Proiectul de lege, susținut de comisia de specialitate a parlamentului iranian, stipulează că navele țărilor care au permisiunea de a trece prin Strâmtoarea Hormuz vor plăti pentru serviciile oferite de Teheran. Ce înseamnă asta, concret? În teorie, Iranul ar putea impune taxe de tranzit, de pilotaj, de securitate sau de întreținere a căilor navigabile. În practică, e o încercare de a monetiza o poziție geografică unică, prin care trece aproximativ 20% din consumul mondial de petrol și o parte semnificativă din gazele naturale lichefiate. Nu e doar o chestiune de bani, ci de control. Teheranul încearcă să transforme o rută maritimă vitală într-o pârghie de presiune politică, exact în momentul în care sancțiunile americane îi sufocă economia.
Strâmtoarea Hormuz, un canal de doar 33 de kilometri lățime la punctul cel mai îngust, este unul dintre cele mai sensibile puncte de pe glob. Prin ea trec zilnic tancuri petroliere care alimentează Asia, Europa și chiar America. Orice perturbare aici ar provoca un șoc petrolier global, cu prețuri care ar exploda peste noapte. Iranul a folosit de-a lungul timpului această amenințare ca pe o sabie a lui Damocles, dar de data aceasta pare să treacă de la amenințări la fapte. Proiectul de lege nu e doar o declarație de intenție, ci un cadru legal care ar putea fi activat rapid, în funcție de evoluția negocierilor nucleare sau a tensiunilor regionale.
Contextul e și mai tensionat de declarația lui Bessent, care a vorbit despre „tăierea fiecărei linii de economie” care susține Iranul. E o formulă dură, care sugerează că SUA nu se va limita la sancțiunile existente, ci va viza și rețelele financiare, companiile de transport, asigurătorii și orice entitate care facilitează exporturile iraniene. În acest tablou, taxele pe tranzitul prin Hormuz ar fi o încercare a Teheranului de a-și crea o sursă de venituri alternative, dar și un instrument de răzbunare. Dacă Washingtonul încearcă să taie liniile de economie, Iranul încearcă să taie liniile de petrol ale lumii. E o escaladare periculoasă, care poate duce la un conflict deschis sau la o criză umanitară în regiune.
Dar să nu ne grăbim să vedem doar partea spectaculoasă. Proiectul de lege are și o logică internă. Iranul se confruntă cu o inflație galopantă, cu o monedă care se prăbușește și cu un buget de stat care nu se mai închide. Taxele de tranzit ar putea aduce miliarde de dolari anual, bani care ar putea fi folosiți pentru a subvenționa importurile de bază sau pentru a plăti salariile funcționarilor. Dar, în același timp, o astfel de măsură ar putea să alunge și mai mult investitorii străini și să provoace o reacție militară din partea SUA sau a aliaților săi. E un joc de poker în care fiecare parte își arată cărțile, dar nimeni nu vrea să dea prima lovitură.
În plus, există și o componentă de drept internațional. Strâmtoarea Hormuz este considerată o apă internațională, iar principiul liberei treceri este garantat de convenții internaționale. Iranul ar putea invoca suveranitatea asupra apelor sale teritoriale, dar o taxă pe tranzit ar fi contestată dur de comunitatea internațională. Deja, țările din Golf, care depind de această rută, au reacționat cu îngrijorare. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweitul, care își exportă petrolul prin Hormuz, ar fi primele afectate. Iar China, care importă o mare parte din petrolul său din această regiune, nu va privi cu ochi buni o astfel de măsură. Așadar, proiectul de lege nu e doar o problemă între Iran și SUA, ci un factor de destabilizare pentru întreaga economie globală.
Ce se poate întâmpla în continuare? Există mai multe scenarii. Primul, cel mai probabil, este ca proiectul de lege să rămână doar un instrument de presiune, nefiind activat imediat. Teheranul îl poate folosi ca pe o monedă de schimb în negocierile cu marile puteri, amenințând că îl va pune în aplicare dacă nu obține concesii. Al doilea scenariu, mai sumbru, este ca legea să fie adoptată și aplicată, ceea ce ar duce la o criză majoră în transportul maritim. În acest caz, SUA ar putea răspunde cu o blocadă navală sau cu atacuri asupra instalațiilor iraniene, ceea ce ar fi un război deschis. Al treilea scenariu, mai puțin probabil, este ca Iranul să folosească taxele doar pentru navele care transportă mărfuri către Israel sau către țările aliate, o formă de sancțiune selectivă.
În orice caz, e clar că ne aflăm într-un punct de cotitură. Războiul economic dintre SUA și Iran a intrat într-o nouă fază, în care fiecare parte încearcă să-și folosească armele cele mai puternice. Washingtonul are sancțiuni și putere militară, dar Teheranul are o poziție geografică de invidiat și o dorință de supraviețuire care nu trebuie subestimată. Taxele de la Hormuz ar putea fi doar începutul. Dacă Iranul reușește să le impună, ar putea să încerce să controleze și alte rute, cum ar fi Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care leagă Marea Roșie de Oceanul Indian. Așa că, în timp ce liderii lumii se concentrează pe negocierile de la Geneva sau Viena, acest proiect de lege din parlamentul iranian ar putea fi scânteia care aprinde un conflict mult mai mare.
De ce este important:
Această inițiativă a parlamentului iranian nu este doar o știre de politică externă, ci un semnal de alarmă pentru economia globală. Strâmtoarea Hormuz este unul dintre cele mai vitale puncte de tranzit pentru petrol și gaze, iar orice taxă sau restricție impusă aici ar putea duce la creșterea prețurilor la energie, la inflație și la o criză de aprovizionare în întreaga lume. În plus, această mișcare a Teheranului arată că sancțiunile americane nu sunt suficiente pentru a opri un regim care este dispus să riște o confruntare militară pentru a-și asigura supraviețuirea economică. Este un test pentru diplomația internațională și pentru capacitatea marilor puteri de a gestiona un conflict care poate scăpa de sub control. Dacă taxele vor fi aplicate, ne putem aștepta la o reacție în lanț, de la blocade navale la atacuri cibernetice, care ar putea destabiliza întreaga regiune a Golfului. De aceea, această știre merită atenția noastră, nu doar ca un episod din războiul dintre Iran și SUA, ci ca un potențial punct de rupere pentru economia mondială.
