Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, a declarat miercuri seară, potrivit agenției de stat Nour News, că „am primit punctele de vedere americane și le analizăm”. Această declarație vine după ce Iranul a înaintat săptămâna aceasta propria sa propunere, bazată pe un plan inițial în 14 puncte, care include cerințe ferme: controlul iranian asupra Strâmtorii Hormuz, reparații pentru daunele de război, ridicarea sancțiunilor, eliberarea activelor înghețate și retragerea trupelor americane.
Pakistanul, care a găzduit în aprilie singurele negocieri directe dintre oficialii americani și iranieni de la începutul războiului (28 februarie), pare hotărât să joace un rol central. Ministrul de Interne pakistanez, Mohsin Naqvi, a sosit miercuri în Iran pentru a doua sa vizită în mai puțin de o săptămână, iar joi este așteptat la Teheran și șeful armatei pakistaneze, feldmareșalul Asim Munir. Potrivit agenției ISNA, Munir va avea „discuții și consultări” cu autoritățile iraniene. Anterior, în aprilie, Munir fusese în centrul negocierilor care au eșuat după ce Iranul a acuzat SUA de „cereri excesive”.
Trump, care a stabilit în repetate rânduri termene limită pentru ca Iranul să ajungă la un acord, doar pentru a le amâna sau anula, a declarat miercuri de la Joint Base Andrews, lângă Washington: „Credeți-mă, dacă nu primim răspunsurile corecte, totul se va întâmpla foarte repede. Suntem gata de acțiune”. Cu toate acestea, el a spus că este dispus să aștepte câteva zile pentru „răspunsurile corecte” din partea Teheranului.
De partea cealaltă, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a fost la fel de ferm: „Acolo unde este necesar să luptăm, vom lupta, iar acolo unde este necesar să negociem, vom negocia. Dacă este necesar și dacă interesele sistemului o cer, vom fi prezenți în domeniul diplomației, dialogului și negocierii cu aceeași determinare și forță pe care forțele armate o demonstrează în apărarea țării”.
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a avertizat împotriva reluării atacurilor: „Dacă agresiunea împotriva Iranului se repetă, războiul regional promis va depăși de data aceasta granițele regiunii”, a spus acesta într-un comunicat.
Scott Lucas, profesor de politică americană și internațională la Clinton Institute din cadrul University College Dublin, consideră că inițiativa este de partea Iranului. „Iranul are inițiativa pentru că a formulat o propunere în 14 puncte și, procedând astfel, a mutat atenția asupra Strâmtorii Hormuz, în locul programului nuclear. Iranul și-a folosit cea mai puternică pârghie, ceea ce a pus Washingtonul în defensivă. Acum, SUA se străduiesc să readucă dosarul nuclear în prim-planul negocierilor”, explică Lucas.
El adaugă: „SUA nu vor să se afle într-o poziție mai proastă decât cea din 26 februarie, când s-au retras de la masa negocierilor. De asemenea, este de remarcat faptul că restricțiile asupra programului de rachete balistice al Iranului nu mai sunt discutate, nici legăturile Teheranului cu grupări precum Hezbollah. În cele din urmă, cred că se va ajunge la o înțelegere, dar avem de-a face cu un președinte haotic și imprevizibil [Trump], așa că o revenire la război nu poate fi exclusă.”
Contextul este tensionat. Iranul se află sub o blocadă navală americană de la jumătatea lunii aprilie, impusă de Trump pentru a forța Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Hormuz și să accepte termenii săi pentru un acord. SUA au interceptat cel puțin cinci nave de la intrarea în vigoare a blocadei. Miercuri, Comandamentul Central al armatei americane a anunțat că o navă a fost percheziționată și redirecționată după ce a fost suspectată că încerca să se îndrepte spre un port iranian.
Strâmtoarea Hormuz, prin care trece aproximativ 20% din petrolul mondial, rămâne un punct nevralgic. Iranul susține că a coordonat trecerea a 26 de nave prin strâmtoare în 24 de ore, demonstrând că deține controlul asupra acestei rute strategice. Pentru Teheran, renunțarea la controlul asupra Hormuzului ar însemna o pierdere uriașă de influență regională și o lovitură economică devastatoare.
În acest peisaj complicat, Pakistanul încearcă să joace rolul de pacificator. Vizitele repetate ale oficialilor pakistanezi la Teheran sugerează o implicare profundă, posibil coordonată cu Washingtonul. De altfel, Pakistanul este un aliat al SUA, dar menține relații bune și cu Iranul, ceea ce îl face un mediator potențial eficient. Totuși, eșecul negocierilor din aprilie arată cât de fragile sunt aceste eforturi.
Pe plan intern, Iranul pare pregătit pentru orice scenariu. Araghchi a subliniat că ministerul său este pregătit atât pentru negocieri, cât și pentru întoarcerea la lupte. Această dublă strategie reflectă o realitate dură: Iranul nu poate ceda sub presiune, dar nici nu își poate permite un război prelungit, având în vedere sancțiunile și blocada.
În același timp, Trump se confruntă cu propriile presiuni. Avertismentele sale repetate, urmate de amânări, au erodat credibilitatea amenințărilor americane. Dacă nu obține un acord favorabil, riscă să pară slab, dar reluarea atacurilor ar putea declanșa un conflict regional mai amplu, exact ceea ce a promis că va evita.
Ce urmează? Vizita lui Munir la Teheran ar putea fi decisivă. Dacă Pakistanul reușește să aducă părțile la o înțelegere de bază, s-ar putea evita o escaladare. În caz contrar, cuvântul „borderline” al lui Trump ar putea deveni realitate.
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru înțelegerea dinamicii geopolitice actuale din Orientul Mijlociu. Războiul SUA-Israel împotriva Iranului nu este doar un conflict regional – el are potențialul de a destabiliza piețele energetice globale, de a provoca o criză umanitară și de a atrage alte puteri într-un conflict mai larg. Strâmtoarea Hormuz, prin care trece o parte semnificativă din petrolul mondial, este în centrul disputei, iar orice blocaj sau atac ar putea duce la o creștere dramatică a prețurilor la energie. De asemenea, implicarea Pakistanului ca mediator arată cum statele mai mici pot juca un rol esențial în diplomația internațională. Urmărirea acestor negocieri este vitală pentru oricine dorește să înțeleagă evoluțiile care vor modela securitatea globală în lunile următoare.
