Etzel, cunoscută mai bine în engleză sub numele de Irgun, promova o viziune extrem de naționalistă asupra vieții politice evreiești și susținea supremația militară evreiască. A funcționat ca o organizație armată independentă înainte de înființarea statului Israel și a rezistat predării armelor și autonomiei sale către noul stat. În iunie 1948, în timp ce era absorbită în armata israeliană nou-formată, Altalena a sosit cu peste 900 de imigranți, provizii medicale și un mare transport de arme. Irgun și guvernul nu au putut ajunge la un acord privind controlul armelor, iar disputa a escaladat în lupte. După o confruntare inițială la nord de Tel Aviv, nava a navigat spre sud, către oraș. Premierul de stânga David Ben-Gurion a ordonat forțelor israeliene să o bombardeze în largul Tel Avivului. Liderul Etzel, Menachem Begin, care se afla la bord, și-a îndemnat susținătorii să nu riposteze și a avertizat împotriva războiului civil.
Pentru dreapta israeliană, Altalena a devenit un simbol al disponibilității stângii de a folosi forța împotriva altor evrei pentru a-și impune autoritatea politică. Episodul a rămas o rană istorică, dar nu a devenit niciodată o caracteristică constantă a vieții politice israeliene. Timp de decenii, a rămas în mare parte o poveste simbolică, invocată din când în când, înainte de a se retrage treptat în memoria istorică. Redescoperirea sa în mijlocul unei campanii electorale a readus brusc acest simbolism la viață.
Invocând avertismentul lui Begin împotriva războiului civil, în timp ce readucea la suprafață una dintre cele mai vechi nemulțumiri ale dreptei față de stânga, Netanyahu nu a cerut doar unitate. El a emis și o amenințare voalată: „Ne amintim ce ați făcut. Dacă va fi nevoie, vom veni după voi, așa cum ați venit voi după noi”. Totuși, se îndreaptă Israelul cu adevărat spre un război civil? Acest lucru pare extrem de puțin probabil. Motivul este simplu: israelienii, în cele din urmă, sunt de acord unii cu alții. Nu există o diviziune ideologică profundă în opinia publică israeliană. În schimb, există un consens larg și profund.
Securitatea este piatra de temelie a vieții publice și a identității israeliene, dominând toate celelalte considerații. Scopul principal al statului israelian este să țină evreii în viață, de preferință prin stabilirea supremației lor asupra vecinilor, în primul rând asupra palestinienilor, cu care concurează pentru controlul acelorași resurse. Securitatea este considerată „apolitică”. Atacurile din 7 octombrie 2023 au schimbat doctrina de securitate a Israelului aproape peste noapte. Noțiuni precum pacea sau normalizarea nu mai erau compatibile cu o doctrină de securitate centrată pe garantarea siguranței evreilor. Israelul trebuia să poată lupta când, unde și cum consideră de cuviință. Israelul trebuia să-și sporească impunitatea deja fără precedent și să obțină permisiunea de a-și exercita discreția deplină în urmărirea politicilor sale agresive.
Toate partidele politice evreiești – cu „sionist” servind acum efectiv ca termen cod pentru „evreiesc” – au fost de acord asupra acestui lucru, chiar dacă au avut diferențe de opinie privind amploarea. Este, cu alte cuvinte, un acord pentru a asigura supremația evreiască în Israel, pentru a nu lua în considerare nici măcar încheierea ocupației – pe care Curtea Internațională de Justiție a găsit-o ilegală – și pentru a continua un război etern care oferă Israelului justificarea de a „duce lupta la inamic”, oriunde ar fi acesta.
În termeni politici concreți, aceasta înseamnă că publicul israelian poate detesta etica personală și standardele de comportament ale lui Netanyahu, dar marea majoritate este totuși de acord cu politicile sale. Citind presa ebraică și rețelele sociale, nu este greu de observat că, cu excepția a cel mult câteva mii de oameni, evreii israelieni sunt dispuși să trăiască cu această tensiune și să susțină politicile genocidare ale Israelului, fără un sfârșit la vedere. Acest consens este mai profund și mai puternic decât jocurile simbolice făcute cu relicve învechite.
Armata israeliană nu ar trage niciodată asupra coloniștilor care încearcă să alunge palestinienii din casele lor. Armata israeliană este încă Israelul: este creuzetul în care s-a forjat naționalismul israelian. Atâta timp cât supremația evreiască rămâne piatra de temelie a armatei israeliene și a statului israelian, nu va exista un război civil.
De ce este important:
Această analiză arată că, în ciuda tensiunilor interne și a simbolurilor istorice manipulate politic, Israelul nu se confruntă cu un pericol real de război civil. Înțelegerea acestui consens profund asupra securității și supremației evreiești este crucială pentru a descifra politica israeliană și pentru a anticipa evoluțiile viitoare în conflictul cu palestinienii. Ea explică de ce presiunile internaționale sau interne nu pot schimba fundamental direcția politicilor Israelului, atâta timp cât există această unitate de fond. Pentru observatorii externi, aceasta înseamnă că soluțiile bazate pe pace sau pe drepturile palestinienilor vor continua să fie ignorate, iar violența și ocupația vor rămâne caracteristici definitorii ale statului israelian.
