Evenimentele s-au desfășurat cu o rapiditate uluitoare. În zorii zilei de miercuri, Iranul a lovit aeroportul internațional al Kuweitului – o țintă civilă majoră – provocând răni, pagube materiale și suspendarea zborurilor. Agenția de presă KUNA a confirmat că rachete și drone iraniene au căzut pe aeroport, iar autoritățile locale au fost nevoite să redirecționeze cursele. Aproape simultan, Gardienii Revoluției Islamice (IRGC) au anunțat că au vizat baze ale Marinei americane și sediul Flotei a Cincea a SUA din Bahrain, unde sirenele au urlat de-a lungul nopții.
Dar Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a dat o altă versiune: susține că două rachete iraniene lansate asupra Kuweitului s-au prăbușit sau s-au dezintegrat în zbor, iar proiectilele destinate Bahrainului au fost interceptate cu succes. Totuși, rămâne neclar dacă elicopterele americane pe care IRGC pretind că le-a atacat se aflau chiar în aeroportul kuweitian sau dacă resturile interceptate au căzut accidental acolo.
Cu doar câteva ore înainte de aceste atacuri, forțele americane loviseră un turn de telecomunicații pe Insula Qeshm – o zonă strategică iraniană, despre care se crede că adăpostește depozite subterane de rachete. CENTCOM a mai anunțat că a doborât drone iraniene care amenințau nave comerciale în apele regionale. Ca un ecou al escaladării, Iranul a ripostat imediat: a atacat un tanc petrolier pe care l-a identificat drept „Panaya”, acuzând SUA că au lovit anterior un petrolier iranian lângă Strâmtoarea Hormuz.
De la armistițiul temporar mediat de Pakistan, intrat în vigoare pe 8 aprilie, ostilitățile păreau să se fi domolit. Dar acum temerile că războiul la scară largă poate reizbucni sunt reale. Iranul acuză Kuweitul și Bahrainul de „responsabilitate directă și clară” pentru atacuri, susținând că teritoriul și facilitățile lor sunt folosite de armata americană pentru operațiuni împotriva Teheranului. „Întreruperea securității Strâmtorii Hormuz va avea un preț greu pentru armata americană”, au avertizat Gardienii Revoluției.
Pe frontul diplomatic, lucrurile sunt la fel de încâlcite. Marco Rubio a declarat marți că SUA acceptă ridicarea sancțiunilor doar dacă Iranul renunță la activitățile nucleare. Într-un schimb dur cu senatorul democrat Cory Booker, Rubio a insistat: „Războiul s-a încheiat”. El a mai spus că liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este în viață și devine „din ce în ce mai implicat” în negocieri – deși nu a mai apărut în public de când a fost rănit în atacurile americano-israeliene care l-au ucis pe predecesorul și tatăl său, ayatollahul Ali Khamenei.
În timp ce Teheranul cere acces la miliarde de dolari din veniturile petroliere, scutiri de la exporturile de țiței și ridicarea blocadei americane asupra porturilor sale, negociatorul-șef Mohammad Bagher Ghalibaf a transmis că Iranul poate abandona discuțiile și se poate îndrepta spre confruntare dacă Israelul continuă atacurile în Liban.
Atacurile nu s-au oprit aici. Duminică noaptea, CENTCOM a afirmat că a efectuat „lovituri de autoapărare” asupra unor radare și site-uri de drone iraniene în orașul Goruk și pe Insula Qeshm. A doua zi, statul major al forțelor armate kuweitiene a anunțat că apărarea antiaeriană „se confruntă cu atacuri ostile cu rachete și drone”. Iar pe 17 mai, autoritățile din Abu Dhabi au raportat că o dronă a provocat un incendiu la un generator electric lângă centrala nucleară Barakah, în zona al-Dhafra – deși nivelurile de radiații au rămas normale.
Ce înseamnă toate acestea? În ciuda declarațiilor optimiste de la Washington, realitatea arată că focarele de conflict se înmulțesc. Strâmtoarea Hormuz, prin care trecea înainte de război o cincime din traficul mondial de petrol și gaze naturale lichefiate, rămâne un punct sensibil. Iranul amenință că va bloca și mai mult această rută vitală, iar SUA avertizează că nu va permite trecerea petrolului iranian. Fiecare atac este o mișcare de șah pe o tablă extrem de volatilă, unde orice greșeală poate duce la o conflagrație regională.
De ce este important:
Această nouă escaladare arată că „războiul” dintre SUA și Iran nu s-a încheiat, ci doar a intrat într-o fază mai imprevizibilă. Atacurile asupra unor țări precum Kuweit și Bahrain – aliate americane cheie – demonstrează că Iranul este dispus să riște un conflict direct cu Washingtonul, folosind teritorii terțe ca „scuturi” sau ținte. Strâmtoarea Hormuz rămâne un punct strategic global: orice blocaj major ar putea perturba lanțurile de aprovizionare cu energie la nivel mondial, generând creșteri bruște ale prețurilor și instabilitate economică. De asemenea, implicarea tot mai mare a Israelului și amenințările la adresa Libanului complică și mai mult ecuația. Următoarele zile sunt cruciale: fie vom vedea o revenire la masa negocierilor, fie ne vom îndrepta spre un conflict și mai larg.
