"Aceasta e cea mai consequențială alegere din decenii", îmi spune un șofer de taxi, un bărbat de la mijlocul anilor '50 cu ochi obosiți și o kipă neagră pe cap. "Nu votăm pentru taxe sau pentru drumuri. Votăm pentru supraviețuire."
El a pierdut un nepoț la festivalul Nova. 7 octombrie 2023 nu e o dată calendaristică. E o rană deschisă.
Două Israeluri, o singură urnă
Scenariul e simplu pe hârtie: Benjamin Netanyahu, premierul care domine politica israeliană de aproape o sută de ani (cu o scurtă întrerupere), împotriva lui Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major, om de armată, pragmat, centru-dreapta. Dar realitatea e mult mai murdară.
Coaliția lui Netanyahu e un mozaic de extremiști religioși, naționaliști radicali și coloniști care văd războiul nu ca o necesitate tristă, ci ca o ocazie biblică. Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich, miniștrii care țin cheile la guvernare, au transformat Cisjordania într-un pahar de otravă și Gaza într-un câmp de ruine. Pentru ei, "securitate" înseamnă anexare de facto. Pentru ei, diplomatia e slăbiciune.
Eisenkot, pe de altă parte, reprezintă un Israel care își amintește că are vecini, că are aliați la Washington și Bruxelles, că nu poate trăi în permanență pe sabie. Promite o abordare mai matură: presiune militară da, dar și orizont politic. Eliberarea ostașilor capturați prin negocere, nu doar prin forță brută. O relație cu Autoritatea Palestiniană reformată, nu ignorată.
Dar sondajele sunt îngrijorător de apropiate. Israelienii nu votă pe ideologii. Votă pe traume.
"Am venit din Kansas City să votez pentru Bibi", îmi spune Shoula Romano-Horing, avocată, la aeroportul Ben Gurion, unde zeci de mii de expediați așteaptă avionul spre țară. Israelul nu permite votul prin corespondență. Deci ei vin. Plătesc din buzunar, pierd zile de lucru, riscă să rateze conexiunile. "Am fost aproape distruși pe 7 octombrie. Bibi e singurul care ne poate face siguri. El înțelege că lumea ne urăște oricum, deci mai bine să fim temuți decât iubiți."
La câteva kilometre, într-un cafea din Florentin, Yochai Ben-Haim, inginer în energie regenerabilă, a venit din California pentru 36 de ore. Doar pentru a vota împotriva lui Netanyahu.
"Acest guvern ne face pe toți, evreii din întreaga lume, să fim etichetați ca ucigași în masă", spune el, amestecând ebraica cu engleza californiană. "Extremistii nu ne reprezintă. Noi nu suntem aceștia. Trebuie să schimbăm cursul, altfel ne izolarează complet."
Un popor în război cu sinele
Micah Goodman, unul dintre cei mai citiți intelectuali publici ai Israelului, o pune simplu și dureros: "Izraelienii vor să fie temuți și iubiți. Problema e că ai două reputații de protejat, dar nu poți ambele."
E o națiune în tug-of-war cu propria imagine. Defianți, dar ușcați de trei ani de război continuu. Infuriați pe inamici, dar și pe proprii lideri. Mulți sunt impermeabili la suferința vecinilor palestinieni — imaginile din Gaza, ruinele Jabalia, copiii sub beton — dar sunt, în același timp, traumatizați de propriul război pe care l-au condus. Rezistă la ideea unui stat palestinian independent, dar sunt revoltați de coloniștii care alungă fermieri palestinieni de pe pământul lor, sub ochii apatica ai armatei.
Sunt satuți de reproșurile lumii — Tribunalul Penal Internațional, protestele pe campusurile americane, boicoturile academice — dar se tem, profund, de izolarea care vine.
La memorialul festivalului Nova, Meir și Kati Zohar stau de mână dată lângă piatra care poartă numele fiicei lor, Bar. Era printre cele aproape 1.200 de ucisi în acea dimineață neagră. Părinții nu vorbesc de politică. Vorbesc de lipsă. De un gură goală în masă. De visuri tăiate la 22 de ani.
"Nu ne interesează cine câștigă", zice Meir, vocea cântărească. "Ne interesează că fiica noastră nu se mai întoarce. Și că nimeni nu a răspuns încă de ce nu a fost protejată."
Avertismentele ignorate
Și aici intervine cel mai dureros capitol al acestei campanii. Pe parcursul anului 2023, în timp ce israelienii ieșeau pe stradă în mii să protesteze împotriva reformei justiției propusă de Netanyahu — o reformă care ar fi pus partidele la controlul politic al judecătorilor — șefii serviciilor de informații avertizau: haosul intern ne face vulnerabili. Inamicii observă.
În spatele cortinelor, Israelul și Hamasul țineau negoceri secrete de mai mult de un an, mediate de Sufian Abu Zaida, un politician palestinian din Gaza. Când discuțiile au blocat, liderul Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, i-a trimis lui Abu Zaida un mesaj amenințător: va veni un "cutremur". Ce fel de cutremur? Nu era clar. Dar Abu Zaida insistă că a transmis avertismentul informațiilor israeliene.
Președintele Emiratelor Arabe Unite și șeful informațiilor egiptene au transmis avertismente similare, conform rapoartelor NPR și altei prese.
"Tot ce s-a întâmplat pe 7 octombrie era inutil", declară Abu Zaida azi, cu o calmă îngrozitoare.
Aproape 1.200 de oameni au murit când Hamas a atacat baze militare, comunități rezidențiale, un festival de muzică. Sute au fost luați ostași. Războiul care a urmat a ucis zece de mii de palestinieni, a distrus vecinătăți întregi din Gaza, a dezlănțuit o criză umanitară fără precedent și a tras Israelul într-un conflict regional cu Iranul și proxy-urile sale.
Cea mai grea întrebare
Marți seara, când urnele se vor închide, Israelul va află dacă a ales frica sau curajul. Sau, mai exact, ce fel de frică domină: frica de un alt 7 octombrie, sau frica de a deveni un paria global.
Netanyahu campaniează pe "securitate absolută". Eisenkot pe "securitate cu orizont politic". Dar niciunul nu poate garanta nimic. Nu în Orientul Mijlociu de azi.
Ce e sigur: israelienii de azi nu sunt cei de acum trei ani. Au văzut moartea de aproape. Au simțit pământul lor tremurând. Au învățat că aliații pot fi capricioși, că inamicii sunt pacienți, că securitatea e o iluzie.
Acum trebuie să decidă: continuă pe calea confrontării totale, sau încearcă o cale pe care nu o mai încercau de decenii — calea compromisului dureros.
Urnele vor da verdictul. Dar istoria va judeca nu doar câștigătorul, ci un popor întreg care a fost pus să aleagă între două tipuri de pericol.
De ce este important:
Această alegere nu este doar un scrutin politic obișnuit — este un moment de adevăr pentru identitatea Israelului modern. Rezultatul va determina nu doar cine conduce țara, ci dacă Israelul va continua pe calea izolarei internaționale și a militarizării totale, sau va căuta o cale diplomatică spre o securitate durabilă. Pentru regiune, pentru aliații occidentali și pentru milioane de israeliți și palestinieni, consecințele vor fi simțite de decenii. Votul de marți este, în esență, un vot asupra viitorului propriu al conceptului de stat evreiesc democratic și sigur.
