilă a regatului antic. Situat în dealurile dintre Salfit și Qalqilya, conține rămășițe arheologice datând din perioada calcolitică și epoca bronzului timpuriu. Tradiția creștină susține că Iisus și discipolii săi s-au rugat acolo în jurul nunții din Cana, unde se spune că a transformat apa în vin. În sudul Tirului, păstrează dovezi ale activității umane care datează din perioada paleoliticului inferior. Arheologii au găsit, de asemenea, urme ale producției de unelte de piatră din calcolitic și epoca bronzului timpuriu I.
De ce este important:
Distrugerea sau deteriorarea acestor situri de patrimoniu nu reprezintă doar o pierdere culturală pentru Liban, ci pentru întreaga umanitate. Aceste locuri sunt mărturii ale istoriei comune a civilizațiilor care au trăit în această regiune de-a lungul mileniilor. În plus, protejarea patrimoniului cultural în timpul conflictelor armate este o obligație legală internațională, iar încălcarea acesteia poate constitui o crimă de război. Invazia israeliană amenință nu doar viețile oamenilor, ci și identitatea și memoria colectivă a unei națiuni. Este esențial ca comunitatea internațională să intervină pentru a proteja aceste situri și pentru a trage la răspundere pe cei care le distrug.
