Totul a început în 1953, când CIA, împreună cu serviciile secrete britanice, a orchestrat răsturnarea prim-ministrului ales democratic al Iranului, Mohammad Mosaddegh. Motivul? Naționalizarea companiei anglo-iraniene de petrol, un act văzut ca o amenințare la adresa intereselor occidentale. Mosaddegh fusese la putere din 1951, iar lovitura de stat l-a readus pe șahul Mohammad Reza Pahlavi pe tron. Șahul, care preluase puterea în 1941, după ce tatăl său fusese forțat să abdice în urma invaziei britanico-sovietice, a devenit un aliat fidel al SUA timp de un sfert de secol. Washingtonul l-a sprijinit chiar și în dezvoltarea unui program nuclear civil, semnând un acord de cooperare în 1957, sub egida inițiativei „Atoms for Peace” a președintelui Eisenhower. Un deceniu mai târziu, americanii au furnizat Iranului un reactor nuclear și uraniu.
Dar regimul tot mai autoritar al șahului a stârnit opoziție populară, iar în 1979, revoluția islamică condusă de ayatollahul Ruhollah Khomeini l-a răsturnat. Iranul a devenit astfel un adversar principal al SUA, iar relațiile s-au deteriorat rapid. La 4 noiembrie 1979, studenți iranieni au ocupat ambasada americană și au ținut 52 de ostatici timp de 444 de zile, ceea ce a dus la ruperea legăturilor diplomatice și la impunerea de sancțiuni. În anii '80, în timpul războiului Iran-Irak, SUA au sprijinit Irakul, iar Iranul s-a confruntat și cu confruntări militare directe cu forțele americane. Sancțiunile s-au înăsprit treptat, iar în 2002, președintele George W. Bush a inclus Iranul în „axa răului”, deși existase o cooperare anterioară împotriva talibanilor și al-Qaida.
O scurtă pauză diplomatică a venit odată cu alegerea lui Barack Obama, care a dus la semnarea acordului nuclear JCPOA în 2015. Acordul limita activitățile nucleare iraniene în schimbul ridicării sancțiunilor. Dar în 2018, Donald Trump a retras SUA din acord și a reimpus sancțiuni, iar Iranul a început să îmbogățească uraniu peste limitele convenite. În 2025, Trump, revenit la putere, a propus noi negocieri, dar acestea au eșuat când Israelul a lansat atacuri asupra Iranului, urmate de implicarea SUA. Războiul de 12 zile a vizat instalații nucleare, iar Trump a declarat explicit că scopul este schimbarea regimului, vorbind despre „libertate pentru popor”. Cu toate acestea, deși liderul suprem Ali Khamenei și alți oficiali au fost uciși, regimul a supraviețuit, iar noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali, a preluat controlul. Guvernul de la Teheran nu doar că a rămas în picioare, dar și-a consolidat controlul asupra țării.
Acest tipar nu este specific Iranului. În 2003, SUA și aliații au invadat Irakul pentru a-l înlătura pe Saddam Hussein, sub pretextul existenței armelor de distrugere în masă. Armele nu au fost găsite, dar aproximativ 315.000 de oameni au fost uciși direct în conflict, potrivit Institutului Watson de la Universitatea Brown. În total, în conflictele conduse de SUA din 2001 încoace, în Afganistan, Pakistan, Irak, Siria, Yemen și altele, aproximativ 940.000 de persoane au fost ucise, iar dacă includem decesele indirecte, cifra urcă la 4,5-4,7 milioane. Costurile financiare sunt astronomice: 5,8 trilioane de dolari pentru războaiele din Orientul Mijlociu, plus 2,2 trilioane pentru îngrijirea veteranilor.
În Afganistan, talibanii au fost înlăturați în 2001, dar au revenit la putere imediat după retragerea trupelor americane în 2021. În Libia, intervenția din 2011 l-a răsturnat pe Muammar Gaddafi, dar țara a rămas fragmentată, cu guverne rivale și grupări armate care se luptă pentru putere. În America Latină, în timpul Războiului Rece, SUA au sprijinit lovituri de stat împotriva guvernelor alese, precum în Guatemala în 1954, când CIA l-a răsturnat pe Jacobo Arbenz, care încercase să naționalizeze pământuri. Rezultatele au fost adesea dezastruoase, ducând la dictaturi sângeroase și la instabilitate cronică.
Ce lecții putem trage? În primul rând, schimbarea regimului prin forță sau prin operațiuni ascunse rareori produce rezultatele dorite. De multe ori, duce la haos, la consolidarea unor regimuri și mai represive sau la apariția unor noi amenințări. În cazul Iranului, deși SUA au încercat să slăbească regimul de la revoluția din 1979, acesta a devenit mai puternic și mai influent regional. În al doilea rând, costurile umane sunt inacceptabile: milioane de morți, milioane de refugiați, infrastructuri distruse. În al treilea rând, astfel de intervenții subminează credibilitatea morală a SUA și alimentează anti-americanismul.
Trump a recunoscut în iunie că „schimbările de regim nu funcționează niciodată”, dar acțiunile sale contrazic această afirmație. Războiul actual împotriva Iranului, care a ucis mii de oameni și a destabilizat întreaga regiune, este doar ultimul episod dintr-o lungă serie de eșecuri. În loc să învețe din trecut, Washingtonul pare condamnat să repete aceleași greșeli, cu consecințe tragice pentru popoarele din Orientul Mijlociu și nu numai.
De ce este important:
Înțelegerea eșecurilor intervențiilor americane de schimbare a regimurilor este crucială pentru a evalua politica externă actuală a SUA și pentru a trage învățăminte care ar putea preveni viitoare conflicte. Acest articol evidențiază un tipar istoric de costuri umane și financiare uriașe, cu rezultate contrare scopurilor declarate. Într-o perioadă în care războiul dintre SUA și Iran amenință să escaladeze, este esențial să reflectăm asupra lecțiilor trecutului pentru a evita repetarea unor tragedii similare.
