De când Rusia a lansat invazia pe scară largă în februarie 2022, Kyiv a fost o țintă constantă. Dar intensitatea recentă a atacurilor, cu rachete și drone care lovesc cartiere rezidențiale, a readus teama în inimile oamenilor. În adăposturi, atmosfera este tensionată. Copii plâng, bătrâni încearcă să-și păstreze calmul, iar tinerii își verifică telefoanele pentru vești de la front. Fiecare explozie de deasupra este o amintire dureroasă a fragilității vieții.
„Ne-am obișnuit să dormim în haine, gata să alergăm la subsol în orice moment”, spune Olena, o profesoară de 45 de ani, care locuiește în apropierea unui cartier bombardat. „Dar niciodată nu te poți obișnui cu zgomotul rachetelor. Inima îți sare din piept de fiecare dată.” Soțul ei, Andriy, un fost soldat, este voluntar la un depozit de ajutoare. „Nu putem pleca. Acasă este aici, oricât de periculos ar fi.”
Adăposturile sunt improvizate: subsoluri de blocuri, stații de metrou, chiar și pivnițe transformate în spații locuibile. Lipsește apa curentă în multe dintre ele, iar electricitatea este instabilă. Oamenii împart mâncare, pături și informații. „Am învățat să fim solidari”, spune Ivan, un electrician în vârstă de 60 de ani. „Când unul dintre noi are nevoie de ceva, ceilalți sar să ajute.”
Administrația militară a Kyivului a raportat că apărarea antiaeriană a doborât majoritatea rachetelor, dar resturile au căzut în zone locuite, provocând pagube materiale și rănind câțiva civili. Primarul Vitali Klitschko a făcut apel la calm și a cerut locuitorilor să rămână în adăposturi până la încetarea alarmelor. „Nu este un exercițiu. Este realitatea noastră”, a declarat el într-o conferință de presă.
Atacurile par să fie parte a unei strategii rusești de a demoraliza populația și de a perturba infrastructura energetică înainte de iarnă. Experții militari avertizează că Ucraina se confruntă cu o criză energetică severă din cauza loviturilor asupra centralelor electrice. „Fiecare rachetă care lovește rețeaua electrică înseamnă mai multe ore fără căldură și lumină pentru oameni”, explică analistul militar Oleksandr Kovalenko. „Este o tactică de război psihologic.”
În ciuda pericolului, mulți locuitori aleg să rămână în oraș. „Am văzut atâtea atacuri încât am devenit imun la frică”, spune Maria, o studentă de 22 de ani, care a fugit din Hersonul ocupat și s-a refugiat la Kyiv. „Acasă e acolo unde e familia. Și familia mea este aici.” Cu toate acestea, pentru cei care au copii mici sau rude în vârstă, decizia de a sta este una chinuitoare.
Pe străzi, viața continuă cumva. Magazinele sunt deschise intermitent, iar oamenii fac coadă la farmacii și la punctele de distribuire a ajutoarelor umanitare. Dar umbrele războiului sunt omniprezente. Clădiri avariate, ferestre sparte și mirosul de ars amintesc de violență. „Nu știm ce va aduce ziua de mâine”, spune Natalia, o asistentă medicală. „Dar știm că nu vom ceda. Nu putem.”
Atacurile asupra Kyivului nu sunt doar o problemă locală; ele rezonază pe plan internațional. Președintele Volodimir Zelenski a făcut apel la partenerii occidentali să accelereze livrările de sisteme de apărare antiaeriană. „Fiecare rachetă doborâtă salvează vieți”, a spus el într-un discurs recent. Reacțiile din capitalele occidentale au fost de condamnare și promisiuni de sprijin suplimentar.
În adăposturile de la Kyiv, oamenii nu au nevoie de promisiuni, ci de acțiuni concrete. „Nu vreau să mor într-un subsol”, spune Olena, cu ochii umezi. „Vreau să văd soarele, să-mi duc copiii la școală, să trăiesc normal.” Dar normalitatea este un lux pe care războiul l-a furat. Până la încetarea atacurilor, adăposturile rămân singura salvare.
Pe măsură ce noaptea cade din nou asupra orașului, sirenele încep să urle. Locuitorii coboară din nou la subsol. Este un ritual sumbru, dar necesar. „Nu știm cât va mai dura”, spune Andriy. „Dar știm că trebuie să supraviețuim. Pentru noi, pentru cei care au murit, pentru cei care vor veni după noi.”
