Aoun a vorbit despre „progrese pozitive” în ceea ce privește frontierele și dosarul prizonierilor, spunând că speră ca „pași practici să apară în curând”. A făcut referire și la întâlnirile sale de luna trecută cu Donald Trump și cu secretarul de stat Marco Rubio, subliniind că administrația americană înțelege situația Libanului. Declarațiile sale au fost în linie cu ce a transmis Departamentul de Stat american, care a calificat discuțiile drept „rodnice” și a anunțat că cele două părți sunt „mult mai aproape de un acord” privind extinderea așa-numitelor „zone pilot”.
Sună bine pe hârtie, nu-i așa? Dar dacă arunci o privire la ce se întâmplă pe teren, îți vine să-ți smulgi părul din cap. Vineri dimineață, Agenția Națională de Știri a Libanului (NNA) a raportat o serie de atacuri israeliene noi, inclusiv unul care a rănit un soldat libanez. Artileria a lovit orașul Meiss el-Jabal, iar dronele israeliene au bâzâit deasupra Beirutului și a suburbiilor sale. Mai grav, armata israeliană a țintit o echipă de muncitori care repara rețeaua de apă din Bint Jbeil, provocând o explozie lângă o moschee în Zawtar al-Sharqiyah.
Și ca să fie totul perfect, în al-Mansouri, lângă Tyre, un buldozer al armatei libaneze care încerca să deschidă drumuri și să scoată molozul a fost atacat de israelieni. Un soldat a fost rănit ușor. Asta în timp ce Israelul a emis un ordin de evacuare forțată pentru al-Mansouri, deși localnicii spun că zona e în afara zonei de ocupație. E o nebunie totală.
Tyre a fost deja lovită miercuri, când raidurile aeriene și bombardamentele au rănit cel puțin opt persoane. Familiile strămutate, care trăiesc de luni de zile în adăposturi improvizate sau la rude, își pierd răbdarea. Ele acuză Israelul că nu respectă „acordul-cadru” din 26 iunie, care trebuia să aducă o oarecare stabilitate. Dar ce stabilitate poți avea când ți se bombardează infrastructura de apă, când soldații tăi sunt vânați în timp ce încearcă să curețe străzile?
E o discrepanță uriașă între limbajul diplomatic și realitatea crudă de pe teren. Președintele Aoun vorbește despre „progrese”, dar oamenii din sud văd doar fum și ruine. Poate că discuțiile de la Roma chiar au adus ceva, poate că există o șansă reală de a extinde zonele pilot și de a rezolva problema prizonierilor. Dar cât timp armata israeliană continuă să lovească, orice discuție pare o farsă.
Și mai e și problema asta cu „zonele pilot”. Ce sunt mai exact? Se pare că e vorba de anumite zone în care ambele părți ar urma să-și retragă forțele și să permită întoarcerea civililor. Dar dacă Israelul nu respectă nici măcar acordul-cadru existent, de ce ar respecta unul nou? E o întrebare pe care și-o pun mulți libanezi, inclusiv oficiali.
Pe de altă parte, e clar că presiunea internațională, mai ales din partea SUA, joacă un rol important. Aoun a subliniat că Washingtonul „înțelege situația” Libanului. Dar înțelegerea asta se traduce în acțiuni concrete? Pentru că vorbele frumoase nu opresc bombele.
Situația e cu atât mai tensionată cu cât Hezbollah, deși slăbit, rămâne o forță importantă în sud. Israelul continuă să-l vizeze, iar orice escaladare ar putea arunca totul în aer. Libanul e prins între ciocan și nicovală: pe de o parte, vrea să-și recapete suveranitatea deplină, pe de alta, e obligat să negocieze cu un inamic care nu dă semne că ar vrea să se oprească.
În timp ce președintele vorbea despre „pași practici”, în satele din sud oamenii își numărau morții și își căutau casele sub dărâmături. E o imagine care spune mai mult decât orice comunicat oficial. Poate că diplomația are nevoie de timp, dar oamenii nu mai au răbdare. Și cine i-ar putea învinovăți?
Rămâne de văzut dacă „progresele pozitive” anunțate de Aoun se vor materializa în ceva concret. Până atunci, sudul Libanului continuă să sângereze, iar vorbele rămân doar vorbe. E o lecție pe care istoria ne-a tot predat-o, dar pe care nimeni nu pare să o învețe.
De ce este important:
Acest articol evidențiază contrastul dintre optimismul diplomatic și realitatea tragică de pe teren în conflictul dintre Liban și Israel. Înțelegerea acestei dinamici este crucială pentru a urmări evoluția negocierilor de pace și pentru a evalua dacă eforturile internaționale, în special ale SUA, au un impact real. De asemenea, subliniază suferința civililor și fragilitatea acordurilor de încetare a focului, aspecte esențiale pentru oricine urmărește geopolitica Orientului Mijlociu.
