De la începutul protestelor din septembrie 2022, declanșate de moartea lui Mahsa Amini, autoritățile iraniene au recurs la restricții severe ale accesului la internet. Scopul declarat a fost prevenirea organizării și răspândirii informațiilor despre demonstrații. Însă, în realitate, această măsură a afectat profund viața de zi cu zi a cetățenilor: de la accesul la servicii bancare și educație online, până la comunicarea cu familia și prietenii.
„Internetul alb” este un termen folosit pentru a descrie un tip de conexiune permisă de guvern, destinată în principal instituțiilor, companiilor și persoanelor cu influență politică sau economică. Aceste conexiuni sunt monitorizate îndeaproape, dar oferă acces la site-uri și aplicații care altfel sunt blocate. Practic, este o formă de privilegiu digital care creează o breșă între cei care au și cei care nu au.
Cum funcționează acest sistem? În teorie, „internetul alb” este o rețea separată, care rulează pe infrastructura națională, dar cu filtre mai permisive. În practică, el este acordat selectiv, de obicei pe bază de loialitate față de regim. Jurnaliștii, activiștii și opozanții politici sunt excluși, în timp ce oficialii guvernamentali, oamenii de afaceri apropiați puterii și unele entități religioase beneficiază de acces continuu.
Impactul acestei măsuri este devastator pentru societatea civilă. Fără internet, iranienii nu pot accesa știri independente, nu pot comunica liber și nu pot organiza proteste. În plus, economia suferă: multe afaceri mici și mijlocii depind de platforme online pentru vânzări și marketing. Blackout-ul prelungit a dus la pierderi financiare uriașe și la o creștere a șomajului.
Pe de altă parte, „internetul alb” demonstrează că guvernul are capacitatea tehnică de a menține conexiunea, dar alege să o facă doar pentru un grup restrâns. Aceasta este o formă de cenzură și discriminare digitală. Organizațiile pentru drepturile omului, precum Amnesty International, au condamnat această practică, numind-o o încălcare gravă a libertății de exprimare și a dreptului la informație.
Există și metode prin care unii iranieni obișnuiți încearcă să ocolească restricțiile. VPN-urile și proxy-urile sunt folosite pe scară largă, dar guvernul le blochează rapid. În plus, riscurile sunt mari: cei prinși pot fi amendați sau chiar închiși. Cu toate acestea, curajul oamenilor de a căuta informații și de a comunica rămâne neclintit.
Un aspect interesant este reacția comunității internaționale. Deși au existat declarații de condamnare, măsuri concrete nu s-au luat. Sancțiunile economice existente nu au reușit să oprească regimul de la a impune astfel de restricții. În schimb, companiile de tehnologie, precum Google și Meta, au încercat să ofere soluții alternative, dar cu succes limitat.
Pe termen lung, această situație ar putea avea consecințe grave pentru stabilitatea Iranului. O populație tânără și educată, care a crescut cu internetul, se simte din ce în ce mai frustrată. Lipsa accesului la informație și la comunicare liberă alimentează nemulțumirea și poate duce la noi valuri de proteste.
În concluzie, „internetul alb” este un simbol al inegalității și al controlului autoritar. În timp ce unii se bucură de privilegii digitale, majoritatea iranienilor sunt lăsați în întuneric. Aceasta nu este doar o problemă tehnică, ci una profund politică și socială. Lumea privește, dar întrebarea rămâne: cât de mult poate rezista un regim care își izolează propriul popor?
