În martie 2024, Camera Penală a Curții de Casație, cea mai înaltă instanță din sistemul judiciar francez, a confirmat condamnarea lui Mohamed Makni, un om de afaceri, tată și primar adjunct al orașului Echirolles. Afirmația care i-a fost atribuită nu depășea o singură frază: „Sunt rapid în a califica drept terorism ceea ce, în ochii noștri, este un act clar de rezistență.” Această declarație nu provenea de la un comandant militar palestinian sau de la un oficial Hamas. Era, de fapt, un citat din Ahmed Ounaies, fostul ministru de externe al Tunisiei și fost ambasador sub regimul președintelui Zine El Abidine Ben Ali în Rusia și India – o figură îndepărtată de orice discurs revoluționar.
Pentru că a citat această analiză politică, Makni a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare și la interdicția de a ocupa orice funcție publică timp de patru luni – o sentință menținută atât de Curtea de Apel, cât și, în martie 2024, de Curtea de Casație, într-o decizie care nu poate fi considerată obișnuită. Pentru prima dată după 7 octombrie 2023, cea mai înaltă instanță a Franței a intervenit direct în lupta politică și juridică legată de clasificarea rezistenței palestiniene.
În centrul problemei, de peste un secol, se află o întrebare fundamentală: au oamenii care trăiesc sub o ocupație militară prelungită dreptul de a rezista? În timp ce dreptul internațional răspunde afirmativ, iar o mare parte a lumii arabe, africane, asiatice și latino-americane împărtășește această viziune, Franța oficială pare acum să răspundă diferit. Condamnarea lui Makni nu pedepsește incitarea la crimă sau la atacuri; ea pedepsește simpla legătură dintre ocupație și rezistență. Cu alte cuvinte, incriminează un cadru politic împărtășit de oameni mult dincolo de susținătorii Hamas.
Curtea de Casație a oferit un răspuns tulburător, care ne face să credem că instanțele franceze nu numai că acționează sub influența guvernului, ci că guvernul însuși acționează sub influență străină. Această evoluție nu a apărut de la sine. După evenimentele din 7 octombrie 2023, guvernul francez a ales să folosească acuzația de „glorificare a terorismului” ca instrument principal pentru controlul dezbaterii publice despre Palestina. Funcția acestei acuzații s-a schimbat treptat, după ce fusese inițial stabilită pentru a combate propaganda Statului Islamic (ISIS) și recrutarea jihadistă, devenind în schimb un mijloc de polițizare a discursului care refuză să separe evenimentele din 7 octombrie de contextul lor istoric.
Aici se află miezul dezacordului. Narațiunea dominantă în rândul elitelor occidentale insistă să trateze 7 octombrie ca pe un eveniment izolat, detașat de orice istorie anterioară. Majoritatea lumii, însă, îl vede ca parte a unui proces istoric marcat de ocupație, colonialism, strămutare forțată și negarea continuă a drepturilor naționale palestiniene. Această a doua interpretare este acum din ce în ce mai supusă cenzurii judiciare.
Implicațiile cazului Makni se extind mult dincolo de persoana sa. Incriminarea oricărei încercări de a conecta actele comise în Israel pe 7 octombrie 2023 cu pretențiile de rezistență este o palmă – nu numai pentru toți cetățenii francezi de origine străină care au ales calea integrării republicane, ci și pentru elitele politice arabe și, mai larg, pentru elitele Sudului Global care îmbrățișează interpretarea fostului ministru de externe tunisian și fostului ambasador al lui Zine El Abidine Ben Ali, al cărui discurs pe această temă diferă radical de declarațiile și discursurile emise de houthiții din Yemen.
În cele din urmă, aceasta constituie o insultă clară la adresa gândirii unora dintre cei mai proeminenți lideri politici ai Franței. În 1967, generalul Charles de Gaulle a recunoscut explicit, așa cum am subliniat în repetate rânduri, legătura dintre dreptul de a rezista unei ocupații ilegale și tendința colonizatorilor de a descrie acea rezistență drept „terorism”. Cazul Makni îi privește, așadar, pe toți cei care refuză ca Palestina să fie exclusă de la regulile generale ale istoriei. Îi privește pe toți cei care încă mai cred că conceptele de colonialism, ocupație și rezistență rămân valabile atunci când vine vorba de poporul palestinian. De asemenea, atrage atenția tuturor celor care resping transformarea dezbaterii politice într-o chestiune penală.
Întrebarea ridicată de această hotărâre judiciară rămâne simplă: Mai este posibil în Franța să subliniezi că ocupația generează rezistență fără a fi acuzat de glorificare a terorismului? Curtea de Casație a oferit un răspuns tulburător, care ne face să credem că instanțele franceze nu numai că acționează sub influența guvernului, ci că guvernul însuși acționează sub influență străină. Tocmai de aceea, acest caz merită să fie cunoscut și denunțat pe scară largă dincolo de granițele Franței.
De ce este important:
Această decizie a Curții de Casație din Franța reprezintă un precedent periculos pentru libertatea de exprimare și pentru aplicarea dreptului internațional. Ea arată cum un stat european major poate criminaliza dezbaterea politică legitimă despre ocupație și rezistență, sub influența unor presiuni externe. Pentru jurnaliști, activiști și cetățeni, este un semnal de alarmă: dacă simpla citare a unei opinii politice moderate poate duce la condamnare, atunci spațiul pentru dialog și analiză istorică se îngustează dramatic. Cazul Makni nu este doar despre Palestina – este despre principiile fundamentale ale democrației și justiției.
