Contextul acestei tragedii este cutremurător. Era 29 ianuarie 2024, ora 19:30, când Hind Rajab și-a dat ultima suflare, prinsă într-o mașină neagră Kia, înconjurată de trupurile neînsuflețite ale rudelor sale. Familia fusese strămutată cu forța din orașul Gaza cu doar câteva ore înainte, încercând să respecte ordinele israeliene de evacuare. Dar, pe drum, au fost prinși într-un adevărat iad. Armata israeliană a tras peste 300 de gloanțe în mașina condusă de unchiul fetiței. Un adevărat masacru, o execuție în plină stradă, fără nicio justificare.
Inițial, Israelul a negat cu vehemență că soldații săi s-ar fi aflat în zonă. Apoi, după investigații jurnalistice amănunțite, inclusiv una realizată de Al Jazeera, armata a recunoscut că a efectuat raiduri asupra unor „ținte teroriste” în orașul Gaza în acea zi. Abia în ianuarie anul acesta, oficialii israelieni au spus că analizează cazul. Și acum, în sfârșit, au anunțat o anchetă penală. Dar de ce atâta întârziere? De ce atâtea minciuni la început?
Potrivit declarației militare de miercuri, ancheta penală a fost decisă în urma unei analize a constatărilor „și din cauza unor presupuse eșecuri în coordonarea mișcării ambulanței Crucii Roșii Palestiniene”. Este prima dată când Israelul admite oficial că a tras asupra mașinii. Dar această admitere vine cu o justificare: „trupele au tras asupra unui vehicul care se apropia de ele”. O justificare care sună a clișeu, folosită de atâtea ori în conflicte, dar care nu explică de ce au fost trase peste 300 de gloanțe într-o mașină în care se aflau civili, inclusiv copii.
Și mai grav este faptul că, după ce Hind a rămas singura supraviețuitoare, paramedicii palestinieni au încercat să o salveze. Au trimis o ambulanță, dar au fost blocați de forțele israeliene. Au stat la telefon cu fetița, care implora ajutor, până când legătura s-a pierdut. Ultimele ei cuvinte, înregistrate, au fost difuzate pe rețelele sociale și au stârnit un val de condamnări internaționale. O fetiță de cinci ani, singură, rănită, într-o mașină plină de cadavre, implorând să fie salvată. Este greu de imaginat o imagine mai sfâșietoare a războiului.
Bunica fetiței, care poartă același nume, Hind Rajab, a declarat pentru Associated Press că ancheta israeliană nu este suficientă. Ea cere o anchetă internațională, care să scoată la lumină adevărul și să îi tragă la răspundere pe toți vinovații. „Este necesară o anchetă internațională pentru a descoperi adevărul și a-i trage la răspundere pe toți cei responsabili”, a spus ea. „Cerem dreptate, nu doar pentru Hind, ci pentru toți copiii din Gaza.” Cuvinte grele, care răsună dincolo de granițele acestui conflict.
Anunțul armatei israeliene vine în contextul în care aceasta a anunțat primele anchete penale privind conduita trupelor în Gaza. Pe lângă cazul Hind Rajab, va fi analizat și uciderea a 15 paramedici palestinieni în martie 2025. Ambele incidente au atras atenția internațională. Dar, în același timp, armata a decis să nu deschidă anchete penale pentru alte trei atacuri care au ucis lucrători umanitari de la World Central Kitchen și Medici Fără Frontiere. O selecție ciudată, care ridică semne de întrebare cu privire la criteriile folosite.
Investigația Al Jazeera din 2024 a scos la iveală faptul că un tanc israelian se afla probabil la doar 13-23 de metri distanță de mașina familiei Rajab și că soldații ar fi putut vedea clar civilii din interior. Cu toate acestea, au ales să tragă. Și au continuat să tragă până când toți cei din mașină au fost uciși, cu excepția lui Hind, care a murit mai târziu din cauza rănilor. Este o dovadă a unei cruzimi greu de înțeles, a unei lipse totale de umanitate.
În plus, un documentar-dramă despre uciderea lui Hind Rajab a fost nominalizat la Premiile Oscar 2026 pentru cel mai bun film internațional. Este un semnal că această poveste a depășit granițele Orientului Mijlociu și a devenit un simbol global al suferinței copiilor în războaie. Dar nominalizarea la Oscar nu aduce dreptate. Doar o anchetă reală, independentă, care să ducă la condamnări, ar putea aduce un pic de alinare familiei și tuturor celor care au fost marcați de această tragedie.
Jurnalistul Al Jazeera, Hani Mahmoud, care relatează din Gaza, spune că oamenii de acolo sunt sceptici că ancheta va aduce dreptate pentru Hind și familia ei. Și au toate motivele să fie sceptici. Istoria anchetelor israeliene privind uciderea palestinienilor arată că rareori duc la condamnări. De cele mai multe ori, soldații sunt absolviți sau primesc pedepse simbolice. Este un tipar binecunoscut, care alimentează neîncrederea și frustrarea.
În timp ce lumea așteaptă să vadă ce va ieși din această anchetă, rămâne întrebarea fundamentală: câți alți copii ca Hind Rajab trebuie să moară pentru ca dreptatea să se facă? Câte anchete trebuie deschise pentru ca vinovații să fie trași la răspundere? Și cât de mult poate rezista comunitatea internațională privind în altă parte, în timp ce astfel de atrocități au loc în plină zi, cu sânge rece?
Hind Rajab nu mai este printre noi, dar amintirea ei și strigătul ei de ajutor rămân. Ele sunt un memento dureros al faptului că, în război, cei mai vulnerabili sunt întotdeauna primii care suferă. Și că, fără justiție, rănile nu se vindecă niciodată. Poate că ancheta anunțată de Israel este un pas, dar este un pas mic, făcut cu ezitare, sub presiune. Adevărata dreptate ar însemna ca cei care au ordonat și au executat acest masacru să răspundă în fața legii, indiferent de grad sau de funcție. Până atunci, familia Hind Rajab și toți cei care au suferit în Gaza vor continua să aștepte, cu inima frântă, un răspuns care poate nu va veni niciodată.
De ce este important:
Acest caz nu este doar despre o fetiță ucisă într-un conflict. Este despre modul în care războiul din Gaza a transformat viața civililor într-un coșmar, despre impunitatea de care se bucură armata israeliană și despre lipsa de responsabilitate a comunității internaționale. Recunoașterea Israelului că a tras asupra mașinii lui Hind Rajab este o premieră, dar ancheta anunțată riscă să fie doar o formalitate, menită să spele imaginea. Este important să urmărim acest caz, să cerem transparență și să nu lăsăm ca moartea lui Hind și a miilor de alți copii să fie uitată. Fiecare anchetă, fiecare articol, fiecare voce care cere dreptate contează, pentru că doar prin presiune constantă se poate spera la o schimbare reală.
