Strâmtoarea Hormuz, cu o lățime de doar 33 de kilometri în punctul său cel mai îngust, este un punct de sufocare strategic. Iranul controlează coasta de nord, iar Oman și Emiratele Arabe Unite, coasta de sud. De-a lungul deceniilor, Teheranul a amenințat în mod repetat că va bloca strâmtoarea ca răspuns la sancțiuni sau atacuri militare. În 2019, după ce Statele Unite au impus sancțiuni dure asupra exporturilor de petrol iranian, au avut loc o serie de incidente, inclusiv atacuri asupra unor petroliere și doborârea unei drone americane. Deși un conflict deschis a fost evitat, tensiunile rămân ridicate.
Andreas Krieg, profesor la King’s College London și expert în securitate în Orientul Mijlociu, consideră că Iranul nu va ezita să folosească Strâmtoarea Hormuz ca pârghie de negociere. „Pentru Iran, controlul asupra strâmtorii nu este doar o chestiune de securitate națională, ci și o modalitate de a obține beneficii economice și politice. Este vorba despre prada de război – resurse, influență și capacitatea de a dicta termenii în regiune”, a declarat el. Krieg subliniază că Iranul a investit masiv în capacități militare asimetrice, inclusiv mine marine, rachete anti-navă și drone, care fac ca o blocadă sau o încercare de a forța trecerea să fie extrem de costisitoare pentru orice adversar.
În același timp, Krieg atrage atenția că o confruntare militară directă în zonă ar putea escalada rapid, implicând nu doar Statele Unite și Israel, ci și aliații regionali ai acestora, precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. „O intervenție militară nu ar face decât să transforme strâmtoarea într-un câmp de luptă, cu consecințe devastatoare pentru economia globală. Prețul petrolului ar exploda, iar lanțurile de aprovizionare ar fi perturbate masiv”, a explicat el.
În locul unei soluții militare, Krieg pledează pentru o abordare diplomatică care să includă negocieri directe între Iran și statele din Golf, mediate eventual de puteri precum China sau Rusia. „Iranul trebuie să fie convins că deschiderea strâmtorii și cooperarea în domeniul energetic îi aduc beneficii mai mari decât amenințarea cu blocarea acesteia. Este nevoie de un pachet de stimulente economice și garanții de securitate”, a adăugat el.
Această perspectivă este cu atât mai relevantă cu cât negocierile pentru reluarea acordului nuclear iranian (JCPOA) sunt blocate, iar Israelul a intensificat atacurile cibernetice și asupra infrastructurii nucleare iraniene. În acest climat, orice mișcare greșită poate declanșa un conflict regional major.
Pe de altă parte, există voci care susțin că Iranul nu va închide complet strâmtoarea, deoarece și propriile exporturi de petrol depind de aceasta. Cu toate acestea, Krieg consideră că Teheranul este dispus să riște o escaladare controlată pentru a-și atinge obiectivele. „Iranul este un jucător rațional, dar și unul care a demonstrat că este dispus să meargă până la capăt atunci când se simte încolțit”, a concluzionat el.
În concluzie, Strâmtoarea Hormuz rămâne un butoi cu pulbere în geopolitica globală. În timp ce puterile occidentale și Israelul își doresc o soluție rapidă, realitatea este că Iranul deține cărțile câștigătoare pe termen scurt. Singura cale de a evita un dezastru economic și umanitar este prin diplomație și compromisuri reciproce. Așa cum spune Krieg, „prada de război” nu se obține doar prin arme, ci și prin abilitatea de a negocia.
De ce este important:
Controlul Strâmtorii Hormuz nu este doar o problemă de securitate regională, ci una care afectează direct economia globală, prețul energiei și stabilitatea piețelor financiare. Înțelegerea dinamicii geopolitice din această zonă este esențială pentru a anticipa crizele viitoare și pentru a susține soluții diplomatice care să prevină un conflict major. Analiza lui Andreas Krieg oferă o perspectivă echilibrată asupra motivelor și intereselor Iranului, subliniind că forța militară nu poate înlocui negocierile atunci când miza este atât de mare.
