Strâmtoarea Hormuz, un pasaj îngust de apă între Iran și Oman, este vitală pentru economia globală: aproximativ 20% din petrolul mondial tranzitează această rută. Orice perturbare aici poate provoca creșteri bruște ale prețurilor la energie și poate destabiliza piețele financiare. De aceea, orice acord care implică securitatea navigației în această zonă este urmărit cu atenție de marile puteri, inclusiv de Statele Unite, care au o prezență militară semnificativă în regiune.
Potrivit declarațiilor oficiale, Iranul și Omanul discută de luni de zile un cadru de cooperare care să asigure trecerea în siguranță a navelor, în special a tancurilor petroliere. Detaliile exacte nu au fost făcute publice, dar surse diplomatice sugerează că acordul ar putea include măsuri de coordonare între gărzile de coastă, schimb de informații și proceduri de urgență în caz de incidente. Omanul, care menține relații bune atât cu Iranul, cât și cu statele din Consiliul de Cooperare al Golfului, joacă un rol de mediator tradițional în regiune.
Contextul este cu atât mai sensibil cu cât Iranul se confruntă cu sancțiuni economice severe din partea Statelor Unite, iar programul său nuclear rămâne un subiect de dispută major. În trecut, Iranul a amenințat că va bloca Strâmtoarea Hormuz ca represalii împotriva sancțiunilor, ceea ce a dus la escaladări militare, inclusiv la capturarea unor petroliere și la atacuri asupra instalațiilor petroliere saudite. Un acord cu Omanul ar putea fi văzut ca un semnal că Teheranul preferă diplomația în locul confruntării, cel puțin pe acest front.
Analiștii sunt împărțiți în privința impactului real al unui astfel de acord. Unii consideră că este doar o mișcare tactică a Iranului pentru a câștiga timp sau pentru a diviza statele din Golf. Alții cred că Omanul, care are o istorie de mediere de succes (de exemplu, în dosarul nuclear iranian sau în războiul din Yemen), ar putea facilita un acord mai larg care să includă garanții de securitate pentru toate părțile implicate.
Pentru Statele Unite, un acord Iran-Oman privind Hormuzul ar putea fi o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ar reduce riscul unui conflict accidental care ar putea atrage forțele americane. Pe de altă parte, ar putea slăbi presiunea asupra Iranului și ar putea oferi Teheranului o victorie diplomatică fără a face concesii majore pe dosarul nuclear. Administrația Biden a declarat în repetate rânduri că dorește să revină la acordul nuclear din 2015, dar negocierile sunt blocate de luni de zile.
Omanul, sub conducerea sultanului Haitham bin Tariq, încearcă să-și consolideze poziția de mediator neutru, într-o regiune dominată de rivalități între Arabia Saudită și Iran. Deși Muscatul are relații strânse cu Teheranul, menține și o alianță strategică cu Washingtonul, ceea ce îi permite să acționeze ca un canal de comunicare discret.
Dacă acordul se va concretiza, ar putea deschide calea pentru alte inițiative de cooperare regională, inclusiv în domeniul securității maritime sau al protecției mediului. Golful Persic se confruntă cu provocări ecologice majore, de la poluarea cu petrol la schimbările climatice, iar o coordonare între statele riverane ar fi benefică pentru toți.
În concluzie, anunțul Iranului privind apropierea unui acord cu Omanul este un semnal important, dar rămâne de văzut dacă va duce la o detensionare reală sau doar la o pauză temporară în confruntarea dintre Teheran și Washington. Ceea ce este cert este că Strâmtoarea Hormuz rămâne un punct nevralgic al economiei globale, iar orice schimbare în regimul său de navigație va avea consecințe pe termen lung.
