Este o întoarcere spectaculoasă la o dezbatere care a fost înghețată timp de 13 ani. În 2010, în plină criză financiară, Islanda a început negocierile de aderare, dar le-a suspendat în 2013, după ce guvernul de atunci a considerat că suveranitatea națională și controlul asupra resurselor – mai ales pescuitul – sunt mai importante decât beneficiile unei apartenențe la blocul comunitar. De atunci, subiectul a rămas un fel de „fantomă” în politica islandeză, readus la viață doar de evenimente majore, cum ar fi pandemia sau războiul din Ucraina.
Acum, însă, întrebarea revine cu o forță neașteptată. De ce? Pentru că lumea s-a schimbat dramatic. Securitatea europeană este din nou o temă centrală, iar Islanda, deși membră NATO, nu are armată proprie. În plus, criza costului vieții și inflația au făcut ca mulți islandezi să privească spre Bruxelles cu alți ochi, sperând la stabilitate economică și la acces la piețe mai largi. Pe de altă parte, scepticii avertizează că aderarea ar însemna pierderea controlului asupra pescuitului – un sector vital pentru economia națională – și ar impune reguli agricole și de mediu care nu se potrivesc cu specificul insulei.
Referendumul de sâmbătă nu este unul obligatoriu, ci unul consultativ, dar rezultatul său va fi greu de ignorat de către politicieni. Premierul Frostadóttir, lider al Partidului Social Democrat, a promis că va respecta voința poporului, dar a subliniat că orice decizie va fi luată cu prudență. „Aceasta nu este o alegere simplă între da și nu. Este o alegere despre ce fel de țară vrem să fim în următorii 50 de ani”, a declarat ea înainte de vot.
Sondajele din ultimele săptămâni au arătat un electorat profund divizat. Un studiu realizat de Universitatea din Islanda indica 48% dintre respondenți favorabili reluării negocierilor, 42% împotrivă, iar restul indeciși. Diferența este atât de mică încât orice surpriză poate răsturna rezultatul. Tinerii, în general, sunt mai pro-europeni, în timp ce fermierii și pescarii sunt puternic împotrivă. De asemenea, există o divizare geografică: zonele urbane, în special Reykjavik, sunt mai deschise către UE, în timp ce comunitățile rurale se tem de birocrația de la Bruxelles.
Un aspect interesant este că această dezbatere nu este doar despre economie sau securitate. Este și despre identitate. Islandezii sunt extrem de mândri de independența lor, obținută complet în 1944, după secole de dominație daneză. Pentru mulți, aderarea la UE ar însemna o nouă formă de subordonare, chiar dacă voluntară. „Nu am luptat atât de mult pentru libertate ca să o cedăm acum unor funcționari de la Bruxelles”, spune un pescar din vestul țării, intervieviat de presa locală.
Pe de altă parte, susținătorii aderării subliniază că Islanda este deja strâns legată de Europa prin Spațiul Economic European, prin care are acces la piața unică, dar fără a avea un cuvânt de spus în elaborarea regulilor. „Suntem în sala de așteptare, dar nu avem cheia de la ușă. Asta nu este suveranitate, este o iluzie”, argumentează economista Helga Jónsdóttir, într-un editorial recent.
Un alt factor care a schimbat ecuația este atitudinea altor țări nordice. Finlanda și Suedia au aderat la NATO după invazia rusă în Ucraina, iar Norvegia, deși nu este membră UE, a început să-și reconsidere poziția. Islanda, care nu are armată, se bazează pe parteneriate internaționale pentru apărare. În acest context, unii analiști consideră că aderarea la UE ar putea oferi un plus de securitate, prin solidaritatea europeană.
Totuși, nu trebuie uitat că negocierile de aderare nu sunt o simplă formalitate. Chiar dacă islandezii ar vota „da”, procesul ar dura ani de zile și ar implica adoptarea a mii de regulamente europene. Islanda ar trebui să-și alinieze legislația în domenii sensibile precum agricultura, pescuitul și politica regională. De asemenea, ar trebui să adopte moneda euro, ceea ce ar însemna renunțarea la coroana islandeză, un simbol al suveranității monetare.
Rezultatul referendumului va fi cunoscut duminică dimineață, dar indiferent de câștigător, această consultare a scos la iveală o societate în plină transformare. Islanda nu mai este aceeași țară izolată de acum 20 de ani. Turismul a adus milioane de vizitatori, economia s-a diversificat, iar tinerii călătoresc și studiază în străinătate. În acest context, întrebarea nu este doar „vrem în UE?”, ci mai degrabă „ce fel de relație vrem cu Europa?”.
Premierul Frostadóttir a promis că, indiferent de rezultat, guvernul va continua să colaboreze strâns cu partenerii europeni. „Nu există o singură cale corectă. Există doar calea pe care o alegem împreună, cu înțelepciune și cu gândul la generațiile viitoare”, a spus ea. Un mesaj care, într-o țară atât de mică, dar cu o voce atât de puternică, rezonează dincolo de granițele sale.
De ce este important:
Această consultare populară din Islanda nu este doar un exercițiu democratic local, ci un test al viabilității proiectului european într-o perioadă de criză multiplă. Dacă islandezii aleg să reia negocierile, ar putea deveni al 28-lea stat membru al UE, ceea ce ar întări blocul într-o regiune strategică a Atlanticului de Nord. În același timp, un vot negativ ar confirma tendința de euroscepticism care a cuprins mai multe state nordice. Indiferent de rezultat, dezbaterea arată că UE rămâne un subiect viu, capabil să mobilizeze pasiuni și să redefinească identități naționale. Pentru România, un posibil viitor membru nordic ar însemna o voce suplimentară în Consiliu, dar și o competiție mai mare pentru fonduri și influență. Este, așadar, un moment de urmărit cu atenție, pentru că soarta unei insule mici poate spune multe despre direcția întregului continent.
