Contextul este exploziv. De la izbucnirea războiului dintre SUA-Israel și Iran, pe 28 februarie, Strâmtoarea Hormuz a devenit un câmp de luptă economic și militar. Prin această strâmtoare treceau, în vremuri de pace, aproximativ o cincime din rezervele mondiale de petrol. Acum, traficul s-a prăbușit: luni, doar opt nave au traversat strâmtoarea, față de aproximativ 130 pe zi înainte de conflict. Prețurile petrolului amenință să explodeze, iar economia globală simte deja șocurile.
Președintele american Donald Trump a adoptat un ton optimist marți seară, declarând jurnaliștilor că negocierile cu Iranul „merg foarte bine”. „Vom afla în 48 de ore”, a spus el, adăugând că „strâmtoarea se va deschide foarte curând, sau vor fi loviți foarte tare, iar apoi strâmtoarea se va deschide”. Aceste declarații vin după ce Trump ar fi decis, în weekend, să nu execute ceea ce el însuși descrisese drept „cel mai mare atac militar american de la al Doilea Război Mondial”. Un tipar familiar: amenințări dure urmate de întoarcerea la diplomație în ultimul moment.
Iranul, la rândul său, neagă că poartă negocieri directe cu Washingtonul. Oficialii de la Teheran insistă că discuțiile au loc doar cu Omanul, o țară care a acționat de mult timp ca mediator între cele două părți. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, a declarat că discuțiile cu Omanul au fost „pozitive” și continuă, deși un oficial citat de Sepah News a spus că amenințările militare americane rămân principalul obstacol.
Ce se negociază, de fapt? În centrul discuțiilor se află două întrebări esențiale: cine controlează Strâmtoarea Hormuz și poate Iranul să impună taxe navelor comerciale care o traversează? Disputa a început după ce SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului. Teheranul a răspuns închizând strâmtoarea, ceea ce a provocat o criză energetică globală. Când a redeschis parțial apa, Iranul a ordonat navelor să folosească o rută nordică, prin apele sale teritoriale, în jurul insulei Larak. SUA au impus o blocadă navală asupra porturilor iraniene, dar Iranul a continuat să-și exporte propriul petrol.
După o încetare a focului în aprilie, Washingtonul a propus ca navele să folosească o rută sudică, de-a lungul coastei Omanului. Iranul a respins propunerea, susținând că încalcă memorandumul de înțelegere (MoU) semnat în iunie, și a vizat câteva nave care au urmat ruta omaneză. Acum, mediatorii încearcă să găsească un compromis care să permită reluarea traficului comercial, respectând în același timp securitatea ambelor țări.
Conform unor surse americane, administrația Trump dorește libertate totală de navigație comercială prin strâmtoare, fără taxe iraniene și fără a fi nevoie ca navele să obțină aprobarea Teheranului. Un oficial american a declarat pentru Associated Press că orice aranjament temporar nu va implica aprobarea iraniană sau taxe. Trump a fost tranșant: „Nu voi permite să taxeze. Dacă taxează cineva, vom taxa și noi”.
În schimb, Iranul sugerează că intenționează să introducă un sistem de taxe pentru servicii, cum ar fi asistența la navigație, pilotajul și protecția mediului. Deși dreptul maritim internațional interzice taxele de trecere prin strâmtori internaționale, statele de coastă pot percepe taxe pentru servicii prestate. Iranul insistă că el și Omanul ar trebui să gestioneze împreună strâmtoarea, conform apelor lor teritoriale.
O propunere interesantă vine din partea Omanului, care sugerează un model similar cu Strâmtoarea Malacca, unde Indonezia, Malaezia și Singapore cer navelor contribuții voluntare pentru finanțarea navigației, protecției mediului și operațiunilor de salvare. De asemenea, se discută despre curățarea minelor navale din centrul strâmtorii, înainte de a se ajunge la un acord pe termen lung.
Potrivit site-ului Axios, un plan intermediar ar prevedea ca navele care intră în Golf să folosească o rută nordică prin apele iraniene, iar cele care ies să folosească o rută sudică în apele Omanului, coordonată cu Iranul. Aranjamentul ar dura 60 de zile, fără taxe de tranzit. Reuters, citând o sursă iraniană, relatează că Teheranul a renunțat deja la cererea inițială de control total asupra traficului în ambele sensuri, dar „este puțin probabil să-și mai schimbe poziția”.
Mass-media de stat iraniană, prin Press TV, vorbește despre un „nou coridor de mijloc” prin Strâmtoarea Hormuz, care ar înlocui rutele nordică și sudică, asigurând navigația sigură și „drepturile Iranului ca stat de coastă”.
De ce este important:
Acest acord nu este doar despre o strâmtoare. Strâmtoarea Hormuz este cheia energiei globale. O redeschidere pașnică ar stabiliza prețurile petrolului, ar reduce riscul unui conflict regional major și ar putea relansa diplomația nucleară. În același timp, orice compromis va stabili un precedent privind controlul apelor internaționale și suveranitatea statelor de coastă. Pentru România, ca parte a Uniunii Europene și dependentă de importurile de energie, stabilitatea în Golf înseamnă facturi mai mici la pompă și mai puține incertitudini economice. Următoarele 48 de ore vor fi decisive.
