În contextul extrem de volat al războiului continuu dintre Statele Unite, Israel și Iran, deșerturile Irakului au suferit o transformare sinistră, devenind terenul de pregătire pentru un conflict secundar, dar la fel de periculos. Dronelor și rachetelor lansate de grupurile armate aliate cu Teheranul le-au devenit o rutină să sfâșie cerul nopții în direcția Peninsulei Arabe, transformând pământul irakian într-o rampă de lansare, în timp ce guvernul de la Bagdad pare neputincios în fața acestei realități. Această escaladare a atacurilor a declanșat o criză diplomatică fără precedent, punând la încercare, într-un mod sever, legăturile pe care Irakul le-a refăcut cu migală și răbdare în ultimii ani cu vecinii săi arabi.
Situația a atins un punct de fierbere miercuri, când șase națiuni arabe – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Bahrain și Iordania – au emis o declarație comună extrem de dură, condamnând atacurile asupra infrastructurii din Golf. Cele șase state membre ale Consiliului de Cooperare din Golf au descris loviturile transfrontaliere drept o încălcare flagrantă a suveranității naționale și a dreptului internațional. Într-o mișcare diplomatică precisă, ele au invocat specific Rezoluția 2817 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care mandatează Iranul să oprească imediat toate atacurile asupra țărilor vecine. Mergând mai departe, statele arabe au susținut că guvernul irakian este direct responsabil pentru controlul grupurilor armate care operează în interiorul granițelor sale, reafirmându-și dreptul la autoapărare conform Articolului 51 din Carta ONU.
Față în față cu o izolare regională tot mai acută, Ministerul Afacerilor Externe din Irak a răspuns joi, încercând să calmeze spiritele. Într-o declarație oficială, Bagdadul a afirmat că securitatea țărilor arabe este „o parte integrantă” din securitatea națională a Irakului. Guvernul a respins în mod categoric utilizarea teritoriului său pentru a viza statele din Golf sau Iordania, adăugând că ia măsurile necesare „în conformitate cu constituția și legea”. Într-o manevră diplomatică calculată, pentru a câștiga timp și credibilitate, executivul de la Bagdad și-a exprimat „deplina disponibilitate” de a primi orice informații sau dovezi cu privire la atacuri, pentru a le aborda „responsabil și rapid”.
Totuși, în ciuda asigurărilor repetate venite de la Bagdad, analiștii și experții militari avertizează că incapacitatea guvernului de a reprima aceste facțiuni pe teren îi erodează constant suveranitatea. Majed al-Qaisi, un general-maior irakian în rezervă, a oferit o perspectivă alarmantă asupra intensității conflictului. Potrivit acestuia, grupurile care operează sub umbrela „Rezistenței Islamice din Irak” lansează între 21 și 31 de operațiuni zilnice împotriva unor ținte din întreaga zonă a Golfului și din Iordania. Al-Qaisi a subliniat că aceste grupuri au executat mai mult de 454 de operațiuni cumulative de la începutul războiului SUA-Israel împotriva Iranului, datat la 28 februarie, creând un front de uzură psihologică și economică împotriva apărării statelor din Golf. El a observat cu cinism că răspunsul oficial de la Bagdad pare a fi conceput mai degrabă pentru a aborda jen diplomatică decât ca o măsură de securitate proactivă și reală.
Din momentul izbucnirii războiului, Teheranul a menținut discursul conform căruia vizează doar bazele americane din regiune. Cu toate acestea, dovezile de pe teren contrazic această narativă. Națiunile din Golf au semnalat atacuri repetate din partea Iranului asupra infrastructurii lor civile, inclusiv facilități energetice, uzine industriale și chiar hoteluri. Experții în securitate regională argumentează că Iranul folosește în mod deliberat grupurile irakiene pentru a ocoli rezoluțiile internaționale și pentru a evita responsabilitatea legală directă. Aceasta nu este o simplă coincidență, ci o strategie bine pusă la punct.
Khaled al-Jaber, directorul Consiliului pentru Afaceri Globale din Orientul Mijlociu din Doha, Qatar, a explicat faptul că tranziția de la loviturile directe din partea statului iranian la atacurile prin proxietate reprezintă o răsturnare deliberată a conflictului. „Iranul nu se retrage din confruntare; mai degrabă, o redistribuie prin instrumente care sunt mai puțin costisitoare politic”, a explicat al-Jaber. El a observat că această strategie sofisticată permite actorilor să lovească din umbră, menținând adversarii într-o stare de ezitare din cauza liniilor de responsabilitate neclare. Mai mult, aceasta testează limitele reținerii statelor din Golf prin creșterea constantă a costului răbdării lor. Este un joc periculos de „război prin alții”, în care Irakul este folosit ca scut și armă în același timp.
Pentru Irak, incapacitatea de a preveni utilizarea teritoriului său pentru a ataca vecinii are un cost intern și diplomatic extrem de ridicat. Ahmed Abdel Mohsen al-Mulaifi, un fost ministru kuweitian și membru al parlamentului, a argumentat cu tărie că un stat care găzduiește grupuri armate care operează în afara legii nu poate fi considerat pe deplin suveran. El a avertizat că dependența Teheranului de proxietăți în Irak, Liban și Yemen este o tactică deliberată de a ușura presiunea asupra sa, folosind efektiv statele arabe ca scuturi în lupta sa geopolitică. Al-Mulaifi a oferit un scenariu sumbru: dacă președintele american Donald Trump va continua cu amenințările unei invazii terestre în Iran, Teheranul ar putea activa proxietățile sale irakiene pentru a deschide noi fronturi terestre periculoase pe granițele kuwaitiene și saudite.
Pe măsură ce mai multe proiectile luminează cerul nopții irakiene, îndreptându-se spre capitalele vecine, declarațiile diplomatice de la Bagdad sună din ce în ce mai fals în fața realității sângeroase de pe teren. Irakul se confruntă acum cu o fereastră de oportunitate care se îngustează rapid pentru a-și recâștiga suveranitatea reală, nu doar pe hârtie, înainte ca răbdarea vecinilor săi arabi să fie epuizată complet. Timpul joacă împotriva stabilității regionale, iar Irakul se află în centrul unei furtuni pe care pare incapabil să o stăpânească.
Irakul riscă relațiile cu statele arabe, în timp ce grupurile pro-iraniene atacă națiunile din Golf
